Acum la Digi FM TOPIC FT BECKY G - SORRY PAPI
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Minorii din Anglia și Țara Galilor nu mai au voie să se căsătorească. Până acum, o cununie era posibilă de la 16 ani, cu acordul părinților

nuntă
Chiar şi cu consimţământul părinţilor, este interzis de acum încolo ca un minor să se căsătorească. / Foto: Shuttestock

Majorarea vârstei minime pentru căsătorie de la 16 la 18 ani a intrat în vigoare în Anglia şi Ţara Galilor, prin aplicarea unei legi votate anul trecut în scopul de a proteja minorii în faţa căsătoriilor forţate, informează AFP.

Chiar şi cu consimţământul părinţilor, este interzis de acum încolo ca un minor să se căsătorească sau să-şi oficializeze relaţia printr-o uniune civilă, iar acest lucru este valabil şi pentru ceremoniile strict religioase sau "tradiţionale", care nu au valoare legală.

Legea îi protejează de asemenea pe minorii britanici sau cei care locuiesc în Anglia sau în Ţara Galilor care au fost căsătoriţi în străinătate.

Până acum, căsătoria era autorizată începând cu vârsta de 16 ani, cu condiţia ca minorii să dispună de o autorizaţie parentală, scrie Agerpres.

Citește și: China vrea să introducă lecţii „de romantism și căsătorie” în şcoli și să renunțe la orele obligatorii de limba engleză

Chiar dacă este dificil să fie evaluată amploarea fenomenului, multe uniuni ce implicau copii fiind ascunse, 118 cazuri de minori au ajuns în 2021 în faţa Unităţii asupra căsătoriilor forţate, însărcinată să consilieze şi să ajute persoanele victime ale acestor uniuni constrângătoare.

Fetele sunt principalele victime. Potrivit Ministerului Justiţiei din Regatul Unit, 119 fete sub 18 ani au fost căsătorite cu forţa în 2018 în Anglia şi Ţara Galilor, în timpul ce numărul de băieţi căsătoriţi astfel a fost de 28.

"Această lege îi va proteja mai bine pe tinerii vulnerabili, acţionând împotriva căsătoriilor forţate din societatea noastră", şi-a exprimat satisfacţia ministrul britanic al justiţiei, Dominic Raab.

O persoană declarată vinovată că a aranjat căsătoria unui copil riscă până la şapte ani de închisoare.

Citește și: De neuitat! Un pompier din Argeș și-a cerut colega în căsătorie la 10 metri înălțime, în timpul unui exercițiu

"Aceasta este una dintre legile cele mai reuşite din lume asupra căsătoriilor între copii şi ea protejează fiecare copil născut în această ţară de pericolele şi daunele cauzate de căsătoria fără consimţământ", a salutat la rândul său deputata conservatoare Pauline Latham, iniţiatoarea legii, într-un editorial în Daily Express.

"Astăzi este cu adevărat un moment de sărbătoare", a reacţionat la BBC Payzee Mahmod, militantă şi victimă ea însăşi a unei căsătorii forţate la începutul anilor 2000. Ea s-a declarat "foarte bucuroasă şi foarte emoţionată" de "măsurile foarte importante pe care această ţară le-a luat pentru a proteja copiii".

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Croatia v England - UEFA Nations League 2026/27 Group A3 MD3
Dezastru pentru Croația în Liga Națiunilor: Anglia s-a impus cu 7-0! Spania își continuă seria...
Kristina Stipić/ Foto: Facebook
Peste 100 de oameni s-au oferit să se căsătorească cu ea. Motivul pentru care femeia își caută...
familie vacanta disney
Părinți amendați după ce și-au luat copiii de la școală pentru o vacanță la Disney World...
BRUSSELS, BELGIUM - 17th FEBRUARY, 2026. ROMANIA's Minister for Finance, Alexandru NAZARE, attends an EU Economic and Financial Affairs Council in the Europa building, the EU Council headquarters in Brussels, Belgium. Ministers will recommend granting dis
Alexandru Nazare a publicat o imagine de la cununia religioasă cu Maria Mihali. Ce a transmis...
Te-ar putea interesa și
Ana-Maria Brânză s-a căsătorit/ Foto: Facebook
Ana-Maria Brânză s-a căsătorit la Sinaia! Multipla campioană la scrimă și-a unit destinul cu...
Ultimul drum al lui Bonnie Tyler/ Profimedia
Ultimul drum al lui Bonnie Tyler. Mii de fani au umplut străzile și au cântat „Total Eclipse...
Irina Begu s-a căsătorit cu fostul tenismen Victor Crivoi/ Foto: Instagram
Irina Begu s-a căsătorit cu fostul tenismen Victor Crivoi. Primele imagini de la nunta...
President Trump Meets With White House Task Force On FIFA World Cup
Revoltă în fotbalul european. Prima federație renunță la susținerea lui Gianni Infantino...
Partenerii noștri
Digi24 Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să...
DigiSport Filipe Coelho s-a decis în cazul lui Steven Nsimba la Craiova, după ce atacantul ar fi decis să plece
Filipe Coelho s-a decis în cazul lui Steven Nsimba la Craiova, după ce...
PeRoz Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o actriță faimoasă
Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat...
Film Now Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a învățat în 46 de ani de carieră e în acest rol”
Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a...
Digi World Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care era cea mai mare teamă a artistei
Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care...
Digi Life De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Planeta, denumită WASP-17b / Profimedia
O planetă uriașă, cu aspect de bezea, ascunde un fenomen uluitor. Ce au descoperit...
Vulpe/ Shutterstock
O vulpe a fost văzută pe străzile din Iași. Ce i-a făcut pe medici să tragă un semnal de...
Papa Leon/ Profimedia
Papa Leon, primele declarații după operația pentru cancer pulmonar. Ce mesaj a transmis la...
George Simion, AUR, election calendar negotiation, Bucharest, Romania - 01 Jul 2024
Marius Lulea, fost cofondator AUR, a găsit un cap de porc la poarta casei. Ce le-a spus...