Acum la Digi FM Gabriel Cindea MARTIN GARRIX AND DUA LIPA - Scared to Be Lonely
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Galerie Foto Greta Thunberg, reţinută de poliţia germană în timpul unui protest

Demonstration near Garzweiler open pit mine
Greta Thunberg, reţinută de poliţia germană în timp ce protesta împotriva unei exploatări miniere. Profimedia

Suedeza Greta Thunberg se numără printre activiştii de mediu reţinuţi marţi în timpul unui protest împotriva demolării cătunului Luetzerath care să permită extinderea unei mine de cărbune, a anunţat poliţia germană.

Greta a fost reţinută în timp ce protesta la mina de suprafaţă Garzweiler 2, la circa 9 kilometri de Luetzerath. Ea s-a alăturat vineri acestui protest.

Un martor a declarat agenţiei Reuters că marţi a văzut-o stând singură într-o dubă mare a poliţiei germane.

''Vom folosi forţa pentru a vă aduce la un control al identităţii, aşadar vă rugăm să cooperaţi!'', le-a spus un poliţist german grupului de activişti, potrivit unor imagini video de la locul manifestației.

''Greta Thunberg făcea parte din grupul de activişti care s-au îndreptat către gardul de protecţie. Ea a fost însă oprită şi adusă de noi împreună cu acest grup în afara zonei de pericol imediat, în vederea stabilirea identităţii'', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Aachen, care a precizat că unul dintre protestatarii activişti a sărit peste gard în mină.

Greta Thunberg, reţinută de poliţia germană în timp ce protesta împotriva unei exploatări miniere. Profimedia

Poliţia germană a transmis ulterior că Greta va fi eliberată împreună cu întregul ei grup de manifestanţi mai târziu în cursul serii.

''Nu avem niciun motiv să-i reţinem zile la rând. S-ar putea să dureze câteva ore sau vor pleca imediat'', a anunţat într-o declaraţie ulterioară purtătorul de cuvânt al poliţiei din Aachen.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Greta Thunberg
Greta Thunberg, arestată la Londra, în baza legii antiteroriste britanice, la o manifestaţie...
Greta Thunberg
Donald Trump, atac dur la adresa Gretei Thunberg: "E complet nebună. Are o problemă de...
Greta Thunberg
Greta Thunberg s-a alăturat unei manifestaţii împotriva extinderii unui aeroportul din...
Greta Thunberg
Greta Thunberg, arestată de poliția londoneză după participarea la un protest împotriva...
Te-ar putea interesa și
Greta Thunberg
Greta Thunberg, inculpată penal după ce refuză să se conformeze ordinului poliţiei de a pleca...
Greta Thunberg
Greta Thunberg a terminat liceul. Anunțul făcut de activista ecologică: „Ultima mea grevă”
Greta Thunberg
Greta Thunberg și alți activiști dau judecată Suedia pentru "politici insuficiente în privinţa...
premiul nobel
Volodimir Zelenski, Greta Thunberg sau Alexei Navalnîi, printre favoriţii pentru Premiul Nobel...
Partenerii noștri
Digi24 Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe...
DigiSport Alexander Zverev - Rafael Jodar, LIVE VIDEO, 15:00, DGS 2 / Ben Shelton - Arthur Fils, LIVE VIDEO, 21:30, DGS 2. Start în Turneul Campionilor
Alexander Zverev - Rafael Jodar, LIVE VIDEO, 15:00, DGS 2 / Ben Shelton...
PeRoz 5 zodii cu noroc în relații. Astrele le deschid toate ușile când Luna intră în Vărsător pe 15 noiembrie
5 zodii cu noroc în relații. Astrele le deschid toate ușile când Luna...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Justin Timberlake, apariție rară alături de cei doi fii ai săi. Silas și Phineas au urcat pe podium alături de celebrul lor tată
Justin Timberlake, apariție rară alături de cei doi fii ai săi. Silas și...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Ilie Bolojan
Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan s-a căsătorit la Oradea. Cine este ginerele fostului premier
Diplomatic meeting concept featuring the flags of China, the United States, and Russia displayed on a conference table
Moscova confirmă summitul Trump-Xi-Putin. Cei trei președinți se vor întâlni pe 19 noiembrie...
Low-angle view of the historic Faculty of Medicine building in Bucharest featuring neoclassical columns, an ornate pediment, and a decorative wrought
Aproape 10.000 de candidați la Rezidențiat 2026. Concursul are loc duminică
"Fjord" Photocall - The 79th Annual Cannes Film Festival
„Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări la Premiile Academiei...