Acum la Digi FM Alex și Antonia ALOE BLACC - I need a dollar
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Fostul claviaturist al trupei The Kinks, John Gosling, a murit la vârsta de 75 de ani

The Kinks/ Profimedia
The Kinks/ Profimedia

Trupa The Kinks i-a adus un omagiu fostului lor coleg de trupă, John Gosling, după ce acesta a murit la vârsta de 75 de ani, scrie The Guardian.

Fraţii Ray şi Dave Davies au format trupa Kinks în anii 1960, iar Gosling s-a alăturat formaţiei în 1970 în calitate de claviaturist, potrivit News.ro.

The Kinks a anunţat moartea muzicianului pe pagina lor de socializare: „Suntem profund întristaţi de vestea decesului lui John Gosling. Transmitem condoleanţe soţiei şi familiei lui John”.

Solistul Ray Davies i-a adus un omagiu prietenului său şi fostului său coleg de trupă şi a declarat: „Nu am avut timp să mă gândesc la asta: Condoleanţe soţiei sale, Theresa, şi familiei. Odihneşte-te în pace dragă John”.

Chitaristul principal al trupei, Dave Davies, a transmis şi el condoleanţe, spunând: „Sunt consternat, profund supărat de moartea lui John Gosling. A fost un prieten şi un contribuitor important la muzica celor de la Kinks în timpul petrecut alături de noi. Cele mai profunde condoleanţe soţiei şi familiei sale. Îi voi păstra mereu în inimă o afecţiune şi o dragoste profundă pentru el. Un mare muzician şi un mare om”. 

Toboşarul trupei The Kinks, Mick Avory, a declarat: „Astăzi am pierdut un prieten şi coleg drag, a fost un mare muzician şi a avut un simţ al umorului fantastic ... ceea ce l-a făcut un membru popular al trupei, ne lasă cu amintiri frumoase. Dumnezeu să-l binecuvânteze ...”. 

Audiţia lui Gosling pentru trupă a fost la sesiunea de înregistrare a piesei „Lola”, care a ajuns pe locul 2 în topul single-urilor din Marea Britanie.

Muzicianul s-a alăturat trupei la cinci ani de la turneul din SUA care a determinat Federaţia Americană a Muzicienilor să interzică trupei Kinks să mai cânte în SUA timp de patru ani.

Gordon Edwards i-a luat locul lui Gosling la clape, înainte ca Ian Gibbons să se alăture trupei în 1979.

În 1994, Gosling a devenit membru fondator al trupei Kast Off Kinks, care îi includea pe foştii membri ai trupei Avory, Jim Rodford şi John Dalton.

Gosling a rămas în trupă până la retragerea sa în 2008.

The Kinks a obţinut succes în topuri cu trei single-uri No 1 în Marea Britanie: „You Really Got Me”, „Sunny Afternoon” şi „Tired of Waiting for You”.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
maradona
Moartea lui Diego Maradona, o nouă controversă în proces: „Nu se poate exclude că a murit de...
Tupac Shakur/ Profimedia
După 30 de ani, începe procesul pentru asasinarea lui Tupac Shakur. Fostul șef de bandă riscă...
King Charles III Attends A Natur
Regele Charles, declarat mort de un post de radio britanic. Un angajat a difuzat fișierele...
Lawrence Yee si tatal lui
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai...
Te-ar putea interesa și
Phil Anthony Campbell
Phil Campbell, chitaristul trupei Motorhead, a murit la 64 de ani, "după o luptă îndelungată...
Mugurel Vrabete
Ce se întâmplă cu concertele Holograf de zilele viitoare, după moartea lui Mugurel Vrabete...
Andreea Anița
Mama Andreei Anița, care a împlinit 57 de ani chiar în ziua în care fiica ei a murit, mesaj...
Andreea Anița
Cu atât mai dureros! Andreea Anița a murit chiar de ziua mamei ei: "Astăzi ar fi trebuit să...
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Antrenorul Celtei Vigo a rupt tăcerea, după ce Ionuț Radu a jucat meci de meci la club, dar a refuzat naționala României
Antrenorul Celtei Vigo a rupt tăcerea, după ce Ionuț Radu a jucat meci de...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Judo - Olympic Games Paris 2024: Day 7
Teddy Riner candidează la preşedinţia Franţei: „Lupta a făcut mereu parte din mine”, transmite...
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Sorin Costreie, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Education and Research, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romania
Ministrul Costreie: „Nu putem să avem o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur...
oana zamfir vlad craioveanu medeea marinescu
Medeea Marinescu: „Cel mai greu rol este cel de mamă, e și cel cu care mă mândresc cel mai...
vremea, meteo, toamna
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în fiecare regiune a țării. Diferențe enorme...