Acum la Digi FM EMILIAN - 31 August
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Eduard Novak părăseşte Ministerul Sportului, desfiinţat la rotativă: „Doar timpul şi istoria acestui domeniu vor evalua corect rezultatele mele”

eduard novak
Eduard Novak / Foto: Facebook

Campionul paralimpic la ciclism Eduard Novak a părăsit, joi, funcţia de ministru al Sportului, minister desfiinţat la rotativa guvernamentală şi transformat în Agenţia Naţională pentru Sport. Într-un mesaj postat pe Facebook, el a spus că doar timpul şi istoria vor evolua rezultatele sale.

"Mi-am dedicat 10 ani din viaţă sportului românesc, cu cel mai mare optimism, cu încredere şi asumare. Am crezut în principiile mele, am fost vertical şi am vrut să fiu omul pe care şi ceilalţi să se poată baza. Opt ani am fost preşedinte de federaţie, iar doi ani şi şase luni am fost ministrul sportului. Doar timpul şi istoria acestui domeniu vor evalua corect rezultatele mele. Le mulţumesc prietenilor mei pentru sprijin, pentru că au crezut în mine şi mi-au fost alături! Am evoluat mult datorită acestor experienţe şi sper că las în urma mea doar gânduri bune. Pentru viitor, le doresc succes tuturor celor care lucrează în sportul românesc!", a spus Novak, potrivit News.ro. 

Eduard Novak a fost ministrul al Sportului din decembrie 2020, sub mandatele premierilor Florin Cîţu şi Nicolae Ciucă.

La rotativa premierilor din această lună, UDMR a ieşit de la guvernare, iar ministerul Sportului a fost transformat în Agenţia Naţională pentru Sport, for ce va fi condus de Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Eduard Novak
Eduard Novak, la a 6-a participare la Jocurile Paralimpice. A iubit de mic sportul, iar...
eduard novak
Edvard Novak, fiul fostului ministru al Sportului, implicat într-un accident rutier în timp ce...
eduard novak
Mesajul dur transmis de Eduard Novak după ce a aflat că Ministerul Sportului va fi desființat
Eduard Novak/ Facebook
Ministrul Sportului va pleca de la Bucureşti la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc cu bicicleta
Te-ar putea interesa și
Eduard Novak
Eduard Novak critică protestul organizat de Sindicatul Naţional Sport şi Tineret: A fost o...
eduard novak
Ministrul Sportului vrea să participe la Jocurile Paralimpice din 2024. Eduard Novak e...
eduard novak gica hagi gica popescu
Ministrul Sportului, întâlnire cu Gică Popescu și Gică Hagi: „Sportul are viitor atunci când...
Eduard Novak
Strategia Națională pentru Sport a fost lansată de Eduard Novak în limba maghiară
Partenerii noștri
DigiSport Gian Piero Gasperini, după AS Roma - Real Madrid 3-4: ”N-am văzut niciodată un jucător atât de talentat”
Gian Piero Gasperini, după AS Roma - Real Madrid 3-4: ”N-am văzut...
PeRoz 4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie 2026, banii încep să vină mai ușor
4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua...
Film Now Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și Tubbs
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan...
Digi World 10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă amprenta asupra noastră
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox...
Digi Life Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl consumi toamna
Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl...
Luca Niculescu
Florin Negruțiu: „Guvernul Luca Niculescu se naște orfan”. Ce decizie va...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Cardinal Robert Francis Prevost Leads Rosary Prayers For Health Of Pope Francis
Și fratele papei Leon se luptă cu cancerul. Cumnata suveranului pontif: „Continuăm să ne rugăm...
Merz, Rutte And Jetten Visit 1 German-Netherlands Corps
Mark Rutte: Ţările NATO „trebuie să facă mai mult” pentru a ajuta Ucraina în privinţa apărării...
pod
Atenţionare de călătorie. Bulgaria, restricţii de circulaţie pe Podul Prieteniei între 19 şi...
Roma - comunicazioni del Presidente del Consiglio in vista del Consiglio europeo
Meloni, despre acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina: O „alegere foarte riscantă”