Acum la Digi FM CARLA-S DREAMS - Te Rog
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Donald Trump: „Dacă nu aş fi fost ales preşedinte al SUA, am fi fost într-un mare război cu Coreea de Nord”

trump2

Președintele american, Donald Trump a făcut un apel la unitate în cel de-al doilea discurs al său despre starea națiunii, susținut în urmă cu puțin timp. La fel ca anul trecut, liderul de la Casa Albă le-a cerut politicienilor să renunţe la interesele de partid, în favoarea interesului naţional pe care susţine că îl reprezintă.

„Ne întâlnim astăzi într-un moment cu potenţial nelimitat. Un nou Congres îşi începe activitatea iar eu mă prezint aici, gata să lucrez cu voi ca să obţinem succese istorice pentru toţi americanii. Milioane de concetăţeni se uită acum la noi, adunaţi în această sală măreaţă, şi speră că vom guverna nu ca două partide, ci ca o singură naţiune. Agenda pe care o voi prezenta nu este o agendă republicană sau o agendă democrată, ci este agenda poporului american. Există o nouă oportunitate în politica americană, dar trebuie să avem curajul şi să profităm de ea. Victoria nu înseamnă să câştigi pentru partid. Victoria înseamnă să câştigi pentru ţara noastră.”

În discursul său, Donald Trump nu a ocolit subiectul imigrației. Trump susține că vrea ca Statele Unite să fie o destinaţie pentru imigranţi, dar doar pentru cei care vin legal.

„Chiar acum, convoaie mari şi organizate sunt în marş către Statele Unite. Tocmai am auzit că oraşele mexicane, ca să scape de imigranţii ilegali din zonele lor, închiriază camioane şi autobuze ca să-i ducă până aproape de ţara noastră, în zone unde graniţa este puţin protejată. Am dispus trimiterea a încă 3.700 de soldaţi la graniţa de sud, ca pregătire pentru acest atac teribil. Aceasta este o problemă morală. Problemele de la graniţa de sud sunt ameninţări la siguranţa, securitatea şi bunăstarea economică a întregii Americi. Avem datoria morală de a crea un sistem de imigrări care să protejeze vieţile şi locurile de muncă ale cetăţenilor noştri. Asta include şi obligaţia faţă de milioanele de imigranţi care trăiesc astăzi aici, care au urmat regulile şi au respectat legile noastre. Imigranţii legali ne îmbogăţesc naţiunea şi să întăresc societatea în nenumărate feluri. Vreau ca oamenii să vină în ţară într-un număr fără precedent, dar trebuie să intre legal. Nicio chestiune nu arată mai bine diferenţele între clasa muncitoare şi clasa politică decât imigraţia ilegală. Politicienii bogaţi şi donatorii partidelor fac apel pentru graniţe deschise, în timp ce îşi petrec vieţile în spatele zidurilor, porţilor şi paznicilor.

Președintele Statelor Unite se va întâlni pentru a doua oară cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un. Summit-ul va avea loc la sfârșitul lunii în Vietnam, a anunțat Donald Trump în discursul său despre starea națiunii. Liderul de la Casa Albă a precizat că, fără eforturile sale, Statele Unite s-ar afla în continuare în război cu statul comunist.

„Ostaticii noştri s-au întors acasă, testările nucleare au încetat şi nu a mai fost lansată nicio rachetă de 15 luni. (...) Dacă nu aş fi fost ales preşedinte al SUA, în acest moment am fi fost într-un mare război cu Coreea de Nord. Mai sunt multe de făcut, dar relaţia mea cu Kim Jong-Un este bună. Preşedintele Kim şi cu mine ne vom întâlni din nou, pe 27 şi 28 februarie, în Vietnam.”, a mai spus Trump.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Donald Trump
Donald Trump spune că SUA își vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela: "Un cadou...
President Trump Signs Executive Order To Rename Lake Ontario as "Lake America"
Trump schimbă numele Lacului Ontario în „Lacul America”. Reacția fermă a premierului canadian...
Iran war concept image with letter tiles on Middle East map near the Strait of Hormuz, highlighting Gulf shipping risk
Analiză Reuters: Şase luni de război în Iran, şase consecinţe
Ilie Năstase, amintiri incredibile cu Donald Trump/ Profimedia
Ilie Năstase, amintiri incredibile cu Donald Trump: „Mi-a plătit chiar el o amendă”. Ce a...
Te-ar putea interesa și
President Trump Attends Dan Scavino's Wedding At Mar-a-Lago
Doliu în America după moartea lui Dolly Parton. Donald Trump anunță o decizie fără precedent...
Donald Trump
„Ajunge!” Reacția lui Trump după ce canadienii au anunțat măsuri de retorsiune în „războiul”...
President Trump Campaigns With Congressman Mike Lawler In New York
Trump spune că Iranul nu este pregătit să încheie „acordul corect”
President Trump Meets With Visiting Italian Prime Minister Giorgia Meloni At The White House
Giorgia Meloni, despre relația complicată cu Donald Trump: „Am crezut că lucrurile vor fi mai...
Partenerii noștri
Digi24 Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el...
DigiSport Italienii s-au convins de Cristi Chivu, după ce Inter a câștigat la limită în Serie A. Nota primită: ”Surprize”
Italienii s-au convins de Cristi Chivu, după ce Inter a câștigat la limită...
PeRoz Botez de poveste pentru a cincea fetiță a Laurei Cosoi. Nina, înconjurată cu iubire de cele patru surori. Imagini superbe din Maramureș
Botez de poveste pentru a cincea fetiță a Laurei Cosoi. Nina, înconjurată...
Film Now Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună persoană pe care o cunosc"
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini...
Digi World Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe lângă termen
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a fost de acord la început"
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23...
Digi Life Vrei să îmbătrânești mai lent? Activitatea pe care ar trebui să o faci de două ori pe lună, potrivit unui nou studiu
Vrei să îmbătrânești mai lent? Activitatea pe care ar trebui să o faci de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
dominic fritz
Dominic Fritz rămâne într-o lună fără mandatul de primar al Timișoarei: "Mă voi bate în...
feribot scufundat cipru de nord
Cel puţin șapte morţi şi 23 de dispăruţi, după ce un feribot cu circa 270 de persoane la bord...
8+1 mixt canotaj
România, încă o medalie de aur la CM de canotaj. Echipajul de 8+1 mixt a întrecut Olanda și SUA
andreea marin
Andreea Marin, răvășită de o fotografie cu mama pierdută în copilărie: "Eu sunt mai vârstnică...