Acum la Digi FM AVICII - Wake Me Up
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

DSU a declanșat o anchetă la Ambulanța Cluj: Părinții unui copil au fost certați de operator

ambulanta-112-dsu-1
Foto: DSU

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat declanșarea unei anchete în cazul operatorului Serviciului de Ambulanță Cluj care a certat doi părinți care au cerut ajutor la 112 pentru copilul lor.

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care vizează o înregistrare dintre aparținătorul unei fetițe și un operator al Serviciului de Ambulanță Cluj, prin apel la numărul unic de urgență 112, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situații de Urgență s-a sesizat cu privire la această speță și a solicitat declanșarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj”, au transmis, marți, reprezentanții DSU.

Conducerea DSU a stabilit că operatorul Serviciului de Ambulanță a avut un comportament total neprofesionist.

„Totodată, conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist și nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgență de a răspunde prompt și eficient cetățenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgență 112”, au precizat cei de la DSU.

Incidentul s-a produs în luna noiembrie, anul trecut, dar cazul a ajuns în atenția autorităților după ce tatăl copilului a publicat înregistrarea discuției telefonice. Conform înregistrării, operatorul telefonic are o atitudine arogantă și le răspunde părinților care anunțau că bebelușul lor urinează sânge că nu este o urgență și că trebuie să meargă la medicul de familie. După mai multe apeluri, copilul a fost luat de o ambulanță, iar acum este în afara oricărui pericol.

Ascultă aici conversația părinților cu operatorul 112:

00:00

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
a impartit dopuri de urechi in avion
De ce a cumpărat un bărbat 100 de perechi de dopuri de urechi înainte de o călătorie scurtă...
Condamnat pe nedrept, un bărbat a fost eliberat din închisoare după 27 de ani
Un bărbat condamnat pe nedrept a fost eliberat după 27 de ani de închisoare: „Este incredibil...
Flughafen Frankfurt a.M.
O femeie a născut la bordul unui avion pe ruta Atlanta-Portland
Un bebeluș a fost salvat dintr-un incendiu
Misiune îndeplinită cu succes la Iași. Un polițist local a reușit să salveze un bebeluș...
Te-ar putea interesa și
gravidă
A născut acasă, a băgat copilul într-un sac de gunoi și l-a ascuns într-un coș cu haine. O...
Ferris and Sylvester 2
Factură medicală halucinantă primită de o femeie care a născut prematur în SUA. Ea și soțul ei...
The,Newborn,Baby's,Hand,Reaches,Out,As,If,Trying,To
Caz revoltător în Gorj. Doi tineri și-au vândut copilul de 3 săptămâni pentru 7.000 de euro...
Cabiria Morgenstern a devenit mamă la 26 de ani
Cabiria, fiica de 26 de ani a actriței Maia Morgenstern, despre primele săptămâni ca mamă: „E...
Partenerii noștri
Digi24 Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt...
DigiSport Sabalenka - Svitolina 3-6, 6-3, 1-6 / Andreeva - Shnaider 6-2, 6-1. S-a stabilit ”careul de ași” de la Turneul Campioanelor!
Sabalenka - Svitolina 3-6, 6-3, 1-6 / Andreeva - Shnaider 6-2, 6-1. S-a...
PeRoz 3 zodii scapă de probleme începând din acest weekend. Mercur își încheie retrogradarea, iar viața lor se poate schimba radical
3 zodii scapă de probleme începând din acest weekend. Mercur își încheie...
Film Now "Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri surprinzătoare despre relația cu legendarul actor
"Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri...
Digi World Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie veche de 40 de ani
Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată și ce face la 63 de ani Joey Tempest din trupa Europe, idolul rock care făcea furori în anii '80 cu "The Final Countdown"
Cum arată și ce face la 63 de ani Joey Tempest din trupa Europe, idolul...
Digi Life Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care are efecte surprinzătoare asupra organismului
Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
770985763_1442072517742412_5424988551733545614_n
Grasu XXL, invitat special la primul concert Nicole Cherry de la Sala Palatului, pe 24...
ciucu
Primarul Capitalei spune că va fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurarea...
A petrecut noaptea singură într-o cabană abandonată și a avut parte de o experiență terifiantă/ Profimedia
A petrecut noaptea singură într-o cabană abandonată și a avut parte de o experiență...
Close-up of Romanian money.
Irlanda şi România au avut cele mai puternice creşteri economice din UE în T3, arată Eurostat