Acum la Digi FM TRAVIE MCCOY FT BRUNO MARS - Billionaire
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

După 17 zile de greva foamei, doi asistenți de la Spitalul Universitar renunță la protest

Asistenți SUB în greva foamei

Asistenții Daniel Simion și Mariana Luceanu de la Spitalul Universitar din Capitală au ieșit din greva foamei după 17 zile în care și-au manifestat astfel nemulțumirea față de condițiile în care lucrează.

Cadrele medicale susțin că la scurt timp de la declanșarea protestului, în spital au început să apară materialele sanitare și aparatura care nu exista până atunci sau pentru care angajații făceau chetă.

Cei doi asistenți au ieșit din greva foamei după ce au discutat cu o echipă de la Ministerul Sănătății, trimisă de ministrul Sorina Pintea. Tot ea a trimis Corpul de Control la fostul Municipal pentru a verifica problemele semnalate.

Acest control am înțeles că va mai dura ceva timp, că neregulile sunt foarte multe. Am zis să lăsăm oamenii să-și facă treaba, nu sub presiunea noastră, care stăm în fața spitalului. Atât timp cât noi ne respectăm superiorii, cerem respect și noi. Nu suntem slugi pe plantație, a declarat asistenta Mariana Luceanu.

La rândul său, Daniel Simion a precizat că deși protestul se încheie, va fi vigilent în continuare: Vreau ca acești manageri să înțeleagă că nu sunt dumnezei pe Pământ, sunt puși pentru a face lucrurile să meargă, nu să stea cu biciul pe angajați și să lase spitalele să cadă la pământ.

Protestul angajaților Spitalului Universitar a început săptămâna trecută, când au fost puși să aleagă între sporuri și voucherele de vacanță, în condițiile în care au dreptul la ambele.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etaj, la Spitalul...
protest 10 August 2018
"Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democraţia". Protest în Piața...
protest educatie iunie 2026 (1)
Protest al sindicatelor din Educație, la Guvern și Parlament. Sunt așteptați 20.000 de...
Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Madrid pentru demisia lui Pedro Sánchez/ Profimedia
Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Madrid pentru demisia lui Pedro Sánchez. Un grup...
Te-ar putea interesa și
diana buzoianu, ministrul mediului
Ministrul Mediului, despre protestul sindicatului Apelor Române: "Nu puteam să creștem...
Sindicaliştii din Apele Române protestează la Bucureşti/ Foto: Facebook
Sindicaliştii din Apele Române protestează la Bucureşti. Peste 500 de angajaţi cer protejarea...
FOTBAL:ROMANIA-KOSOVO, LIGA NATIUNILOR (15.11.2024)
Mircea Lucescu a suferit un infarct, anunță Spitalul Universitar
TNB
Actorii TNB protestează față de proiectul Ministerului Culturii privind evidența timpului de...
Partenerii noștri
Digi24 Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el...
DigiSport Italienii s-au convins de Cristi Chivu, după ce Inter a câștigat la limită în Serie A. Nota primită: ”Surprize”
Italienii s-au convins de Cristi Chivu, după ce Inter a câștigat la limită...
PeRoz Botez de poveste pentru a cincea fetiță a Laurei Cosoi. Nina, înconjurată cu iubire de cele patru surori. Imagini superbe din Maramureș
Botez de poveste pentru a cincea fetiță a Laurei Cosoi. Nina, înconjurată...
Film Now Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună persoană pe care o cunosc"
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini...
Digi World Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe lângă termen
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a fost de acord la început"
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23...
Digi Life Vrei să îmbătrânești mai lent? Activitatea pe care ar trebui să o faci de două ori pe lună, potrivit unui nou studiu
Vrei să îmbătrânești mai lent? Activitatea pe care ar trebui să o faci de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
dominic fritz
Dominic Fritz rămâne într-o lună fără mandatul de primar al Timișoarei: "Mă voi bate în...
Donald Trump
Donald Trump spune că SUA își vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela: "Un cadou...
feribot scufundat cipru de nord
Cel puţin șapte morţi şi 23 de dispăruţi, după ce un feribot cu circa 270 de persoane la bord...
8+1 mixt canotaj
România, încă o medalie de aur la CM de canotaj. Echipajul de 8+1 mixt a întrecut Olanda și SUA