Acum la Digi FM Alex Vidia DOJA CAT - Vegas (From motion picture soundtrack Elvis)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Foto&Video Întâlnirea dintre salvatori şi copiii care au stat 40 de zile în junglă. „Mi-e foame”, „Mama a murit”, primele cuvintele adresate de cei mici

copii jungla
Primele imagini ale întâlnirii dintre salvatori şi copiii care au stat 40 de zile în junglă. Profimedia

„Mi-e foame” şi „Mama a murit” au fost primele cuvinte adresate salvatorilor de cei patru copii care au rămas 40 de zile în junglă după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit. La două zile după salvarea miraculoasă a acestora, televiziunea publică din Columbia a difuzat imagini video cu întâlnirea emoţionantă din junglă, relatează AFP.

În imagini pot fi văzuţi cei patru copiii slăbiţi, cel mai mic în braţele unui salvator.

„I-am găsit pe copii. Slavă Domnului”, spune unul dintre salvatori, membru al gărzii indigene. Un salvator cântă, altul fumează tutun (plantă sacră pentru indigeni).

Lesly (13 ani), Soleiny (9), Tien Noriel (5) şi Cristin (1) au fost găsiţi în viaţă vineri după-amiază. Ei au rămas singuri în junglă după ce avionul Cessna 206 cu care se deplasau împreună cu mama lor, cu pilotul şi un apropiat s-a prăbuşit la 1 mai. Adulţii nu au supravieţuit.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Invitată în platou la RTVC, echipa de salvatori care i-a găsit pe copii a povestit experienţa trăită.

„Fata mai mare, Lesly, ţinând-o pe cea mică de mână, a alergat către mine. Am luat-o în braţe şi ea mi-a spus; ‘Mi-e foame’”, a povestit Nicolas Ordonez Gomes, membru al echipei.

„Am întrebat unde este băiatul. El era întins. După o primă îmbrăţişare şi după ce i-am dat puţină mâncare, el s-a ridicat şi mi-a spus, foarte conştient de cuvintele sale: ‘Mama a murit’. Am început imediat să le adresăm cuvinte de consolare, să le spunem că suntem prieteni, că venim din partea familiei, a tatălui, a unchiului. Că suntem din familie! El a reacţionat: ‘Vreau pâine şi chorizo’”, a relatat Ordonez Gomes.

Primele imagini ale întâlnirii dintre salvatori şi copiii care au stat 40 de zile în junglă. Profimedia

Broasca țestosă magică 

Alt membru al echipei a povestit că înainte de găsirea copiilor salvatorii au întâlnit în drum o ţestoasă. „Cu jumătate de oră înainte, am găsit pe drum o ţestoasă. Bătrânii noştri cred că dacă găseşti o ţestoasă poţi să îi spui o dorinţă şi aceasta se va împlini. I-am spus: ‘Găseşte-i pe copii’”.

Bucurie imensă

Alt salvator, Henri Guerrero, a vorbit despre bucuria imensă a găsirii copiilor: „Ceea ce a fost extraordinar a fost faptul că toţi erau conştienţi. Fata cea mare îşi amintea totul. Copiii voiau să mănânce orez cu lapte, pâine. Stăteau pe un prosop pe pământ, de patru zile erau în acelaşi loc. Nu mai rezistau. Au rămas tot timpul în apropierea unei ape curgătoare. Umpleau cu apă o sticlă mică. Am vorbit doar cu fata cea mare. Mi-a povestit că a ascultat toate mesajele de la elicoptere, în care se spunea că sunt căutaţi, mesajul bunicii, care le-a spus să nu plece şi să nu se teamă de câinele Wilson care îi caută”.

Unde este Wilson?

La trei zile după ce au fost salvaţi, copiii se află în spitalul militar din Bogota. Ei vorbesc puţin, potrivit apropiaţilor.

Puștii au avut la dispoziţie după accident doar o plasă de ţânţari, un prosop, un minim de echipament de camping, două telefoane mobile (cu bateriile epuizate rapid), o lanternă şi o cutie muzicală.

După mai bine de o lună de căutări fără succes, armata era pe cale să-şi reducă efectivele de căutare. Membrii forţelor de căutare şi salvare au slăbit fiecare între 3 şi 10 kilograme pe parcursul întregii operaţiuni de căutare.

Armata spune că încă îl caută pe Wilson, câine al armatei, care s-a pierdut în junglă. Numele şi fotografiile cu acest câine de şase ani sunt acum afişate la ferestre, în Bogota.

Mama celor patru copii găsiţi în viaţă în junglă a supravieţuit patru zile după prăbuşirea avionului

Mama celor patru copii a supravieţuit patru zile după accident, relatează AFP, citându-l pe soţul femeii.

„Fiica mea mi-a spus că mama ei a fost în viaţă timp de patru zile”, a declarat Manuel Miller Ranoque Morales în faţa spitalului militar din Bogota în care sunt internaţi copiii.

Înainte să moară, ea le-a spus copiilor: „Plecaţi!”. De asemenea, că dacă îl vor găsi pe tatăl lor şi el le va arăta iubirea de părinte, aşa cum a făcut-o ea.

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Momentul în care un avion militar s-a prăbușit în timpul unui show aerian din Grecia/ Profimedia
Momentul în care un avion militar s-a prăbușit în timpul unui show aerian din Grecia. Mii de...
nepal
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o...
cutremur columbia
Bilanţul cutremurului de 7,4 din Columbia a crescut la 265 de morţi şi sute de dispăruţi...
pestera
„Încă nu ştim dacă mai sunt în viaţă”. Şapte persoane, blocate de cinci zile într-o peşteră...
Te-ar putea interesa și
This image, distributed by Iranian state media on April 3, 2026, purports to show debris from a U.S. F-15E fighter jet allegedly shot down in Iran. U.S. officials have said one crew member was rescued and a search was underway for the second, while Irania
Trump anunţă că al doilea pilot american dispărut în Iran este acum în siguranţă. „Una dintre...
Un avion plin cu bani s-a prăbușit în Bolivia/ Profimedia
Un avion plin cu bani s-a prăbușit în Bolivia. Polițiștii au folosit gaze să alunge populația...
Gustavo Petro
Preşedintele Columbiei avertizează că există o "ameninţare reală" de acţiune militară...
Donald Trump
Trump amenință și Columbia cu o operațiune militară. A spus că țara e condusă de "un om bolnav...
Partenerii noștri
Digi24 Melania Trump afirmă că a avut o „copilărie frumoasă” trăind în comunism
Melania Trump afirmă că a avut o „copilărie frumoasă” trăind în comunism
DigiSport FCSB, interdicție la transferuri pentru următoarele trei perioade de mercato! Datoria din cauza căreia FIFA a luat decizia
FCSB, interdicție la transferuri pentru următoarele trei perioade de...
PeRoz 5 zodii dau lovitura până la sfârșitul lui septembrie 2026. Norocul se întoarce de partea lor
5 zodii dau lovitura până la sfârșitul lui septembrie 2026. Norocul se...
Film Now Rita Wilson dezvăluie un tatuaj uriaș pe spate, aproape identic cu al fiului ei. Soția lui Tom Hanks sfidează convențiile la 69 de ani
Rita Wilson dezvăluie un tatuaj uriaș pe spate, aproape identic cu al...
Digi World Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte. Noile descoperiri indică o imagine cu totul diferită
Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cheloo, declarații rare despre mama sa. Cu ce s-a ocupat până în ultima zi a vieții sale: „A fost decizia ei”
Cheloo, declarații rare despre mama sa. Cu ce s-a ocupat până în ultima zi...
Digi Life Ce să mănânci pentru un păr mai sănătos. Alimentele recomandate de un hairstylist
Ce să mănânci pentru un păr mai sănătos. Alimentele recomandate de un...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
nicusor dan si mirabela gradinaru (3)
Nicușor Dan, reacție după ce imaginile în care o sărută pe Mirabela Grădinaru au devenit...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Alertă într-o școală din Iași. Un elev de 15 ani, internat cu suspiciune de scarlatină. Medic...
stire invitat.jpg
Siegfried Mureșan, invitat luni, 28 septembrie, la matinalul Digi FM
muresan
Siegfried Mureșan merge astăzi la Cotroceni. Premierul desemnat, la Digi FM: „Mă bucur să îi...