Acum la Digi FM LIVE - ON AIR

Donald Trump a fost dat în judecată de CNN. Mărul discordiei: o acreditare la Casa Albă

cnn donald trump

CNN îl dă în judecată pe Donald Trump! Celebra televiziune de știri i-a intentat proces președintelui american, dar și mai multor consilieri de rang înalt ai acestuia.

Totul a pornit în urma suspendării acreditării corespondentului CNN la Casa Albă. Trump i-a retras lui Jim Acosta dreptul de a mai participa la conferințele organizate de administrația de la Washington, în urma unei dispute. 

La o zi după alegerile legislative, într-o conferință de presă, Trump i-a cerut reporterului să cedeze microfonul, însă acesta a refuzat să stea jos și a insistat cu întrebări privind opiniile liderului de la Casa Albă asupra grupului de imigranți din America Centrală.

Donald Trump a rugat un intern să îi ia acestuia microfonul, dar fără succes.

„Revocarea ilegală a acestei acreditări încalcă dreptul CNN și al lui Acosta la libertatea presei, conform Primului Amendament și dreptul lor la securitate juridică, potrivit celui de-Al Cincilea Amendament. Am solicitat instanței un ordin imediat privind returnarea acreditării lui Jim Acosta și vom solicita o degrevare permanentă, în cadrul acestui proces”, se arată într-un comunicat emis de televiziunea de știri.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Toamnă 2025 - 9
lia savonea
Radu Paraschivescu, la Digi FM, despre prietenia pierdută cu Lia...
mix maraton 2026
Maraton de muzică de Revelion 2026. Din nou, la Digi FM
fritz
Dominic Fritz: „Mi-am depus jurământul de credinţă faţă de România...
Pe aceeași temă
Trump Hosts The White House Easter Egg Roll
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat că este însărcinată: Suntem...
trump (112)
Trump, înainte de întâlnirea cu președintele Ucrainei: „Zelenski nu are nimic până nu îmi dau...
Volodimir Zelenski și Donald Trump/ Profimedia
Zelenski s-ar putea întâlni cu Trump la reședința din Florida a președintelui american, în 28...
Donald Trump
Donald Trump le urează Crăciun fericit "ticăloşilor care l-au adorat pe Jeffrey Epstein"...
Te-ar putea interesa și
jimmy kimmel
Jimmy Kimmel, mesaj de Crăciun presărat cu atacuri la adresa lui Donald Trump: "Tirania e în...
Trump FIFA Task Force Meeting in the Oval Office
Donald Trump s-a înfuriat pe „pateticul dezastru” Stephen Colbert şi a spus că CBS ar trebui...
48th Kennedy Center Honors
Donald şi Melania Trump, în felicitarea de Crăciun: serioși, îmbrăcați în negru și ținându-se...
Nicki Minaj
„Am un respect şi o admiraţie deosebită pentru preşedintele nostru”. Nicki Minaj, laude pentru...
Partenerii noștri
Digi24 Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil otrăviți. A murit și tatăl copiilor. Ancheta, foarte dificilă
Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil...
DigiSport Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului: "El crede că e deștept, dar e idiot!"
Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului...
PeRoz Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui Felix. Demnă și puternică, a strălucit într-o rochie elegantă
Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui...
Film Now Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu vârsta sub 25 de ani
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat...
Digi World Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce colesterolul precum unele medicamente
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de...
Stirile Kanal D Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2...
ProFM Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se simțea „mizerabil”
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri...
Digi Life Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar care a ajutat la reconstruirea catedralei: "Cea mai frumoasă zi din viața mea"
Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar...
Ultimele știri din matinal
pavel bartos site
Pavel Bartoș, în vizită la matinalul Digi FM: povești din culise, provocări amuzante și magia...
Ada Galeș
Ada Galeș, despre forma rară de cancer care i-a pus vocea în pericol: M-a ajutat faptul că...
denis motans
„Tati la pătrat” și un single nou: Denis (The Motans), la Digi FM – despre „Rămâi cu bine”...
zodier
Zodier & YUKA la matinalul Digi FM: de la „Sacou” la „Cioburi”, o poveste despre dragoste...
Ultimele știri
Cash on snow-packed highway occurred in Gunma, involving more th
Doi morți și zeci de răniți în urma unui carambol cu peste 60 de autovehicule în Japonia. 20...
The British Royal Family Attend The Christmas Morning Service
O lume întreagă o adoră. Prințesa Charlotte, nepoata regelui Charles, lăudată pe rețelele...
Vlad Filat
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, dat în urmărire internaţională de Interpol
A serene winter landscape featuring frosted trees lining a snow-covered path under a clear blue sky. The scene evokes a sense of calm and cold crisp w
Meteorologii au actualizat prognoza. Aproape toată ţara intră sub avertizări de vremea rea...