Acum la Digi FM Marius Dobre ED SHEERAN FEAT CAMILA CABELLO AND CARDI B - South Of The Border
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Atac armat în Copenhaga. Cel puţin trei persoane au fost ucise

copenhaga profimedia-0704849167
Foto: Profimedia

Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte trei sunt în stare critică în urma unui atac armat comis duminică într-un centru comercial din Copenhaga, anunţă Poliţia daneză.

„Trei persoane au fost ucise în atac. Sunt numeroşi răniţi, dintre care trei sunt în stare critică", a declarat în cursul nopţii de duminică spre luni inspectorul Søren Thomassen, şeful Poliţiei din Copenhaga, citat de postul TV2, potrivit MEDIAFAX.

Poliţia porneşte de la ipoteza că autorul atacului, un danez în vârstă de 22 de ani care a fost arestat, a acţionat singur. Autorităţile verifică toate ipotezele privind motivul atacului. În momentul arestării, individul, cunoscut cu antecedente penale, avea asupra sa o armă automată şi muniţie.

Presupusul autor al atacului va fi prezentat luni dimineaţă unei instanţe judiciare sub acuzaţia de crime multiple şi tentative de crimă, dar încadrarea provizorie a faptelor s-ar putea modifica în funcţie de avansarea anchetei.

Ministrul danez al Justiţiei, Mattias Tesfaye, a declarat că deocamdată motivul atacului nu a fost stabilit.

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a condamnat vehement atacul, a transmis condoleanţe şi a exprimat empatie. "Danemarca a fost lovită de un atac oribil. Au fost ucişi oameni, iar mulţi alţii au fost răniţi. Sunt afectate familii nevinovate care ieşiseră la cumpărăruri sau la restaurante. Sunt copii, adolescenţi şi adulţi. Le transmit cele mai profunde gânduri celor care au pierdut persoane apropiate, precum şi răniţilor şi rudelor acestora", a declarat premierul Mette Frederiksen.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Atac armat în Polonia (2)
Autorul atacului armat din Cracovia a murit la spital, anunță poliția poloneză
Atac armat în Polonia (2)
Noi detalii despre atacul sângeros din Cracovia. De ce a fost deschisă o anchetă pentru...
Atac armat în Polonia (4)
Atacatorul din Cracovia, influențat de ideologia de extremă dreapta. Ce s-a aflat despre...
Warsaw Security Forum 2025 Day 1, Poland - 29 Sep 2025
Polonia, în doliu după masacrul din Cracovia. Donald Tusk a făcut anunțul: „Este un act de...
Te-ar putea interesa și
Atac armat în Polonia/ Profimedia
Cine este atacatorul care a ucis șase oameni în Cracovia. Ce au descoperit polițiștii despre...
Atac armat în Polonia (2)
Atac armat în Polonia! Șase oameni au fost uciși și 15 răniți în centrul Cracoviei. Atacatorul...
eclicopter brabusit bosnia si hertegovina
Un elicopter militar s-a prăbușit în Bosnia și Herțegovina. Patru persoane au murit și 11 au...
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania
Bilanţul deceselor în urma accidentului feroviar din Spania creşte la 69. Dintre cei 180 de...
Partenerii noștri
Digi24 Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în...
DigiSport A intrat în direct și a ”dat de pământ” cu FCSB: ”Sezonul ăsta e deja compromis!”
A intrat în direct și a ”dat de pământ” cu FCSB: ”Sezonul ăsta e deja...
PeRoz Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia. Când fiica ei a vrut să o probeze, ambele au avut un șoc
Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia...
Film Now Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea...
Digi World Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră a trupei Class
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din...
Digi Life 6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Ludovic Orban și Nicușor dan
Ludovic Orban, mai dezamăgit de Nicușor Dan decât de Klaus Iohannis: "Un președinte care și-a...
ilie bolojan, ludovic orban
Ilie Bolojan, către Ludovic Orban, după ce Forța Dreptei a fuzionat cu PNL: "Bine ai venit...
florin, oana, vlad, lucian
Florin Negruțiu și Lucian Mîndruță, de ziua Digi FM: cum au ajuns la radio și ce și-ar spune...
theurs
The Urs, la Digi FM: „Mai duc doi ani și gata, mă apuc de grădinărit. Nu mai vreau să cânt”