Acum la Digi FM AVA MAX - DONT CLICK PLAY (BEATMIX)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Rusia a bombardat o școală din Ucraina: temeri că ar fi câteva zeci de morți

World News - May 6, 2022
Foto: Profimedia Images

Doi oameni au fost ucişi în urma bombardării de către ruşi a unei şcoli din satul ucrainean Bilohorivka, dar există temerea că circa 60 de persoane prinse sub dărâmături şi-ar fi pierdut la rândul lor viaţa, a declarat duminică guvernatorul regiunii Luhansk (est), Serhii Haidai, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Haidai a declarat că forţele ruse au lansat un atac aerian sâmbătă după-amiază asupra şcolii în care se adăposteau circa 90 de persoane, provocând un incendiu care a cuprins clădirea. Treizeci de oameni au reușit să fie salvaţi.

"Incendiul a fost stins după aproape patru ore, apoi molozul a fost îndepărtat şi, din nefericire, cadavrele a două persoane au fost găsite. Probabil că toţi cei 60 de oameni aflaţi încă sub dărâmături au murit", a scris Haidai pe canalul său de Telegram.

Bilohorivka este un sat situat la circa 10 kilometri vest de Lîsîceansk, bombardat la greu de forţele ruse, notează dpa.

Pe de altă parte, Haidai a declarat că, potrivit informaţiilor preliminare, bombardarea satului Şîpilovo a distrus o casă, iar 11 oameni au rămas prinşi sub dărâmături.

Reuters notează că nu a putut verifica imediat aceste informaţii, iar dinspre partea rusă nu există un răspuns. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
ucraina (11)
Războiul din Ucraina se va încheia în lunile următoare, crede Lukașenko: "Nu mai sunt forţe şi...
atac de amploare iin moscova
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Volodimir Zelenski, Donald Trump și Vladimir Putin
Volodimir Zelenski anunță o întâlnire între ruşi şi ucraineni, cu medierea SUA: "Suntem...
ZGRjZGNkYTc5MDhkYWMyNzgzYTBiNDE4MTlhODY1NzA=.thumb
O adolescentă este acuzată că a otrăvit soldaţi ucraineni în numele Rusiei. Doi militari au...
Te-ar putea interesa și
President Trump Speaks At The Nassau County Police Academy Center
Trump ridică sancţiuni legate de Rusia înainte ca acestea să intre în vigoare, pe fondul...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, interviu în Bloomberg: "Rusia exercită o presiune tot mai mare". Ce spune despre...
Ukraine Agrees to ‘Core Terms’ of Peace Deal
Ministrul ucrainean de Externe spune că Zelenski "are sprijinul poporului", după ce Donald...
Trump și Zelenski, întâlnire la Casa Albă / Foto: Profimedia
Donald Trump spune că e timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte: "Zelenski ar fi putut...
Partenerii noștri
Digi24 Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt...
DigiSport Sabalenka - Svitolina 3-6, 6-3, 1-6 / Andreeva - Shnaider 6-2, 6-1. S-a stabilit ”careul de ași” de la Turneul Campioanelor!
Sabalenka - Svitolina 3-6, 6-3, 1-6 / Andreeva - Shnaider 6-2, 6-1. S-a...
PeRoz 3 zodii scapă de probleme începând din acest weekend. Mercur își încheie retrogradarea, iar viața lor se poate schimba radical
3 zodii scapă de probleme începând din acest weekend. Mercur își încheie...
Film Now "Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri surprinzătoare despre relația cu legendarul actor
"Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri...
Digi World Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie veche de 40 de ani
Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată și ce face la 63 de ani Joey Tempest din trupa Europe, idolul rock care făcea furori în anii '80 cu "The Final Countdown"
Cum arată și ce face la 63 de ani Joey Tempest din trupa Europe, idolul...
Digi Life Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care are efecte surprinzătoare asupra organismului
Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
770985763_1442072517742412_5424988551733545614_n
Grasu XXL, invitat special la primul concert Nicole Cherry de la Sala Palatului, pe 24...
ciucu
Primarul Capitalei spune că va fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurarea...
A petrecut noaptea singură într-o cabană abandonată și a avut parte de o experiență terifiantă/ Profimedia
A petrecut noaptea singură într-o cabană abandonată și a avut parte de o experiență...
Close-up of Romanian money.
Irlanda şi România au avut cele mai puternice creşteri economice din UE în T3, arată Eurostat