Acum la Digi FM BRUNO MARS - Just the way you are
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

O femeie devine în premieră președinte al Ungariei

katalin novak profimedia-0668780847
Katalin Novak Foto: Profimedia Images

 Katalin Novak, fost ministru în cabinetul lui Viktor Orban, a obținut joi voturile necesare în Parlamentul de la Budapesta și devine prima femeie președinte din Ungaria, relatează Mediafax.

Novak a obținut joi 137 de voturi în Parlament, învingându-și rivalul din opoziție, economistul Péter Róna, care a obținut 51 de voturi, potrivit Euronews.

Novak, în vârstă de 44 de ani, este o colaboratoare a premierului Viktor Orbán și anterior a fost ministru al Tineretului și Familiei.

„Așa să mă ajute Dumnezeu”, a spus Novak după ce a obținut sprijinul Parlamentului. În primul său discurs, ea a condamnat războiul și a spus că invadarea Ucrainei de către Rusia este inacceptabilă.

Katalin Novak a fost favorita scrutinului, în condițiile în care partidul lui Orban are o mare majoritate în Parlament. Numirea sa vine cu mai puțin de o lună înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, care ar putea fi foarte strânse, în condițiile în care șase partide din opoziție au format, în premieră, o alianță în speranța că vor învinge partidul lui Orban.

Katalin Novak își va prelua mandatul la 10 mai, când se încheie al doilea mandat al președintelui în exercițiu, Janos Ader. Katalin Novak are studii de economie și drept, făcute în Ungaria și Franța, a trăit în Statele Unite o perioadă și cunoaște mai multe limbi străine, scrie Agerpres.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Viktor Orban
Viktor Orban spune că Ungaria trece printr-un proces de "recolonizare" și a îndemnat la...
Concurs de săpat morminte într-un cimitir din Ungaria/ Profimedia
Concurs de săpat morminte într-un cimitir din Ungaria. Câţi bani a primit câştigătorul
New Hungarian Prime Minister Peter Magyar Visits Vienna
Schimbare de atitudine. Budapesta declară Rusia "o amenințare" pentru Ungaria, Europa și...
Tragedie în Ungaria. 12 pelerini au murit după ce autocarul s-a răsturnat/ Profimedia
Tragedie în Ungaria. 12 pelerini au murit după ce autocarul s-a răsturnat. Alți 10 oameni au...
Te-ar putea interesa și
Hungary's Paks Nuclear Plant Shuts Down Due To Record-Low Danube Levels
Dunărea, la un nivel critic. Ungaria scufundă două barje pentru a evita oprirea centralei...
Hungary's Paks Nuclear Plant Shuts Down Due To Record-Low Danube Levels
Criza energetică în Ungaria. Premierul Peter Magyar anunță populația că urmează cinci zile...
New Hungarian Prime Minister Peter Magyar Visits Vienna
Ungaria crede că Ucraina este victima în războiul cu Rusia, "dar nu va trimite arme sau trupe"
New Hungarian Prime Minister Peter Magyar Visits Vienna
Peter Magyar: Guvernul va începe procedura legală de destituire a preşedintelui Tamas Sulyok...
Partenerii noștri
Digi24 Preşedintele sud-coreean amenință că va lua măsuri dacă Ucraina nu îşi cere scuze: „Problema nu poate fi ignorată”
Preşedintele sud-coreean amenință că va lua măsuri dacă Ucraina nu îşi...
DigiSport Radu Naum, tiradă în direct după ce Radu Drăgușin a văzut ROȘU direct: ”Un rezultat trucat!”. Florin Prunea: ”Nici vorbă”
Radu Naum, tiradă în direct după ce Radu Drăgușin a văzut ROȘU direct: ”Un...
PeRoz Julianne Moore și fiica ei, ca două picături de apă pe covorul roșu. Singurele diferențe au fost lungimea și culoarea rochiilor
Julianne Moore și fiica ei, ca două picături de apă pe covorul roșu...
Film Now Halle Berry, acuzată de fostul soț că l-a strâns de gât pe fiul lor de 12 ani. Olivier Martinez a cerut custodia și ordin de restricție
Halle Berry, acuzată de fostul soț că l-a strâns de gât pe fiul lor de 12...
Digi World Beneficiile hreanului pentru sănătate. E unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale. Contraindicații și cum să-l consumi
Beneficiile hreanului pentru sănătate. E unul dintre cele mai puternice...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Romina Power, la 75 de ani. Povestea de viață a jumătății celebrului duo Al Bano & Romina: iubire, muzică și o tragedie neelucidată
Romina Power, la 75 de ani. Povestea de viață a jumătății celebrului duo...
Digi Life Cele mai bune destinații pentru o vacanță în octombrie. Plaje, temperaturi de până la 27°C și zboruri ieftine
Cele mai bune destinații pentru o vacanță în octombrie. Plaje, temperaturi...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
fumat
Ce trebuie să facă părinții pentru a-și proteja copiii de adicții: „Reacția pe care o ai la...
nicusor dan, donald trump, mirabela gradinaru
Nicușor Dan și partenera lui, Mirabela Grădinaru, s-au întâlnit cu Donald Trump la New York...
pilotul Smit Machchhar si Narendra Modi
"Încercam să-mi salvez viaţa, dar ştiam că nu pot lăsa toate aceste persoane să moară"...
Nicușor Dan
Nicușor Dan ar avea doi favoriți pentru funcția de premier. Numele aflate pe lista...