Acum la Digi FM Alice și Mocanu THE URS - Vantul (Master)

Rețelele sociale au retras mesajul video al lui Donald Trump

donald trump mesaj video

Mai multe postări pe Twitter prin care Donald Trump contesta victoria lui Joe Biden în alegeri au fost retrase de pe reţeaua de socializare, după o manifestaţie violentă a susţinătorilor săi la Washington, care au întrerupt sesiunea de certificare în Congres a rezultatelor scrutinului prezidenţial.

Twitter a retras două mesaje scrise, dar şi un video prin care preşedintele ales făcea apel la susţinătorii săi care luaseră cu asalt Capitoliul „să se întoarcă acasă”, dar în care afirma de asemenea şi că alegerile au fost „furate”, transmite Agerpres.

Anterior, YouTube şi Facebook au anunţat de asemenea retragerea acestui video.

De asemenea, Twitter a anunţat că viitoare încălcări al regulilor sale, inclusiv politicile privind „integritatea civică” şi „ameninţările violente”, vor duce la suspendarea permanentă a contului preşedintelui în exerciţiu, @realDonaldTrump.

Contul lui Donald Trump, a mai precizat Twitter, va fi blocat timp de 12 ore după eliminarea postărilor.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Toamnă 2025 - 9
UNGURU BULAN 2025
Unguru' Bulan – Mesaje trăsnite de 1 Decembrie la Digi FM
vlad gheorghe
Vlad Gheorghe îşi anunţă retragerea din cursa pentru Primăria...
US President Donald Trump during a press conference at Chequers, near Aylesbury in Buckinghamshire, on day two of the president's second state visit to the UK. Picture date: Thursday September 18, 2025.
RMN-ul lui Trump arată că sănătatea sa cardiovasculară este...
Pe aceeași temă
Volodimir Zelenski și Donald Trump/ Profimedia
Ce spune strategia de securitate a administraţiei Trump despre Rusia, războiul din Ucraina şi...
Charity Commission report
Prinţul Harry glumește pe seama lui Trump, într-un sketch de Crăciun, în emisiunea lui Stephen...
Trump FIFA Task Force Meeting in the Oval Office
Trump asigură că Putin „vrea să pună capăt războiului” din Ucraina
donald trump 2
Donald Trump pare să lupte cu somnul în timpul unei ședințe televizate a Cabinetului, în timp...
Te-ar putea interesa și
profimedia-0959782200
Sabrina Carpenter condamnă utilizarea "malefică și dezgustătoare" a muzicii sale într-un clip...
craciunul la casa alba 2025 (10)
"Acasă e acolo unde se află inima", tema Crăciunul din acest an la Casa Albă. Pregătirile...
Ukraine Agrees to ‘Core Terms’ of Peace Deal
Zelenski cere o discuţie cu Trump asupra divergenţelor privind planul de pace american, în...
Trump Meets African Leaders at the White House
Trump este optimist cu privire la un acord între Ucraina şi Rusia. Şeful diplomaţiei sale...
Partenerii noștri
Digi24 Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil otrăviți. A murit și tatăl copiilor. Ancheta, foarte dificilă
Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil...
DigiSport Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului: "El crede că e deștept, dar e idiot!"
Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului...
PeRoz Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui Felix. Demnă și puternică, a strălucit într-o rochie elegantă
Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui...
Film Now Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu vârsta sub 25 de ani
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat...
Digi World Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce colesterolul precum unele medicamente
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de...
Stirile Kanal D Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2...
ProFM Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se simțea „mizerabil”
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri...
Digi Life Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar care a ajutat la reconstruirea catedralei: "Cea mai frumoasă zi din viața mea"
Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar...
Ultimele știri din matinal
pavel bartos site
Pavel Bartoș, în vizită la matinalul Digi FM: povești din culise, provocări amuzante și magia...
Ada Galeș
Ada Galeș, despre forma rară de cancer care i-a pus vocea în pericol: M-a ajutat faptul că...
denis motans
„Tati la pătrat” și un single nou: Denis (The Motans), la Digi FM – despre „Rămâi cu bine”...
zodier
Zodier & YUKA la matinalul Digi FM: de la „Sacou” la „Cioburi”, o poveste despre dragoste...
Ultimele știri
universitatea harvard
Profesor de la Harvard, arestat de agenţii americani de la Imigrări după ce a tras cu o armă...
Halle Berry
Halle Berry surprinde cu o rară declarație politică: "Nu ar trebui să fie următorul nostru...
Ukrainian President Zelenskyy Meets with UK Foreign Secretary David Lammy
Mai multe drone au fost observate în apropierea traiectoriei de zbor a lui Zelenski, în timp...
Bucharest, Romania. 17th Oct, 2025: Several apartments destroyed in a powerful explosion caused by a gas buildup at a residential building in the Rahova district of Bucharest. At the time of reporting, there were three dead and thirteen injured transporte
Stelian Bujduveanu anunță semnarea de acorduri cu proprietarii din blocul din Rahova care a...