Acum la Digi FM ANDRA - Ma intorc acasa
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Examen de admitere duminică, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. Câți candați concurează pe un loc

Doctor.
Medic, spital, sistem sănătate. Foto: Shutterstock

Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” (UMFCD) din Bucureşti organizează duminică examenul de admitere, pentru care s-au înscris 4.204 candidaţi, mai mult de jumătate, 2743, concurând pentru cele 737 de locuri cu finanţare de la buget şi 250 cu taxă scoase la concurs la Facultatea de Medicină. 35 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie au fost admişi fără examen. ”Pentru cele două locuri la Medicină, scoase la concurs, alocate anul acesta , în premieră, pentru viitorii angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, s-au înscris 5 candidaţi”, a precizat UMFCD.

”Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidaţi înscrişi la examenul de admitere care va avea loc duminică, 21 iulie 2024, începând cu ora 9. Astfel, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs (1.260 –finanţate de la bugetul de stat, 535 – cu taxă) s-au înscris 4.204 de candidaţi, în creştere cu 360 , comparativ cu ediţia din 2023 şi cu 707 faţă de sesiunea din 2022 ”, a anunţat instituţia de învăţământ, potrivit News.ro.

Examenul de admitere la studiile universitare de licenţă din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Stomatologie şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfăşura în mai multe locaţii din Capitală. Candidaţii înscrişi pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultăţile de Medicină şi Stomatologie, vor susţine concursul de admitere în spaţiile special amenajate din cadrul Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilioanele B1 şi B2), iar pentru Facultatea de Farmacie şi la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziţie candidaţilor spaţiile din cadrul Facultăţii de Farmacie, respectiv din Palatul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2024-2025, pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) sunt 737 de locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă. Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) rsunt 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 100 de locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală şi Moaşe (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 119 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă, respectiv 15 locuri finanţate de la buget şi 15 locuri cu taxă, iar pentru specializările Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, respectiv Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 44 locuri/buget şi 40/taxă, respectiv 44 de locuri finanţate de la buget şi 40 locuri cu taxă.

”Este îmbucurător şi totodată impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul Universităţii noastre am înregistrat o creştere continuă a numărului de candidaţi, anul acesta fiind depăşit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenţi de liceu înscrişi în competiţie , cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 de candidaţi dintre care 35 au fost deja atribuite premianţilor la olimpiadele naţionale şi internaţionale . Iar dacă celor 35 olimpici care au ales să-şi continue performanţa în Universitatea noastră le spun de pe acum un călduros ”Bun Venit!” , tuturor candidaţilor le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere care, în 21 iulie, va selecta cu siguranţă noi valori pentru medicina românească ” a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti.

La Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 candidaţi

Pentru cele 737 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 de candidaţi (faţă de 2.546 candidaţi - 2023), pentru Facultatea de Stomatologie, 877 de candidaţi (748 de candidaţi/2023) pentru 201 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 105 candidaţi (91 de candidaţi/2023) pentru 100 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 479 de candidaţi(459 de candidaţi/2023) pentru 222 de locuri (Asistenţă Medicală Generală – 119 locuri, Moaşe – 15, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală – 44, iar Tehnică Dentară – 44) .

Anul acesta, 35 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie au fost admişi la UMF „Carol Davila”, fără susţinerea concursului de admitere.

Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie 535 de locuri cu taxă. Pentru admiterea în Facultatea de Asistenţă Medicală Generală -filiala Ploieşti a UMFCD au fost scoase la concurs 40 de locuri la buget şi 10 locuri cu taxă, examenul urmând să se desfăşoare în luna septembrie a acestui an. Pentru cele două locuri la Medicină, scoase la concurs, alocate anul acesta , în premieră, pentru viitorii angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii, s-au înscris 5 candidaţi.
CARE A FOST SITUAŢIA ÎN ANII PRECEDENŢI

-în 2023, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.625 de locuri (1.245 –finanţate de la bugetul de stat, 380 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.844 de candidaţi, în creştere cu 347 , comparativ cu ediţia din 2022

-în 2022, au fost scoase la concurs 1.623 de locuri scoase la concurs (1.245 –finanţate de la bugetul de stat, 378 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.497 de candidaţi (2.405-Medicină, Medicină Dentară-552, Farmacie-115, FMAM-425)

în 2021 au fost scoase la concurs 1.629 de locuri (1.236 –finanţate de la bugetul de stat, 393 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.427 de candidaţi, cu 101 mai mulţi faţă de ediţia din 2020, (2.337-Medicină, 595-Medicină Dentară, Farmacie-122, FMAM-345).

în 2020 - 1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 292 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.326 de absolvenţi de liceu dintre care 2.246 la Medicină şi 541 la Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie - 134 , FMAM-405 );

în 2019 - 1.154 de locuri, dintre care 310 locuri cu taxă (nr total candidaţi 3.058 , 2.002 - Medicină şi 448 - Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie-181, FMAM 427) ;

La cât se ridică taxele

Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2024–2025 sunt similare celor de anul trecut : 15.000 lei /an de studiu pentru Facultăţile de Medicină şi Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Farmacie şi de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa anuală de studiu va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă - 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală). În ceea ce priveşte taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licenţă în UMFCD, aceasta a fost ,anul acesta, 500 de lei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 12
Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski îşi continuă turneul european în Italia, unde s-a...
Gina Pistol/ Foto: Facebook
Cum a slăbit Gina Pistol aproape 30 kg. Secretul care i-a „resetat”...
Simona Halep/ Profimedia
Simona Halep, despre unul dintre cele mai grele momente din viața ei...
Pe aceeași temă
Ea e tânăra din Suceava admisă la Harvard
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei...
premiul nobel pentru medicină 2024
Descoperirea microARN-ului, recompensată cu premiul Nobel pentru Medicină 2024. Cine sunt cei...
Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din București
Scandal uriaș la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din București, după concursul de...
transplant (1)
Al doilea transplant de rinichi de porc la o persoană în viaţă, realizat în SUA. Pacienta a...
Te-ar putea interesa și
transplant ochi
Premieră mondială în chirurgie. Primul transplant al unui ochi întreg a fost realizat în SUA
Selective,Focus,On,Stack,Of,Lei,Romanian,Money.,Lei,Banknotes
Un elev cu media 1,97 va primi bursă de merit în valoare de 450 de lei. Directoarea liceului...
universitatea medicina veterinara
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti dă startul admiterilor
admitere liceu
Sindicat al poliţiştilor: „30% dintre candidaţii la admiterea în şcolile MAI au picat proba...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
Influencer with 'Birdman syndome' who beat the odds reveals doctors said he 'wouldn't live past 24 hours'
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se...
Romanian PM Bolojan Holds Press Conference on Energy Projects, Bucharest, Romania - 08 Apr 2026
Bolojan: România nu are nevoie de această criză politică
Sorin Grindeanu, Press Conference on the 2026 Budget, Bucharest, Romania - 16 Mar 2026
Grindeanu: De luni vom avea o nouă realitate politică
Novak Djokovici
Djokovic a declarat forfait pentru turneul de la Madrid. Explicația jucătorului de tenis