Acum la Digi FM Gabriel Cindea ENRIQUE IGLESIAS - Do You Know (The ping pong song)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Kremlinul susţine că alegerile prezidențiale şi referendumul din Republica Moldova nu au fost corecte

dmitri peskov
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului / Foto: Profimedia

Alegerile din Republica Moldova nu au fost libere şi rezultatele arată o creştere "greu de explicat" a numărului de voturi în favoarea preşedintei Maia Sandu şi a Uniunii Europene, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters şi AFP.

O majoritate de 50,18% a votat "da" în referendumul din Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană, arată luni rezultatele aproape finale, după ce Maia Sandu a declarat duminică seară că voturile au fost marcate de ingerinţe "fără precedent" din exterior.

Kremlinul a denunţat "anomalii" în numărătoarea voturilor, după ce tabăra pro-UE a ieşit în uşor avantaj luni dimineaţă, în condiţiile în care în cursul nopţii cei care au votat "nu" se aflat în frunte, scrie și Agerpres.

Dmitri Peskov a solicitat de altfel "probe" privind "acuzaţiile grave" ale preşedintei proeuropene Maia Sandu, care a invocat amestecul în procesul electoral al unor "grupuri criminale, care au acţionat în concert cu forţe străine ostile" intereselor R. Moldova.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 10th Nov, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, holds a press conference at Cotroceni Presidential Palace in Bucharest, Romania. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Președintele Nicuşor Dan: În momentul acesta, Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre...
Atacuri devastatoare asupra Kievului / Profimedia
Atacuri devastatoare asupra Kievului! Un pod important a fost lovit, iar alimentarea cu...
Kopenhagen, Dänemark, 01.10.2025: Schloss Amalienborg: Abendessen für Vertreter Europäische Politische Gemeinschaft (EPG
Chişinăul se aşteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situaţia din...
ucraina (11)
Războiul din Ucraina se va încheia în lunile următoare, crede Lukașenko: "Nu mai sunt forţe şi...
Te-ar putea interesa și
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Stefan Radu Oprea, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Defence, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romanian Parliament
Ministrul Apărării Naţionale: Securitatea Republicii Moldova înseamnă şi securitatea României
Navă turcească încărcată cu cereale, lovită de o dronă în Marea Neagră
România a condamnat la OCDE atacurile Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră...
Vasile Tofan
Premierul Republicii Moldova, după întrevederea cu Luca Niculescu: "Ne leagă viitorul pe care...
ND 2025-11-12-5296
Nicușor Dan, avertisment dur după sabotajul de la CARFIL Brașov. Rusia, acuzată că vizează...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Rugby Nations Championship: Țara Galilor - Noua Zeelandă, ACUM / Italia - Argentina 14-19
Rugby Nations Championship: Țara Galilor - Noua Zeelandă, ACUM / Italia...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...
Avril Lavigne In Concert - New York, NY
La 42 de ani, Avril Lavigne a devenit pentru prima dată mamă. Imaginile postate de artistă au...