Acum la Digi FM Marius Dobre SMILEY - Cum te vad eu (Master)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Prioritatea lui Trump este să ”rezolve problema Ucrainei cu Rusia”, mai ”dificilă” decât criza din Orientul Mijlociu

Donald Trump
Donald Trump / Foto: Profimedia

Preşedintele ales american Donald Trump apreciază că prioritatea sa va fi să ”rezolve problema Ucrainei cu Rusia”, între multiple crize în curs în lume, într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match publicat miercuri, relatează AFP.

”Prioritatea este rezolvarea problemei Ucrainei cu Rusia. Aceste două ţări suferă pierderi umane incredibile. Sute de mii de militari sunt omorâţi”, a declarat Donald Trump sâmbătă săptămânalului, în timpul vizitei sale la Paris, la redeschiderea Catedralei Notre-Dame.

”Sunt enorm de multe crize în lume. De câteva zile, avem una nouă în Siria. Ei ar trebui să se descurce singuri, pentru că noi nu suntem implicaţi acolo şi nici Franţa”, a adăugat el, potrivit News.ro. 

”Orientul Mijlociu este de asemenea o mare prioritate, dar eu cred că este o situaţie mai puţin dificilă de gestionat decât Ucraina şi Rusia”, a precizat el.

Zelenski, pregătit „să încheie un acord și să pună capăt acestei nebunii”

Donald Trump, care urmează să devină preşedinte la 20 ianuarie, a declarat mult timp că, odată ajuns la putere, va pune capăt în ”24 de ore” conflictului care durează de aproape trei ani, provocând îngrijorarea Ucrainei, care se teme că poate fi împinsă să facă concesii teritoriale importante Rusiei, în schimbul păcii.

Sâmbătă, pentru prima oară de când a fost ales, Trump s-a întâlnit la Paris cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, sub auspiciile preşedintelui francez Emmanuel Macron.

A doua zi, el a cerut un ”armistiţiu imediat” şi negocieri şi a scris pe platforma sa, Truth Social, că Zelenski este pregătit să ”încheie un acord şi să pună capăt acestei nebunii”.

Preşedintele ucrainean şi-a exprimat, la rândul său, marţi, ”recunoştinţa profundă” faţă de ”hotărârea puternică” a preşedintele republican de a pune capăt războiului cu Rusia.

Franța, „un prieten și un aliat”

În acest interviu acordat Paris Match, Donald Trump a amintit că Franţa este ”un prieten şi un aliat” al Statelor Unite şi a subliniat importanţa comerţului şi apărării în relaţiile dintre cele două ţări.

Întrebat ce prioritate acordă relaţiilor Washingtonului cu Parisul, Donald Trump, care a subliniat că a avut ”întotdeauna relaţii bune” ci preşedintele francez Emmanuel Macron, a răspuns că ”mai întâi comerţul”, după care şi-a evocat dorinţa de a se ”concentra şi asupra apărării”.

”Vom face afaceri cu Franţa. Voi ne vindeţi deja minunatele voastre vinuri şi şampanii”, a adăugat el, în contextul în care filiera franceză se teme de o creştere a taxelor vamale, aşa cum a ameninţat candidatul republican în mai multe rânduri în timpul campaniei sale.

În primul său mandat la Casa Albă, republicanul a impus o suprataxă de 25% anumitor vinuri europene, în cadrul unui îndelungat diferend între Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite cu privire la ajutoare publice în domeniul aeronautic.

Donald Trump şi-a apărat alegerea de a-l numi pe Charles Kushner, tatăl ginerelui său, Jared Kushner, ambasador al Statelor Unite în Franţa, recunoscând şi asumându-şi un ”tratament special”.

”E un lucru bun că el face parte din familia mea”, a declarat el, prezentându-l drept un ”foarte bun prieten” şi un ”om foarte talentat”.

”El este încântat de această misiune. Franţa era prima sa alegere”, a adăugat miliardarul.

Charles Kushner, în vârstă de 70 de ani, un magnat în domeniul imobiliar, a ispăşit un an de închisoare, condamnat de delapidare fiscală, şi a fost graţiat de către Donald Trump către sfârşitul primului său mandat la Casa Albă, în decembrie 2020.

După ce a înfrânt-o pe Kamala Harris la 5 noiembrie, Trump, care preia funcţia la 20 ianuarie, îşi multiplică nominalizările contestate în administraţia sa şi se înconjară de personaje fidele cu un profil adesea contestat.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
President Trump Speaks At The Nassau County Police Academy Center
Alegerile din SUA zguduie tabăra republicană. Cine ar putea prelua locul lui Donald Trump la...
President Trump Holds Midterm Rally In Mississippi
Florin Negruțiu: „Dai în MAGA, dai în America – exemplul de slugărnicie perfectă”
President Trump Speaks From Site Of White House Ballroom
Trump spune că războiul din Iran a meritat, deşi acesta a contribuit la înfrângerea suferită...
President Trump Holds Midterm Rally In Mississippi
„Nu eu am fost pe buletinele de vot!” Trump recunoaşte înfrângerea republicanilor, dar se...
Te-ar putea interesa și
Alegeri în SUA/ Profimedia
Alegeri în SUA. Democraţii câştigă controlul asupra ambelor camere ale Congresului, într-o...
President Trump Speaks At The Lincoln Memorial On Eve Of Midterm Elections
Donald Trump: Alegerile de marţi sunt cele mai importante „din viaţa noastră”
Donald Trump
Alegeri în SUA. 4 schimbări majore care ar putea zgudui politica externă a lui Donald Trump...
The 2015 MusiCares Person Of The Year Gala Honoring Bob Dylan - Show
Neil Young a cerut despăgubiri 10 milioane de dolari, după ce Trump a folosit una dintre...
Partenerii noștri
DigiSport Trabzonspor - Freiburg 0-1, ACUM, DGS 4. Getafe - Brighton, 22:00. Midtjylland - Ajax, 22:00. Programul etapei a treia din Conference League
Trabzonspor - Freiburg 0-1, ACUM, DGS 4. Getafe - Brighton, 22:00...
PeRoz Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit cum am dorit”
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe...
Film Now Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să mă obișnuiesc cu fața mea” 
Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a...
Digi Life Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Două incidente grave în școlile din Cluj, în doar 48 de ore. Un elev a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Pizza cu ananas/ Profimedia
Scandal într-un restaurant din Australia. Un bucătar italian a fost concediat după ce a...
avion
Alerte cu bombă pentru mai multe zboruri comerciale din și către Italia
New aircraft parking platform at Bucharest Henri Coanda International Airport, Otopeni, Ilfov, Romania - 17 May 2023
Alertă cu bombă la bordul unui avion venit de la Milano pe Otopeni. „Ameninţarea nu se...
pensii-2024
Când intră pensiile în decembrie 2026. Poșta Română a anunțat calendarul complet al plăților...