Acum la Digi FM Nono Semen IMANY - Don-t be so shy (Filatov and Karas Rmx)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Moscova a interzis mai mulţi oficiali şi jurnalişti moldoveni denunţând „manifestări agresive împotriva Rusiei”. Avertismentul Rusiei şi reacţia Chişinăului

serghei lavrov
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei / Foto: Profimedia

Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, căruia i-a transmis un protest faţă de „actele ostile” ale Chişinăului şi i s-a comunicat decizia autorităţilor de a interzice intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse mai multor oficiali şi jurnalişti din Republicii Moldova, scrie News.ro.

Totodată, Moscova a pus în vedere Chişinăului că este „îngrijorată” şi ar considera „inacceptabil” dacă Republica Moldova ar permite antrenarea militarilor ucraineni de către NATO pe teritoriul său, relatează Reuters şi NewsMaker.

Decizia interzicerii intrării în Rusia a mai multor cetăţeni ai Republicii Moldova a fost motivată ca fiind o „replică la acţiunile conducerii moldoveneşti”, fără a fi date alte detalii.

Igor Zaharov, secretarul de presă al Ministerului de Externe al Republicii Moldova, a declarat că printre oficialii cărora li s-a interzis intrarea la Moscova se numără un membru al personalului prezidenţial, oficiali guvernamentali şi jurnalişti. NewsMaker, care prezintă lista cu aceste 12 persoane, precizează că inclusiv redactorul său şef adjunct este vizat de interdicţie, alături de alţi şase jurnalişti de la instituţii de presă proeminente din Republica Moldova.

Un comunicat al MAE rus denunţă „caracterul sistematic” al acţiunilor moldoveneşti despre care susţine că sunt îndreptate împotriva cetăţenilor ruşi. Printre acestea se numără „persecuţia motivată politic” a jurnaliştilor ruşi şi de limbă rusă. „Conducerea Moldovei continuă să aibă manifestări agresive împotriva Rusiei”, se arată în declaraţia MAE rus.

„Ambasadorului i-a fost înmânată o notă de protest în legătură cu acţiunile ostile ale Chişinăului. S-a subliniat că în cazul continuării acestor acţiuni, partea rusă îşi rezervă dreptul de a lua măsuri de răspuns suplimentare. Printre aceste acţiuni ostile se numără fapte de persecuţie motivată politic împotriva mass-media ruseşti şi a celor de limbă rusă, care contravin angajamentelor internaţionale ale Chişinăului de a proteja libertatea de exprimare şi drepturile jurnaliştilor. Au devenit sistematice cazurile de discriminare a cetăţenilor ruşi care intră în Moldova, iar refuzurile nejustificate de a permite traversarea frontierei au devenit mai frecvente. Conducerea Republicii Moldova continuă să facă declaraţii agresive de natură anti-rusească”, se arată în comunicatul ministerului condus de Serghei Lavrov.

Pe de altă parte, Moscova a transmis că este „îngrijorată” de informaţiile apărute în presă despre „planurile Republicii Moldova de a asista la instruirea forţelor armate ucrainene pe teritoriul moldovean cu participarea instructorilor din ţările NATO”.

„A fost subliniat faptul că un astfel de sprijin, care ar duce la erodarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova şi la implicarea directă a acesteia în ostilităţi de partea regimului de la Kiev, este inacceptabil”, menţionează în final comunicatul MAE rus.

Este cea mai recentă evoluţie într-o serie de gesturi diplomatice ostile schimbate în ultimul timp între Moscova şi Chişinău într-un context tot mai accentuat de tensiuni.

De când a preluat puterea în 2020, preşedinta Maia Sandu a luat măsuri pentru a scutura ţara de moştenirea sovietică şi pentru a o orienta spre cadrul european. Ea a denunţat invazia Rusiei în Ucraina şi a acuzat Moscova că a încercat să intervină în alegerile locale din noiembrie anul trecut din Republica Moldova şi că a încercat să pună la cale o lovitură de stat pentru a o înlătura. Luna trecută, parlamentul moldovean a aprobat o nouă strategie de apărare care identifică Rusia şi corupţia ca fiind cele mai mari două ameninţări la adresa securităţii ţării. Tot luna trecută, UE a acceptat să deschidă negocieri cu Moldova şi Ucraina pentru aderarea lor la UE.

Reacția Chișinăului

În replică la deciziile Moscovei comunicate miercuri, Chişinăul a transmis că nu se lasă intimidat de gesturile ostile ale diplomaţiei ruse şi îşi va continua agenda proeuropeană.

„Decizia Federaţiei Ruse este una regretabilă, dar este important de remarcat că astfel de măsuri devin deja obişnuite în agenda autorităţilor ruse”, a arătat Igor Zaharov, purtător de cuvânt al MAE de la Chişinău. „În ciuda acestui fapt, Republica Moldova îşi menţine angajamentul ferm în contracararea ingerinţelor externe şi oricăror acţiuni destabilizatoare la adresa securităţii şi suveranităţii noastre”, a asigurat reprezentantul Ministerului de Externe al Republicii Moldova.

Şi în luna noiembrie a anului trecut Moscova a interzis accesul unui număr de cetăţeni moldoveni pe teritoriul său, în special ca răspuns la blocarea unor instituţii media pro-ruse pe care Chişinăul le acuzase de dezinformare şi manipulare înaintea alegerilor locale.

De asemenea, autorităţile moldoveneşti au împiedicat mai mulţi politicieni care reprezentau un partid interzis cu opinii pro-ruse să participe la alegerile locale din noiembrie anul trecut.

Miercuri, Chişinăul a prelungit interdicţia impusă anul trecut asupra a 12 canale de televiziune, afirmând că aceste instituţii media s-au angajat în „manipulare, dezinformare şi promovarea unei agende străine”.
Luna trecută, autorităţile de la Moscova au interzis, de asemenea, importurile de fructe şi legume moldoveneşti, a măsură pe care a mai luat-o şi în trecut, când aceste exporturi erau esenţiale pentru una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Acum, însă, o bună parte din exporturile alimentare ale Republicii Moldova se îndreaptă către piaţa europeană.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Vladimir Lipaev
Ambasadorul Rusiei, mesaj dur după convocarea la MAE: „Amenințarea la adresa securității...
Vladimir Putin (5)
Putin, reacție dură după avertismentul lui Zelenski: „Nu se negociază cu teroriștii”...
Volodimir Zelenski
Zelenski avertizează companiile aeriene: „S-au dus zilele în care cerul Rusiei era sigur”
Vama Isaccea
Zelenski acuză Rusia că a avariat intenţionat un punct de trecere al frontierei dintre Ucraina...
Te-ar putea interesa și
serghei lavrov
Lavrov critică activitatea NATO în Arctica: „Ameninţă direct securitatea Rusiei”
kiev, razboi in ucraina
Rusia anunță că pregătește "atacuri masive" împotriva instalaţiilor din sectorul energetic al...
Donald Tusk
Donald Tusk avertizează că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO...
Russia Partial Mobilisation
The Guardian: Rusia pierde lunar în Ucraina cu 6.000 de militari mai mult decât reuşeşte să...
Partenerii noștri
Digi24 De ce i-a lăsat Freddie Mercury zeci de milioane fostei logodnice, Mary Austin: „Dacă vă puneți mintea la contribuție, veți înțelege”
De ce i-a lăsat Freddie Mercury zeci de milioane fostei logodnice, Mary...
DigiSport FIFA acuză UEFA de "campanie de denigrare"
FIFA acuză UEFA de "campanie de denigrare"
PeRoz Cum arăta Sharon Stone acum 50 de ani. Actrița participa la concursuri de frumusețe înainte de succesul de la Hollywood
Cum arăta Sharon Stone acum 50 de ani. Actrița participa la concursuri de...
Film Now Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica ei de 12 ani
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la...
Digi World Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Alanis Morissette, amenințată cu acuzații de trafic de droguri. Ce i-ar fi cerut fosta manageră pentru a "încheia" totul
Alanis Morissette, amenințată cu acuzații de trafic de droguri. Ce i-ar fi...
Digi Life Ai crede că e o casă obișnuită, dar...stai să vezi cum arată în interior. Ce se ascunde înăuntru te va uimi complet
Ai crede că e o casă obișnuită, dar...stai să vezi cum arată în interior...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Trump announces he has selected the path forward for his ambitious Golden Dome missile defense shield
Donald Trump dă din nou asigurări că Vladimir Putin nu intenţionează să atace NATO: „Vorbesc...
Sorana Cîrstea / Profimedia
Sorana Cîrstea, parcurs de senzație la US Open. Cât a câștigat după calificarea în optimi: „Mă...
Caniculă/ Shutterstock
36 de grade în România, în primul weekend de toamnă. ANM a emis Cod galben de caniculă. Cum va...
Gigi Becali
Gigi Becali, reacție explozivă după decizia instanței privind biserica ridicată de fiica sa...