Acum la Digi FM Nono Semen ELENA ROSE - AMN BEB
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un băiețel de șase ani, salvat de sub dărâmături, la două zile de la cutremurul din Indonezia. Pese 250 de oameni au murit

cutremur indonezia
Un băiețel a fost recuperat de salvatorit la două zile după cutremurul din Indonezia. / Foto: Profimedia

Un băieţel în vârstă de șase de ani a fost salvat de sub dărâmături la două zile după seismul cu magnitudinea 5,6 care a devastat un district din provincia indoneziană Java de Vest şi a provocat moartea a cel puţin 268 de persoane.

Băiatul, pe nume Azka, a fost găsit în viaţă sub dărâmăturile unei case din satul Nagrek, în districtul Cianjur, la circa 40 ore după seismul produs luni, 21 noiembrie, a declarat Aman Riyanto, un pompier care a luat parte la operaţiunea de salvare, precizează Agerpres.

Cutremur indonezia

"Încă respira. Mulţumim lui Dumnezeu că era bine şi a primit imediat tratament", a mai spus Riyanto.

Mulţi dintre cei care şi-au pierdut viaţa în seism erau copii care urmau cursuri de religie în moschei după terminarea orelor de şcoală, au anunţat oficiali.

Circa 150 de persoane din Cianjur erau încă date dispărute după cutremur, conform Agenţiei Naţionale de Gestionare a Dezastrelor din Indonezia.

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Cutremur puternic în Japonia/ Profimedia
Cutremur puternic în Japonia! Cel puțin 22 de oameni au fost răniți, iar vitrinele magazinelor...
seimograf, cutremur
Patru cutremure au avut loc duminică noaptea în zona Vrancea
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu magnitudinea 4,8 în România. Seismul s-a simțit și în București, iar pompierii fac...
Magnitude 7.7 Earthquake Strikes Panama
Peste 200 de replici după seismul cu magnitudinea 7,7 din Panama. Guvernul a declarat stare de...
Te-ar putea interesa și
seimograf, cutremur
Cutremur în Româna, luni, 5 octombrie 2026, la 90 km de Ploiești
Cutremur, seism, mișcare telurică
Cutremur în România, duminică dimineață. Ce magnitudine a avut seismul
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur în Buzău, marți dimineață. Câte seisme au avut loc în România, în luna august
Cutremur/ Shutterstock
Costa Rica, zguduită de două cutremure. Epicentrul, la adâncimi de 7 și 10 kilometri. „Au fost...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport De la 4.600 de km depărtare a numit principala favorită la câștigarea titlului în SuperLigă!
De la 4.600 de km depărtare a numit principala favorită la câștigarea...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now Salariul fabulos pe care îl încasează Mariska Hargitay pentru „Law & Order: SVU”. Cât câștigă actrița pentru fiecare episod
Salariul fabulos pe care îl încasează Mariska Hargitay pentru „Law &...
Digi World Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie veche de 40 de ani
Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Scandal monstru în turneul lui Usher și Chris Brown. Cei doi artiști nu se mai suportă, iar mai multe concerte au fost anulate
Scandal monstru în turneul lui Usher și Chris Brown. Cei doi artiști nu se...
Digi Life Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care are efecte surprinzătoare asupra organismului
Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
accident tramvai
Două tramvaie, implicate într-un accident în Bucureşti. Un pasager, transportat la spital
Tanker Collides With Riverboat At Port Of New Orleans
Peste 130 de pasageri, salvați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră în...
oana pellea (2)
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am...
dan (1)
Nicuşor Dan s-a întâlnit cu Peter Magyar la Dublin: Am convenit asupra necesității unui nou...