Acum la Digi FM TOP 20 DIGI FM cu Cetin DAVID GUETTA - Beautiful People
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Alexei Navalnîi susține că autoritățile ruse au dat un ordin pentru încarcerarea sa

Aleksei Navalnîi (Navalny)
Foto: Shutterstock

Alexei Navalnîi, unul dintre principalii opozanţi ai Kremlinului, a declarat marţi că Administraţia penitenciarelor din Rusia i-a cerut unui tribunal încarcerarea lui pentru presupusa încălcare a termenilor sentinţei cu suspendare pe care o efectuează, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În luna decembrie, Administraţia penitenciarelor din Rusia i-a ordonat lui Navalnîi să revină din Germania în cel mai scurt timp şi să se prezinte la o secţie de poliţie în Moscova precizând că, în caz contrar, el va fi întemniţat dacă nu se întoarce în ţară până la termenul limită indicat.

Navalnîi, cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, s-a simţit rău pe 20 august în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi.

La începutul lunii octombrie 2020, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat că în organismul disidentului rus Alexei Navalnîi a fost găsită o substanţă de tip Noviciok. Laboratoare de specialitate din Germania, Franţa şi Suedia stabiliseră deja că principalul opozant al Kremlinului a fost victima unei otrăviri cu agent neurotoxic de genul celor produşi de cercetătorii militari din fosta Uniune Sovietică.

Germania a solicitat oficial asistenţă tehnică din partea OIAC, conform prerogativelor statelor membre în cazul în care consideră că a avut loc un incident în care sunt implicate arme chimice. OIAC a confirmat că probele de sânge şi urină prelevate de la Navalnîi conţineau un inhibitor de colinesterază, similar cu două substanţe chimice de tip Noviciok, interzise de organizaţie în 2019.

Agenţi din grupul Noviciok, deosebit de periculos, au fost utilizaţi în 2018 pentru otrăvirea fostului agent secret rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în oraşul Salisbury din Anglia. Şi atunci, Kremlinul a dezminţit orice implicare a Rusiei, însă cazul a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 10th Nov, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, holds a press conference at Cotroceni Presidential Palace in Bucharest, Romania. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Președintele Nicuşor Dan: În momentul acesta, Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre...
Atacuri devastatoare asupra Kievului / Profimedia
Atacuri devastatoare asupra Kievului! Un pod important a fost lovit, iar alimentarea cu...
Kopenhagen, Dänemark, 01.10.2025: Schloss Amalienborg: Abendessen für Vertreter Europäische Politische Gemeinschaft (EPG
Chişinăul se aşteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situaţia din...
ucraina (11)
Războiul din Ucraina se va încheia în lunile următoare, crede Lukașenko: "Nu mai sunt forţe şi...
Te-ar putea interesa și
Navă turcească încărcată cu cereale, lovită de o dronă în Marea Neagră
România a condamnat la OCDE atacurile Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră...
ND 2025-11-12-5296
Nicușor Dan, avertisment dur după sabotajul de la CARFIL Brașov. Rusia, acuzată că vizează...
Volodimir Zelenski, Donald Trump și Vladimir Putin
Volodimir Zelenski anunță o întâlnire între ruşi şi ucraineni, cu medierea SUA: "Suntem...
EU President Ursula von der Leyen Visits Sydney
Ursula von der Leyen, „profundă alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport "A semnat! Win-win pentru toată lumea". Ioan Varga a anunțat transferul
"A semnat! Win-win pentru toată lumea". Ioan Varga a anunțat transferul
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now Salariul fabulos pe care îl încasează Mariska Hargitay pentru „Law & Order: SVU”. Cât câștigă actrița pentru fiecare episod
Salariul fabulos pe care îl încasează Mariska Hargitay pentru „Law &...
Digi World Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie veche de 40 de ani
Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Scandal monstru în turneul lui Usher și Chris Brown. Cei doi artiști nu se mai suportă, iar mai multe concerte au fost anulate
Scandal monstru în turneul lui Usher și Chris Brown. Cei doi artiști nu se...
Digi Life Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care are efecte surprinzătoare asupra organismului
Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
accident tramvai
Două tramvaie, implicate într-un accident în Bucureşti. Un pasager, transportat la spital
Tanker Collides With Riverboat At Port Of New Orleans
Peste 130 de pasageri, salvați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră în...
oana pellea (2)
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am...
dan (1)
Nicuşor Dan s-a întâlnit cu Peter Magyar la Dublin: Am convenit asupra necesității unui nou...