Acum la Digi FM Alex și Antonia LIDIA BUBLE FEAT AMIRA - Le-am spus si fetelor
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European: "Spaţiul Schengen nu va fi complet până când nu va intra şi România"

Roberta Metsola
Roberta Metsola / Foto: Profimedia

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că Spaţiul Schengen nu va fi complet până nu va include şi România.

Prezentă la Bucureşti, unde participă la Congresul PPE, Roberta Metsola a subliniat că va susţine integrarea României în Schengen, inclusiv în cadrul discuţiilor cu autorităţile din alte ţări.

"Spaţiul Schengen nu va fi complet până când nu va intra şi România în acest spaţiu. În decembrie 2022 am fost în Bucureşti, cu câteva zile înainte de a fi luată decizia de a nu accepta România şi Bulgaria, şi îmi aduc aminte că v-am văzut şi că v-am spus că, în timpul mandatului meu, ca preşedintă a Parlamentului European, vom putea să vedem şi România în Schengen. Astăzi, sunt angajată 100% pe această cale. O decizie foarte importantă va fi luată la sfârşitul acestei luni, pe 31 martie", a spus Metsola, în cadrul unui dialog cu tineri din România, desfăşurat la Opera Naţională.

Ea a menţionat că România este susţinută de "prieteni numeroşi", care o vor ajuta să ajungă în Schengen, relatează Agerpres.

 

"De fiecare dată trebuie să îmi arăt paşaportul şi de fiecare dată când părăsiţi ţara trebuie să arătaţi şi voi paşaportul. În toţi aceşti ani de când România a fost membră a UE, din 2007, efortul de transformare a ţării a fost nemaipomenit, deci mai trebuie făcut încă un lucru. În 2011, acum mulţi ani, s-a spus în Parlament acest lucru, am mai spus acest lucru şi o voi spune în continuare: vom depune eforturi. Inclusiv eu voi depune eforturi, voi discuta nu doar cu omologii români - pentru că mă întâlnesc cu toate autorităţile - voi vorbi şi cu autorităţi din alte ţări. Aveţi cuvântul meu că voi susţine integrarea României în Spaţiul Schengen", a precizat preşedinta PE. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Spain Deploys Troops In Response To Border Breach In Ceuta
Spania anunţă că aproape toţi migranţii au părăsit Ceuta. Ministrul Albares: Integritatea...
The Flow Of People Entering Ceuta Unchecked From Morocco Continues Into The Night
Italia vrea suspendarea Schengen pentru Spania din cauza afluxului de migranţi în exclava...
Belgium, Brussels: EU Council. Roberta Metsola, President of the European Parliament
Preşedinta Parlamentului European, întrebată despre „planul B” al unirii cu România pentru...
Ion Ceban
Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban...
Te-ar putea interesa și
Belgium, Brussels: EU Council. Roberta Metsola, President of the European Parliament
Roberta Metsola, întrebată cum se poate dialoga într-o lume în care o opinie iscă reacţii...
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 04 Dec 2024
Premierul Ciolacu: „Integrarea totală a României în Schengen va aduce economiei impulsul masiv...
Cătălin Predoiu
Cum l-a convins Cătălin Predoiu pe Gerhard Karner că România e pregătită să intre deplin în...
romania in schengen
Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din...
Partenerii noștri
DigiSport Daniel Pancu, întrebat direct despre Denis Drăguș, înainte de FCSB - Rapid
Daniel Pancu, întrebat direct despre Denis Drăguș, înainte de FCSB - Rapid
PeRoz 7 lucruri care devin mai ușoare în cuplurile puternice, dar care pot destrăma relațiile fragile
7 lucruri care devin mai ușoare în cuplurile puternice, dar care pot...
Film Now Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după retragerea din actorie
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă...
Digi World Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Connect-R, mărturisire neașteptată despre divorțul de Misha, la 8 ani de la despărțire: "O parte din mine a rămas în trecut"
Connect-R, mărturisire neașteptată despre divorțul de Misha, la 8 ani de...
Digi Life Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri
Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri
ZGRjZGNkYTc5MDhkYWMyNzgzYTBiNDE4MTlhODY1NzA=.thumb
O adolescentă este acuzată că a otrăvit soldaţi ucraineni în numele...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Nicușor Dan
Nicușor Dan, după ce o dronă a lovit o navă foarte aproape de apele teritoriale ale României...
Calin Georgescu
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
femeie in varsta
O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini create...
Cleveland Cavaliers v Philadelphia 76ers
Donald Trump, critici dure la adresa lui LeBron James: „O ruşine totală”