Acum la Digi FM DJ KHALED FEAT RIHANNA & BRYSON TILLER - Wild Thoughts(censored)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Greva din Educație continuă. Sindicaliștii au respins oferta Executivului

Grevă în școli, profesori, clasă

Sindicaliştii din Educaţie, care au avut o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria, au transmis că angajaţii din teritoriu resping oferta Executivului, iar greva va continua, potrivit News.ro. 

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunţat, miercuri seară, după discuţiile de la Guvern, că ultima ofertă, transmisă în teritoriu în cursul zilei, a fost respinsă de angajaţii din sistem.

”Oferta a ajuns în teritoriu, iar organizaţiile noastre judeţene şi ale municipiului Bucureşti ne-au spus foarte clar că ea se respinge. În acest moment am convocat, în regim de urgenţă, Colegiul liderilor Federaţiei Spiru Haret pentru a stabili foarte clar care este limita minimă pe care o putem negocia de acum înainte. În momentul de faţă greva continuă”, a declarat Nistor. 

Cu ce propuneri a venit Executivul

Guvernul va adopta, joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creşterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi in viitoarea lege de salarizare, care va fi aplicabilă de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din invăţământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar. Decizia vine în urma discuţiile pe care le-au avut premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi ministrul Educaţiei Ligia Deca, miercuri la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educaţie, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora, potrivit News.ro. 

„În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie şi va reprezenta punctul de referinţă al grilei de salarizare din educatie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranşă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, mai arată comunicatul de presă al Executivul.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis le-a solicitat liderilor coaliţiei, în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele şi măsurile pe care Guvernul le poate adopta astfel încât anul şcolar să fie încheiat în bune condiţii, iar calendarul susţinerii examenelor naţionale să nu fie afectat.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
medalii romania balcaniada de informatica
Felicitări! Elevii români au obţinut patru medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică
malpensa airport,lombardia,italy
Atenţionare de călătorie pentru Italia. Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian...
High,School,Or,University,Student,Reading,Question,Exam,Test,And
Elevii români care au participat la evaluarea PISA 2025 au obținut scoruri sub media țărilor...
greva sanitas iulie 2026 (2)
Federaţia SANITAS anunţă suspendarea grevei generale: „Dăm o şansă politicului să se reseteze...
Te-ar putea interesa și
greva sanitas iulie 2026 (4)
Sanitas a declanșat greva generală în Sănătate. Revendicările sindicaliștilor
greva sanitas
Sanitas anunță grevă generală în Sănătate: "Conducerile unor instituţii solicită numele...
claudia umf2026
„Asta nu este medicină". Discursul unei absolvente de la UMF Iași a devenit viral: ce a...
Federatia Sanitas
Grevă generală în spitale. Semnalul de alarmă tras de SANITAS: „Pacienții cronici vor avea de...
Partenerii noștri
DigiSport Luis Enrique a spus cum a reușit PSG s-o subordoneze pe Barcelona
Luis Enrique a spus cum a reușit PSG s-o subordoneze pe Barcelona
PeRoz 5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le aprecieze abia la maturitate
5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le...
Film Now Meryl Streep, despre chimia incontestabilă cu Robert Redford: Era divin. Cu adevărat uimitor. Nu voiam ca acea scenă să se termine
Meryl Streep, despre chimia incontestabilă cu Robert Redford: Era divin...
Digi World De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa selenară
De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cel mai nou cuplu din showbiz? Jennifer Lopez, idilă discretă cu un actor cunoscut. „Le place să meargă la petreceri”
Cel mai nou cuplu din showbiz? Jennifer Lopez, idilă discretă cu un actor...
Digi Life Trecerea la ora de iarnă 2026 poate afecta somnul. Ce recomandă medicii să faci înainte de 25 octombrie
Trecerea la ora de iarnă 2026 poate afecta somnul. Ce recomandă medicii să...
Luca Niculescu
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament. Prima declarație a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
NATO Foreign Ministers Meet In Brussels
Oana Ţoiu, în plenul Parlamentului: Va fi ultimul moment în istoria României în care PSD cere...
Ilie Bolojan
Bolojan, la şedinţa de învestire a Guvernului Niculescu: „PNL va da un vot de necesitate, un...
George Simion
George Simion, în Parlament: "Nu vă murdăriţi şi nu votaţi acest Guvern. Domnule Bolojan, cu...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu, la votul de învestire a Guvernului Niculescu: "Vă dau o primă veste bună...