Marian Godină a povestit pe Facebook cum a trăit el nașterea fiicei sale, Maria. Polițistul își amintește cât de emoționat a fost, deși, la un moment dat, își făcea griji că poate nu va avea sentimente pentru fetița sa. Mai mult, el luase în considerare să nu asiste la nașterea micuței, dar s-a răzgândit pe ultima sută de metri.
„Am rămas cu Maria în acea cameră, o țineam în brațe și mă uitam în ochii ei care mă fixau, deși nu mă vedea. Mă îndrăgostisem cum nu mai simțisem niciodată, simțeam că mi-aș da viața oricând pentru ea”, spune Marian Godină.
Iată mesajul complet al lui Marian Godină:
„Pe măsură ce burta Georgianei creștea, panica mea era tot mai mare. Nu simțeam nimic. Nimic!
Unde sunt sentimentele pentru copilul meu? Mai ales că e și fetiță!
Văzusem pe Facebook poze cu tătici îndrăgostiți care sărutau burtica gravidei, vopsită în fel și fel de maimuțoaie, cu ochi, gură și nas.
Eu abia dacă puneam mâna, cu destul de multă reticență, și o retrăgeam rapid când simțeam că ceva, acolo, se mișca. Și totuși, era fetița mea, iar pe mine nu mă cuprinsese spiritul acela patern la care mă așteptam.
Îmi trecea prin minte comportamentul ursului, netrebnic tată care, imediat după conceperea puilor, lasă ursoaica și pleacă teleleu prin pădure, neinteresându-l nici de ea, nici de pui.
Dacă voi fi un tată-urs? Dar n-are cum, pe Georgiana o iubesc, nu aș părăsi-o, cu atât mai puțin pentru a umbla de nebun prin păduri.
Îmi instalasem o aplicație care îmi arăta zilnic cât a mai rămas până la naștere, dar și stadiul de dezvoltare a fătului. Mă uitam cu oarecare curiozitate și aflam ba că i-au crescut mânuțe, ba că începe să aibă ochi.
Controalele la care mergea Georgiana regulat erau programate, din pură coincidență, mereu în zilele în care eu eram la serviciu, așa că foarte puține au fost dățile în care am putut merge cu ea.
La unul dintre controalele la care am participat, am văzut o ecografie 3D care m-a înspăimântat. Fetița avea să aibă nasul cam cât al meu, lucru pe care nu mi-l doream de fel. Degeaba mi-a explicat doamna doctor, râzând, că nici măcar nu are năsucul bine format și că mi se pare mie mare din cauza poziției și a calității ecografiei.
Din momentul ăla speram să nu se nască cu nănăul meu.
Ziua nașterii se apropia, iar situația cu pandemia se îmbunătățise și permitea ca tatăl să asiste la naștere, iar Georgiana mi-a dat vestea cu mult entuziasm.
-Dar nu vreau să particip! I-am zis destul de mirat că mi-a propus așa ceva.
Văzusem mult prea multe pentru vârsta mea ca polițist la rutieră, dar parcă să văd și asta era mult mai mult decât puteam duce.
-Atunci am să vorbesc cu mama, să stea ea cu mine, dacă tot are voie să te asiste cineva.
-Perfect!
Într-una din zile, pe când îmi beam cafeaua în mașină, într-o parcare, singur, așa cum am obiceiul, mi-a venit o idee.
"Ce-ar fi să asist eu la naștere? Mai ales că Georgiana pare că își dorește asta."
Am întrebat-o apoi dacă i-ar face bine și mi-a răspuns că da, fără să ezite.
-Bine, atunci o să vin!
Nu știu cum și de unde am simțit acea putere pe moment, dar m-am bucurat că am luat decizia aia.
În seara cu pricina, am dus-o la spital, iar doamnele de acolo mi-au spus că pot pleca și mă vor suna ele să mă anunțe când să vin. Am coborât în fața spitalului, m-am urcat în mașina care era parcată chiar acolo și m-am pus pe așteptat. După vreo jumătate de oră, Georgiana mi-a scris că e în salon și m-a întrebat ce fac. I-am zis că sunt în fața spitalului, aștept să mă cheme. Eu nu știam că de fapt lucrurile astea durează și că ar fi putut naște și a doua zi chiar.
După ce Georgiana mi-a zis că nu are sens să stau acolo, m-am dus acasă unde am continuat să o tot bat la cap cu întrebări. Eram tot mai nerăbdător.
Abia pe la 1.20 noaptea mi-a scris Georgiana că mă pot duce. Am plecat în grabă și am ajuns în scurt timp. Chiar în fața spitalului m-a oprit Poliția, care făcea acolo un filtru. I-am spus colegului că naște soția și, înainte să apuc să scot actele din torpedou mi-a zis să mă duc. Știa oricum că nu beau și că ar fi stricat un muștuc degeaba pe mine.
Am urcat în spital, mi s-a dat un echipament steril, iar apoi, când am ajuns la sala de nașteri mi s-a dat un altul. Totul mi s-a părut foarte riguros. Am așteptat într-un salon și mi-am făcut poze în oglindă, gândindu-mă că mi-ar fi stat bine medic, dacă mi-ar fi plăcut școala.
Am fost chemat în sală, iar la capul Georgianei era pregătit un scăunel pe care o asistentă m-a invitat să iau loc. M-a întrebat dacă sunt bine și dacă există șanse să leșin. I-am zis ferm că nu voi leșina, că am văzut și mai rele.
Ba chiar n-am avut astâmpăr și m-am ridicat de pe scaun, pentru a vedea mai bine ce se întâmplă acolo, mai ales că se cam mișca masa cu tot cu Georgiana.
La un moment dat am văzut fetița, m-am uitat direct la nas. Era foarte mic, abia vizibil. Apoi i-am auzit plânsetul. Mi-au dat lacrimile instantaneu. O asistentă a învelit-o și i-a adus-o Georgianei lângă cap, apoi au dus-o să o șteargă, să o măsoare și să o cântărească.
Georgiana a rămas în operație, iar eu am fost invitat să ies din sală, împreună cu o asistentă și cu fetița mea. Am fost duși într-un salon, iar asistenta ne-a zis că ne lasă singuri, să mă bucur de ea, iar în caz de ceva să apăs un buton.
Am rămas cu Maria în acea cameră, o țineam în brațe și mă uitam în ochii ei care mă fixau, deși nu mă vedea. Eram căcat tot pe mine. Mă îndrăgostisem cum nu mai simțisem niciodată, simțeam că mi-aș da viața oricând pentru ea. Era fetița mea și mă uitam la ea cu lacrimi în ochi. Am rămas preț de multe clipe blocat cu ea în brațe întrebându-mă: și eu acum ce fac?
Cred că aș fi regretat toată viața dacă nu aș fi asistat la nașterea ei și mă bucur că am găsit puterea să fac asta. De altfel, în astfel de momente realizezi că #EștiMaiPuternicDecâtCrezi.”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
