Acum la Digi FM Alice Tudor THE SECOND VOICE - LET ME BE
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin a murit la vârsta de 96 de ani

Jiang Zemin
Fostul președinte chinez Jiang Zemin. Profimedia

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin a murit miercuri la vârsta de 96 de ani, a anunţat presa de stat chineză, citată de Reuters şi France Presse.

Jiang a decedat din cauza leucemiei şi a insuficienţei multiple de organe.

„Jiang Zemin a murit de leucemie şi insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la 12.13 (miercuri), 30 noiembrie 2022, la vârsta de 96 de ani”, a precizat agenţia oficială de presă Xinhua (China Nouă), informează Agerpres.

Jiang Zemin şi-a condus ţara într-o eră de profunde tulburări din 1989 până la începutul anilor 2000.

El a ajuns în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC) după reprimarea manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen din Beijing şi a fost alături de transformarea celei mai populate ţări din lume într-o putere mondială.

Când Jiang Zemin a fost numit oficial în 1989 de fostul lider Deng Xiaoping ca succesor al său, China era abia la începutul modernizării sale economice, notează AFP.

La momentul când Jiang a părăsit funcţia de preşedinte în 2003, China devenise membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a câştigat organizarea Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008 şi era pe cale să devină o superputere.

Fost primar şi şef al PCC din Shanghai, Jiang Zemin a continuat, cu un cerc de lideri apropiaţi, să exercite influenţă asupra vieţii politice chineze chiar şi după pensionarea sa oficială, potrivit analiştilor.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 18
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
daianu
Daniel Dăianu lansează un avertisment dur: „România riscă să intre cu...
mihai tatulici
Mihai Tatulici, prima voce din seria „Ca să știi ce se întâmplă”: O...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
Bucharest, Romania. 12th July, 2025: Ilie Bolojan, president of the National Liberal Party (PNL) and Romanian Prime Minister, gives his speech during the Extraordinary Congress of the National Liberal Party. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Adrian Veștea riscă excluderea din PNL după desemnarea ca premier. Liberalii convoacă ședință...
Ali Khamenei/ Profimedia
Funeraliile lui Ali Khamenei vor începe pe 4 iulie. Unde va fi înmormântat fostul lider suprem...
Hungarian Prime Minister Viktor Orban in Vatican
Viktor Orban a fost reales în funcţia de lider al partidului Fidesz din Ungaria, în ciuda...
Deghizaţi în mascotele oficiale de la CM, poliţiştii din Peru au arestat un traficant de droguri/ Profimedia
Metodă ingenioasă a poliției din Peru. S-au deghizat în mascotele CM 2026 și au capturat un...