Acum la Digi FM TOP 20 DIGI FM cu Cetin Florian Rus ft Holy Molly - ATATEA INIMI
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Germania cere adoptarea unor sancţiuni mai dure împotriva Rusiei

Vladimir Putin
Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: Getty Images

Ministrul apărării din Germania, Christine Lambrecht, s-a pronunţat duminică pentru adoptarea unor sancţiuni mai dure contra Rusiei, care a desfăşurat zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina.

Cei responsabili pentru o agresiune trebuie să suporte „consecinţe personale”, a declarat Christine Lambrecht pentru publicaţia Bild am Sonntag, adăugând că Germania şi aliaţii săi ''au în vizor'' pe preşedintele rus Vladimir Putin şi anturajul acestuia.

„Trebuie să epuizăm toate posibilităţile de sancţiuni diplomatice şi economice. Fiecare pas suplimentar trebuie să fie efectuat în acord cu aliaţii noştri”, a continuat politiciana social-democrată germană, potrivit Agerpres, care preia AFP și Reuters.

Christine Lambrecht a început duminică prima sa vizită externă printr-o deplasare în Lituania, unde a inspectat unităţile militare germane prezente la baza de la Rukla.

„NATO va discuta despre propunerile făcute de Rusia privind securitatea, dar nu îi va permite Moscovei să dicteze poziţia militară a Alianţei”, a subliniat ministrul german al apărării în timpul vizitei.

După ce a concentrat aproape 100.000 de militari în apropierea graniţei cu Ucraina, Rusia a prezentat vineri propuneri privind scăderea rolului SUA şi al NATO în fosta Uniune Sovietică şi în Europa de Est, cerând negocieri de urgenţă cu Washingtonul.

Rusia doreşte ca NATO să garanteze că această organizaţie nu se va extinde spre est şi nu va include Ucraina, condiţie deja respinsă de către Occident, care a ameninţat Moscova cu sancţiuni dure dacă în Ucraina ar intra militari ruşi.

„Trebuie să rezolvăm actualele tensiuni la nivel diplomatic, dar şi prin creşterea descurajării credibile”, a insistat Christine Lambrecht.

Aproximativ 550 de soldaţi germani sunt desfăşuraţi la baza militară Rukla din Lituania, iar Germania conduce batalionul multinaţional din ţara baltică.

Unităţi militare similare au fost trimise şi în Estonia, Letonia şi Polonia în 2017 pentru a descuraja o eventuală agresiune din partea Rusiei, după ce aceasta a anexat Crimeea în 2014 şi ulterior a ajutat separatiştii din estul Ucrainei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Katerina, fiica lui vladimir putin
Vladimir Putin, bunic pentru a patra oară. Tatăl copilului s-ar numi Zelenski, la fel ca...
Bucharest, Romania. 10th Nov, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, holds a press conference at Cotroceni Presidential Palace in Bucharest, Romania. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Președintele Nicuşor Dan: În momentul acesta, Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre...
Atacuri devastatoare asupra Kievului / Profimedia
Atacuri devastatoare asupra Kievului! Un pod important a fost lovit, iar alimentarea cu...
Kopenhagen, Dänemark, 01.10.2025: Schloss Amalienborg: Abendessen für Vertreter Europäische Politische Gemeinschaft (EPG
Chişinăul se aşteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situaţia din...
Te-ar putea interesa și
ucraina (11)
Războiul din Ucraina se va încheia în lunile următoare, crede Lukașenko: "Nu mai sunt forţe şi...
CDU Holds Federal Congress
Friedrich Merz vrea o femeie la conducerea Germaniei. Decizia anunțată în interiorul partidului
Navă turcească încărcată cu cereale, lovită de o dronă în Marea Neagră
România a condamnat la OCDE atacurile Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră...
Vladimir Putin
Putin amenință Europa cu războiul. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin: „Suntem...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Fostul antrenor de la FCSB a semnat: "Vrem să facem o echipă puternică"
Fostul antrenor de la FCSB a semnat: "Vrem să facem o echipă puternică"
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now Soția lui Tommy Lee Jones, adevărul despre viața retrasă pe care o duce starul: "Se simte privit la microscop"
Soția lui Tommy Lee Jones, adevărul despre viața retrasă pe care o duce...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Calm In Bucharest As Thousands Call For Government To Step Down
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu, sâmbătă, în Capitală. Manifestația nu a primit...
accident tramvai
Două tramvaie, implicate într-un accident în Bucureşti. Un pasager, transportat la spital
Tanker Collides With Riverboat At Port Of New Orleans
Peste 130 de pasageri, salvați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră în...
oana pellea (2)
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am...