Acum la Digi FM Vescan X Bianca Mares - Absenta ta
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Vladimir Putin soseşte în China pentru a se întâlni cu Xi Jinping

putin profimedia-0814300245
Vladimir Putin a ajuns în capitala Chinei, Beijing / foto Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit marţi în China pentru a se întâlni cu "prietenul său drag" Xi Jinping, consolidând relaţia lor în cadrul unui summit care va fi umbrit de războiul dintre Israel şi Hamas, potrivit AFP.

În această săptămână, China primeşte reprezentanţi din 130 de ţări pentru un forum al proiectului istoric al preşedintelui Xi, Iniţiativa "Belt and Road", pe care Beijingul îl foloseşte pentru a-şi extinde influenţa globală. Putin se află în fruntea listei de invitaţi, liderul rus aflându-se în prima sa călătorie la o mare putere globală de când invazia din Ucraina a aruncat regimul său în izolare internaţională. Avionul său a aterizat în China cu puţin înainte de ora 09:30, potrivit AFP. El urmează să se întâlnească miercuri cu Xi pentru discuţii, a precizat Kremlinul.

"În timpul discuţiilor, o atenţie specială va fi acordată problemelor internaţionale şi regionale", a precizat acesta, fără a oferi detalii. Putin are misiunea de a consolida relaţia deja puternică cu vecinul său comunist, deşi Moscova este din ce în ce mai mult partenerul junior. Experţii se aşteaptă la puţine surprize majore în timpul vizitei liderului rus în China, considerând întâlnirea mai degrabă un gest simbolic de susţinere a Moscovei.

"Rusia este conştientă de faptul că China nu doreşte să semneze acorduri cu mare publicitate", a declarat pentru AFP Alexander Gabuev, director al Centrului Carnegie Rusia Eurasia, a declarat pentru AFP. "China deţine toate cărţile", a spus el. Kremlinul a precizat că cei doi lideri se vor întâlni miercuri "în marja" forumului BRI.

Iar titlurile de pe prima pagină a ziarelor mondiale vor fi dominate de războiul dintre Israel şi organizaţia militantă palestiniană Hamas. Israelul a declarat război grupării islamiste după ce valuri de luptători Hamas au străpuns frontiera puternic fortificată cu Gaza la 7 octombrie, împuşcând, înjunghiind şi arzând în flăcări peste 1.400 de persoane, majoritatea civili.

Peste un milion de oameni şi-au părăsit casele în scene de haos şi disperare, sub bombardamentele israeliene intense asupra Fâşiei Gaza, condusă de Hamas.

Potrivit autorităţilor palestiniene, bombardamentele israeliene au ucis aproximativ 2.750 de persoane în Gaza, în principal civili, şi au distrus cartiere întregi. Oficialii occidentali au criticat Beijingul pentru că nu a menţionat numele Hamas în declaraţiile privind conflictul dintre Israel şi Gaza.

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a discutat duminică cu secretarul de stat american Antony Blinken, care a cerut Chinei să îşi folosească "influenţa" în Orientul Mijlociu pentru a face presiuni în favoarea calmului. China are o relaţie caldă cu Iranul, unde conducerea clericală susţine atât Hamas, cât şi Hezbollah, grup militant libanez care ar putea deschide un al doilea front împotriva Israelului. În acest an, China a intermediat o înţelegere între foştii duşmani regionali Iran şi Arabia Saudită.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Volodimir Zelenski, Donald Trump și Vladimir Putin
Volodimir Zelenski anunță o întâlnire între ruşi şi ucraineni, cu medierea SUA: "Suntem...
EU President Ursula von der Leyen Visits Sydney
Ursula von der Leyen, „profundă alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea...
ZGRjZGNkYTc5MDhkYWMyNzgzYTBiNDE4MTlhODY1NzA=.thumb
O adolescentă este acuzată că a otrăvit soldaţi ucraineni în numele Rusiei. Doi militari au...
zelenski (16)
Zelenski, atac dur la adresa lui Trump după decizia privind Rusia: „Îl încurajează să continue...
Te-ar putea interesa și
Nicușor Dan
Nicuşor Dan, despre atacurile cu drone din Marea Neagră: „Beneficiarul acestei situaţii de...
President Trump Speaks At The Nassau County Police Academy Center
Trump ridică sancţiuni legate de Rusia înainte ca acestea să intre în vigoare, pe fondul...
President Trump Attends Lunch In The White House Rose Garden
Trump consideră că reluarea atacurilor Ucrainei asupra rafinăriilor ruseşti este o „ruşine”...
Merz, Rutte And Jetten Visit 1 German-Netherlands Corps
Mark Rutte: Ţările NATO „trebuie să facă mai mult” pentru a ajuta Ucraina în privinţa apărării...
Partenerii noștri
DigiSport Reacția-fulger a francezilor, după ce Kylian Mbappe a pierdut Balonul de Aur 2026: ”Ce dezamăgire!”
Reacția-fulger a francezilor, după ce Kylian Mbappe a pierdut Balonul de...
PeRoz Regina Letizia a Spaniei, protagonista unui moment stânjenitor. A căzut pe puntea unei ambarcațiuni în timpul unei vizite oficiale
Regina Letizia a Spaniei, protagonista unui moment stânjenitor. A căzut pe...
Film Now A cucerit Hollywoodul, apoi a dispărut. Evangeline Lilly explică de ce a renunțat la actorie: "Am urât mereu să fiu celebră"
A cucerit Hollywoodul, apoi a dispărut. Evangeline Lilly explică de ce a...
Digi World 3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM S-a despărțit recent de iubita actriță, iar acum a fost surprins ținând-o de mână pe Sofia Vergara. Cine este celebrul solist rock
S-a despărțit recent de iubita actriță, iar acum a fost surprins ținând-o...
Digi Life Țigările electronice, pericol ascuns pentru sănătate. Ce se întâmplă cu vocea celor care folosesc vape
Țigările electronice, pericol ascuns pentru sănătate. Ce se întâmplă cu...
Luca Niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu Mugur Isărescu: "Dialogul constant...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Show Chris Brown em Săo Paulo
Chris Brown a scăpat de o pedeapsă de închisoare cu executare după ce a recunoscut că e...
Jobul de vis în Finlanda! Se caută o persoană plătită să miroasă păduri, stânci și pâine proaspătă/ Profimedia
Jobul de vis în Finlanda! Se caută o persoană plătită să miroasă păduri, stânci și pâine...
Irinel Columbeanu/ Foto: Facebook
Cum arăta viața lui Irinel Columbeanu înainte de Revoluție. Ce rol ar fi avut în perioada...
Călin Georgescu
Tribunalul Bucureşti a respins cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin...