Acum la Digi FM Alex și Antonia THE SCRIPT - The Man Who Cant Be Moved
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Grădinițele private s-ar putea deschide după data de 15 iunie

gradinita

Grădinițele private s-ar putea deschide după data de 15 iunie. Totuși, directorii instituțiilor spun că va fi greu să respecte recomandările autorităților. Copiii vor trebui să păstreze o distanță de 1,5 metri unul față de altul, potrivit INSP.

Mădălina Ion, directoarea unei grădiniţe private, nu ştie însă dacă va putea pune în practică recomandările autorităţilor. Nimeni nu poate da garanţii că cei mici vor sta la distanţa unul faţă de celălalt, aşa cum cere legea.

Într-o sală vor avea voie să se joace maximum 4 copii, iar aceştia vor fi nevoiți să păstreze o distanţă de cel puţin 1 metru jumătate faţă de celălalt.

„Acum preocuparea noastră este să vedem cum facem: de la 4 care au voie la grădiniţă până la 15, numărul nostru de copii şi care aşteaptă să vină la grădiniţă”, a spus Mădălina Ion, potrivit HotNews.ro.

Ea spune că, dacă până acum i-a învățat pe cei mici să fie buni, tarndri, de acum va trebui să le spună să stea departe unii de ceilalți.

„Până acum i-am învăţat să îmbrăţişeze, să fie tandri, să fie buni, să se apropie unii de ceilalţi şi acum dintr-o dată trebuie să le spunem să stea departe, să nu se atingă, nu ştiu cum va funcţiona”, a mai spus directoarea grădiniței private.

Raluca Turcan, vicepremierul României, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că există posibilitatea ca grădiniţele private să se redeschidă de pe data de 15 iunie pentru activităţi educaţionale.

„În sistemul privat, aceste instituţii pot să îşi dezvolte diferite forme de activităţi educaţionale, de tip after school, cursuri de zi, programe de pregătire. Evident, toate acestea vor fi analizate şi în funcţie de situaţia epidemiologică. Dacă vom lua decizia să permitem desfăşurarea unor astfel de activităţi educaţionale după 15 iunie va fi cu respectarea regulilor, ele se vor putea desfăşura cu distanţare socială, cu reducerea numărului de participanţi. Aceste reguli vor deveni o obişnuinţă", a precizat Raluca Turcan.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 29th Sep, 2026: Raluca Turcan, proposed Romanian Minister of Labor, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romanian Parliament. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Raluca Turcan: „Măsurile anunţate de guvernul Niculescu după valul de violenţe din şcoli sunt...
turcan
Raluca Turcan reacționează după decizia S&P. Cum explică menținerea ratingului României și ce...
Raluca Turcan/ Foto: Facebook
Raluca Turcan: „Câştigarea alegerilor din Bucureşti de către suveranişti ar fi un fiasco...
Raluca Turcan/ Foto: Facebook
Raluca Turcan, reacție după valul de critici la adresa Oanei Ţoiu: „Nu este despre modă. E...
Te-ar putea interesa și
raluca turcan la muzeul drents
Raluca Turcan, ministru al Culturii când piesele dacice au fost împrumutate Muzeului Drents...
Raluca Turcan, la PNL, cu steaguri în spate
Turcan, despre scena de la Jocurile Olimpice care pare inspirată din Cina cea de Taină : Am...
gradinita
Focar de tuberculoză la o grădiniță privată din județul Iași
indemnizatii-pensii
Raluca Turcan, anunțul pe care îl așteptau toți românii. Când își vor încasa pensiile...
Partenerii noștri
Digi24 Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în...
DigiSport Stop! Deranjat de ce face Denis Drăguș, Gigi Becali i-a spus lui Laurențiu Reghecampf să acționeze
Stop! Deranjat de ce face Denis Drăguș, Gigi Becali i-a spus lui Laurențiu...
PeRoz Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia. Când fiica ei a vrut să o probeze, ambele au avut un șoc
Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia...
Film Now Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor...
Digi World Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Phil Collins a vândut din greșeală o piesă pe care voia să nu o audă nimeni. Apoi a refuzat să o mai cânte timp de 36 de ani
Phil Collins a vândut din greșeală o piesă pe care voia să nu o audă...
Digi Life 6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
theurs
The Urs, la Digi FM: „Mai duc doi ani și gata, mă apuc de grădinărit. Nu mai vreau să cânt”
Tudor Ionescu, Oana, Vlad
Tudor de la Fly Project, vizită surpriză de ziua Digi FM: „Oricât de șmecher ai fi pe TikTok...
Horia Brenciu
Horia Brenciu i-a găsit pe cei doi copii de la primul lui concert la Sala Palatului și i-a...
Theodor Paleologu
Theodor Paleologu, mesaj pentru el din 2015: „Să știi că se poate și mai rău”