Acum la Digi FM Nono Semen ZWETTE FEAT MOLLY - rush
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Florin Iordache spune că Legile Justiției ar putea fi modificate prin OUG

iordache 3

Modificările la legea privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale. Așa au decis astăzi judecătorii Curții Constituționale. Președintele Klaus Iohannis atacase schimbările la legea 303 la CCR, iar acum trebuie să le promulge. Florin Iordache, șeful comisiei speciale pe legile justiției a anunțat că dacă vor fi motive să mai schimbe aceste legi în funcție de recomandările comisiei de la Veneția, acestea vor fi discutate începând de săptămâna viitoare.

“Am decis ca săptămâna viitoare să invit colegii din comisia specială, să invit asociaţiile profesionale, Ministerul Justiţiei, Parchetul General, CSM-ul, în primul rând, dacă sunt anumite observaţii pornind de la observaţiile Comisiei de la Veneţia sau observaţiile care au rezultat în practică, să putem pune printr-o ordonanţă de urgenţă, la dispoziţia Ministerului Justiţiei, un text de lege pentru corelare. Şi mă refer aici la câteva observaţii pe care Comisia de la Veneţia le-a făcut. Eu, personal, îmi doresc un raport favorabil din partea Comisiei de la Veneţia. Şi, dacă sunt necesare corecţii, fără îndoială, în urma dezbaterilor şi în urma observaţiilor din comisie, să poată fi modificate tocmai pentru ca raportul Comisiei de la Veneţia din luna octombrie să fie un raport favorabil”, a declarat Iordache, la Palatul Parlamentului.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Andrea Chiş
Siegfried Mureşan explică de ce Cătălin Predoiu nu este în Guvernul său şi cum a fost aleasă...
judecator, tribunal
Judecătoarea Liliana Alexe a fost suspendată din funcție de CSM. Implicată în cazul ROMATSA...
Chisinau, Moldova - august 27, 2026: Official visit of Romanian President Nicușor Dan to the Republic of Moldova.
Nicuşor Dan, la CSM: „Eu cred că imensa majoritate a magistraţilor din România sunt oameni...
2025-12-02 George Calin_instant asumare-2373
Ilie Bolojan, după decizia CCR în cazul Legii ANI: "Până când Dominic Fritz nu a devenit...
Te-ar putea interesa și
Dominic Fritz
Dominic Fritz, după "lovitura" primită de la CCR: "Bine aţi venit în dictatura PSD! Drumul meu...
CCR
Lovitură pentru Fritz. CCR declară constituțională încetarea mandatului la incompatibilitate...
simina
Ilie Bolojan, întrebat despre întâlnirea cu șefa CCR: "De multe ori se încearcă să se facă din...
ccr bun
CCR analizează noua Lege ANI. Ce se întâmplă cu mandatele aleșilor și declarațiile de avere...
Partenerii noștri
Digi24 Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă din aeroportul Leipzig. Misiuni clandestine în inima Europei
Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă...
DigiSport România - Suedia LIVE TEXT, luni, de la ora 21:45, în Liga Națiunilor. Lovitură după lovitură pentru Gică Hagi
România - Suedia LIVE TEXT, luni, de la ora 21:45, în Liga Națiunilor...
PeRoz Patru zodii care atrag norocul. Secretul succesului lor stă în bucuria pentru ceilalți
Patru zodii care atrag norocul. Secretul succesului lor stă în bucuria...
Film Now Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, gesturi romantice pe covorul roșu
Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica...
Digi World Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit cercetătorii în sângele celor care fac sport
Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM De ce au lăsat Dragoș Bucur și Dana Nălbaru Bucureștiul pentru un sat din Argeș. Și-au întrebat copiii înainte să ia decizia
De ce au lăsat Dragoș Bucur și Dana Nălbaru Bucureștiul pentru un sat din...
Digi Life Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19. Care este provocarea următoare
Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
turcan
Raluca Turcan reacționează după decizia S&P. Cum explică menținerea ratingului României și ce...
Croatia v England - UEFA Nations League 2026/27 Group A3 MD3
Dezastru pentru Croația în Liga Națiunilor: Anglia s-a impus cu 7-0! Spania își continuă seria...
Chancellor Merz Travels to Ukraine
Cancelarul Germaniei, în vizită la Kiev: Dacă Rusia nu este oprită, mai devreme sau mai...
rubio (1)
Marco Rubio, despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „A promovat cu succes interesele...