Acum la Digi FM Marius Dobre KARDINAL OFFISHALL FT. AKON - Dangerous

Doru Octavian Dumitru, internat în spital de urgență. Mesajul transmis de familie: „Are nevoie de respectul și gândul vostru bun!”

Doru Octavian Dumitru
Doru Octavian Dumitru / Facebook

Artistul Doru Octavian Dumitru a fost transportat la spital înaintea unui spectacol pe care trebuia să-l susţină la Oneşti, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fiind supus unei proceduri de trombectomie. Unitatea medicală a transmis că pacientul este echilibrat din punct de vedere al constantelor vitale. Familia a anunţat că următoarele spectacole nu vor mai avea loc, urmând a fi anulate sau reprogramate.

”În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie şi veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul şi gândul vostru bun. Artistul îşi cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate atât în această seară cât şi în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate”, este mesajul postat de membri familiei lui Doru Octavian Dumitru pe reţelele de socializare, potrivit News.ro. 

Familia cere tuturor ”să respecte intimitatea acestor momente extrem de solicitante şi dificile, atât pentru el cât şi pentru familia lui”.

”Profundă recunoştinţă pentru mesajele de încurajare şi tuturor celor care au generozitatea să se roage în aceste clipe pentru ca acest om minunat să depăşească cu bine această încercare grea.

Mulţumim din suflet echipelor de medici şi asistenţi care în ultimele ore i-au fost şi continuă să-i fie alături”, a mai transmis familia artistului.

Acesta trebuia să susţină, marţi, un spectacol la Oneşti, dar înaintea reprezentaţiei a fost transportat de urgenţă la un spital din Bacău.

Ulterior, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în vederea efectuării unei proceduri de trombectomie.

Intervenţia a fost realizată cu succes de o echipă multidisciplinară alcătuită din medic neurolog, medic ATI şi medic radiolog intervenţionist, în cadrul laboratorului de angiografie al spitalului. Procedura s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă şi a avut un rezultat foarte bun, pacientul evoluând favorabil postoperator. In present pacientul este echilibrat din punct de vedere al constantelor vitale”, au transmis, miercuri, reprezentanţii spitalului.

Doru Octavian Dumitru avea programate spectacole miercuri, la Adjud, joi, la Buzău, şi luni în Capitală, la Sala Palatului.

Ce este trombectomia, procedura la care a fost supus Doru Octavian Dumitru

Trombectomia este o procedură medicală minim-invazivă prin care se îndepărtează un cheag de sânge dintr-o arteră sau venă blocată pentru a restabili fluxul sanguin normal. Procedura este esențială, în special în cazurile de accident vascular cerebral ischemic (AVC), unde se utilizează dispozitive mecanice pentru a extrage cheagul, potrivit Cleveland Clinic

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Toamnă 2025
Image,Of,A,Half-open,Door,To,School,Class
Elevii intră în vacanţă vineri, după terminarea cursurilor. Când...
Le président Donald Trump reçoit le président ukrainien Volodymyr Zelensky à la Maison Blanche à Washington
Zelenski se deplasează în Suedia pentru un acord privind exportul de...
Le musée du Louvre est fermé au public le lendemain du cambriolage spectaculaire et audacieux par quatre voleurs qui ont dérobés les joyaux de la couronne
Jaful de la Luvru. Bijuteriile, evaluate la 88 de milioane de euro...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 29th Aug, 2025: Alexandru Rogobete, Romanian Minister of Health, makes a press statement briefly presenting the reform package aimed at reducing the deficit, which the government will assume in next week's parliamentary plenary session
Ministrul Sănătăţii a încheiat raportul în cazul tinerei care a murit după ce a născut: „Am...
avion-de-mici-dimensiuni
Avion de mici dimensiuni prăbuşit la Iaşi. Pilotului i-au fost amputate ambele picioare, iar...
Alexandru Rogobete
Ministrul Sănătății a solicitat demisiile conducerii DSP și Spitalului 'Sf. Maria'. Spune că...
camera deputatilor plen parlament inquam octav ganea
Spitalele publice şi private vor fi obligate să instaleze butoane de panică la patul...
Te-ar putea interesa și
ambulanta-112-dsu-1
Elevă de la o şcoală de elită din Iaşi, dusă la spital, după ce a consumat o substanţă...
Alain Berset/ Profimedia
Secretarul general al Consiliului Europei, spitalizat: „Va rămâne sub observaţie câteva zile”
Jessie J
Cântăreaţa britanică Jessie J, supusă unei noi intervenţii chirurgicale, după ce a fost...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Copil de trei ani, ajuns la un spital din Tecuci, după ce a fost muşcat de mai mulţi câini...
Partenerii noștri
Digi24 Revoltă în rândul locatarilor afectați de explozia din Rahova. Statul propune reconstrucția și redarea în chirie a apartamentelor
Revoltă în rândul locatarilor afectați de explozia din Rahova. Statul...
DigiSport ”Te-a sunat Mircea Lucescu?”. Replica lui Mirel Rădoi, după scandalul din SuperLiga
”Te-a sunat Mircea Lucescu?”. Replica lui Mirel Rădoi, după scandalul din...
PeRoz Anastasia Soare, de la imigranta din România la miliardara cu prieteni celebri: "Mi-a fost frică până în adâncul oaselor"
Anastasia Soare, de la imigranta din România la miliardara cu prieteni...
Film Now Diane Lane, după ce Jennifer Lopez a dezvăluit rolul pe care regretă că l-a refuzat: „A fost rândul meu”
Diane Lane, după ce Jennifer Lopez a dezvăluit rolul pe care regretă că...
Digi World Ora de iarnă 2025. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează rutina zilnică
Ora de iarnă 2025. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează rutina...
ProFM Discuții în familia lui Michael Jackson. Fiica lui, criticată ferm: „Trăiește ca o vedetă rock, cheltuie prea mulți bani”
Discuții în familia lui Michael Jackson. Fiica lui, criticată ferm...
Digi Life Nasul îi acoperea jumătate din față. Nu putea să bea dintr-un pahar sau să-și sărute soția. Operația care i-a schimbat viața unui pensionar
Nasul îi acoperea jumătate din față. Nu putea să bea dintr-un pahar sau...
medic, spital
Spitalul privat din Constanța, unde o tânără a avut probleme imediat după...
Ultimele știri din matinal
victor dorobantu thing
Victor Dorobanțu, „Thing” din Wednesday, invitat la Digi FM: „Rolul care mi-a schimbat viața”
anamaria vartolomei
Anamaria Vartolomei: copilăria din România, succesul în Franța și „Jaful secolului”
jo la matinal 2025
JO, despre „Iartă-mă tu”: „E o piesă pentru suflet, nu pentru topuri”
bitza matinal
Bitză: „Am pierdut timp ca să fac bani, dar nu-mi pare rău. Muzica rămâne gratis în sufletul...
Ultimele știri
Vladimir Putin (4)
Vladimir Putin a urmărit de la distanţă desfăşurarea unor exerciţii ale forţelor nucleare...
Alexandru Rogobete
Ministrul Sănătăţii, despre rezultatele controlului la spitalul privat din Constanţa...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Un fost polițist din Arad a fost arestat pentru favorizarea unui suspect. L-ar fi avertizat că...
Tiktok
Un tribunal din Nigeria i-a condamnat pe doi utilizatori de TikTok să se căsătorească. De ce...