Acum la Digi FM Alex Vidia NELLY FURTADO - Say it right
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

George Copos, trimis în judecată pentru că a plagiat o carte în închisoare

george copos
Foto: Digi24

Omul de afaceri George Copos a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru instigare la abuz în serviciu în participaţie improprie. El este acuzat că a plagiat o carte pe vremea când era deţinut la Penitenciarul Rahova, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei cu 30 de zile, relatează Agerpres.

La data de 29.09.2014, inculpatul, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate, a prezentat Comisiei de liberare condiţionată constituită la nivelul Penitenciarului Bucureşti - Rahova, în mod mincinos, faptul că el este autorul unei lucrări ştiinţifice. Prin această acţiune, inculpatul i-a determinat pe membrii comisiei să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute de legislaţia primară, cu consecinţa considerării ca executate, în mod greşit, a 30 de zile din cuantumul pedepsei, se arată într-un comunicat al Parchetului.

În aprilie 2015, George Copos a fost eliberat condiţionat din închisoare, după ce a executat o parte din cei patru ani primiţi în dosarele Loteria I şi Transferuri în fotbal.

Copos a beneficiat de o reducere a pedepsei şi pentru faptul că a scris în detenţie cinci cărţi, una de istorie şi patru de turism: la Editura Niculescu - Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI, Tăşnadul medieval, Franciza vs management în industria hotelieră şi Turismul - vector de interculturalitate; la Editura Meteor Press - Turismul european durabil şi provocările lui.

Tirajul acestor cărţi a fost cumpărat integral de George Copos, oamenii săi apropiaţi ridicând volumele imediat după tipărire.

După ce a fost eliberat din penitenciar, George Copos a fost acuzat de plagiat.

Jurnalistul Cătălin Parfene a dezvăluit că tema lucrării sale de masterat - Politica matrimonială a domnilor din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI, realizată în 2005, este similară cu tema cărţii scrise de Copos - Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI.

Mai mult, cartea scrisă de Copos are o prefaţă semnată de profesorul Stelian Brezeanu, cel care a coordonat şi lucrarea de masterat a lui Cătălin Parfene.

Ulterior, în anul 2016, procurorii au deschis un dosar penal şi l-au pus sub acuzare pe George Copos.

În fapt, din probele administrate până la acest moment, suspectul Copos Gheorghe, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare, a elaborat lucrarea ştiinţifică - "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova (secolele XIV-XVI)", Bucureşti, Editura Niculescu, 2014, 119 pagini, pentru care a obţinut acordarea a 30 de zile câştig, zile de care comisia de liberare condiţionată întrunită la Penitenciarul Bucureşti-Jilava a ţinut cont cu ocazia analizării îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege pentru aplicarea acestei instituţii. La data de 29.09.2014, odată cu publicarea respectivei lucrări, suspectul şi-a însuşit fără drept, în parte, opera unui alt autor şi a prezentat-o conducerii Penitenciarului Bucureşti-Rahova ca o creaţie intelectuală proprie. De asemenea, la data de 10.09.2014, a semnat un angajament prin care a declarat în mod necorespunzător adevărului că în demersurile întocmirii lucrării ştiinţifice se obligă să respecte normele de bună conduită în cercetare ştiinţifică şi inovare care interzic plagiatul, spunea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 în anul 2016, la deschiderea anchetei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Cătălin Cherecheș
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat pentru luare de mită, a...
New York Knicks v Cleveland Cavaliers - Game Three
Războiul poeziilor. Ce a decis a judecătoare din Florida după ce Taylor Swift a fost acuzată...
Marius Borg Hoiby/ Profimedia
Fiul prințesei Mette-Marit ar putea fi eliberat din închisoare. Cere să fie alături de mama sa...
Darius_Valcov
Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat din închisoare...
Te-ar putea interesa și
Daniela Klette
Cea mai căutată femeie din Germania, 13 ani de închisoare după ce s-a ascuns trei decenii de...
PTQ0MCZoYXNoPThmYzRjZTNmOTZlYWRmOTIzNGVjZGMxMmFmYWU1NmI5.thumb
O femeie-pompier condamnată în dosarul Colectiv și fugită din România va executa o pedeapsă...
mario iorgulescu
Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare
Harvey Weinstein
Al treilea proces pentru viol al lui Harvey Weinstein a fost anulat. Acuzațiile actriței...
Partenerii noștri
Digi24 Liliana Ruse, reacție la declarațiile lui Bolojan privind citostaticele: „Am crezut că nu aud bine, după care am început să plâng”
Liliana Ruse, reacție la declarațiile lui Bolojan privind citostaticele...
DigiSport 4.000.000€ pentru transferul unui fotbalist român! Echipa la care poate ajunge
4.000.000€ pentru transferul unui fotbalist român! Echipa la care poate...
PeRoz Viața s-a schimbat când tatăl ei a câștigat 13 milioane $ la loterie. De ce spune că totul "s-a transformat într-un coșmar"
Viața s-a schimbat când tatăl ei a câștigat 13 milioane $ la loterie. De...
Film Now De ce a intrat Jennifer Garner în panică după divorțul de Ben Affleck. „Trebuia să redevin urgent o persoană care câștigă bani”
De ce a intrat Jennifer Garner în panică după divorțul de Ben Affleck...
Digi World Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic fără riscuri pentru inimă
Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua relație
"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei...
Digi Life Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie să-l pui
Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Ilie Bolojan
Bolojan crede că există o probabilitate redusă ca PSD să susţină legea salarizării: "Ne trezim...
New Hungarian Prime Minister Peter Magyar Visits Vienna
Schimbare de atitudine. Budapesta declară Rusia "o amenințare" pentru Ungaria, Europa și...
ISRAEL TEL AVIV PM NETANYAHU STATEMENT
Netanyahu exclude posibilitatea unui acord cu liderii Iranului, pe care-i numește "sălbatici"...
minister-rus-externe-profimedia
Reprezentanta României la Moscova, convocată la Ministerul de Externe al Rusiei. Precizările...