Acum la Digi FM LOEK & MIGGY DELA ROSA - RED EYE
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Doar 3 din 10 angajați sunt învoiți de la serviciu pentru a-și conduce copiii în prima zi de școală

Început de an școlar, elevi

Săptămâna viitoare începe școala și nu toți părinții vor avea liber de la serviciu pentru a-i duce pe copii în prima zi. Doar 3 din 10 angajatori le dau voie salariaților cu copii să lipsească în ziua respectivă.

Cei mai mulți români care au un loc de muncă ar vrea să fie liberi în prima zi de școală, adică 8 din 10, dar aproape jumătate sunt nevoiți să-și ia o zi de concediu, pentru că altfel nu li se permite să lipsească de la program, după cum arată un studiu făcut de Best Jobs.

Ceilalți angajați spun că au primit liber câteva ore, ca să poată participa la festivitatea de deschidere a anului școlar. În timpul în care lipsesc, nu își lasă treaba în seama colegilor.

Opt din zece părinți chestionați sunt de părere că prima zi a noului an școlar ar trebui declarată legal zi liberă pentru angajații care au copii la școală sau la grădiniță.

A existat un proiect de lege în acest sens în urmă cu doi ani, dar deputații l-au respins.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro/ Freepik
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura...
Cinci elevi au urcat pe podium la Olimpiada Internațională de Astronomie/ Foto: Facebook
Performanță extraordinară pentru România! Cinci elevi au urcat pe podium la Olimpiada...
Judecată, curte, tribunal, justiție,dreptate,proces
Elevă a unei şcoli din Bucureşti, trimisă în judecată după ce ar fi împins o...
On,The,Blurred,Background,Of,The,Empty,Classroom
Elevii intră în prima vacanţă de la începutul anului şcolar. Toate datele din calendarul...
Te-ar putea interesa și
Colegiul Tehnic Armand Călinescu
Doi elevi, răniți de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Pitești. Unul dintre adolescenți...
Atac armat într-o școală din SUA/ Profimedia
Atac armat într-o școală din SUA. O profesoară s-a luptat cu atacatorul de 16 ani, iar un tată...
Students clash with police during high-school mobilization in Nancy
„Cred în această generație!” Apelul emoționant al lui Teddy Riner, după ciocnirile dintre...
Provo, Utah School Prepares For School Year Amid CoVID-19 Pandemic
Zi liberă pentru elevi și profesori pe 5 octombrie. Școlile vor fi închise de Ziua Mondială a...
Partenerii noștri
Digi24 Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în...
DigiSport Gigi Becali s-a pus pe treaba! Al doilea jucător care va semna cu FCSB
Gigi Becali s-a pus pe treaba! Al doilea jucător care va semna cu FCSB
PeRoz 3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată sau o propunere le poate schimba viața în bine
3 zodii cărora le surâde norocul pe 12 noiembrie 2026. O întâlnire...
Film Now Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea...
Digi World Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră a trupei Class
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din...
Digi Life 6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Ludovic Orban și Nicușor dan
Ludovic Orban, mai dezamăgit de Nicușor Dan decât de Klaus Iohannis: "Un președinte care și-a...
ilie bolojan, ludovic orban
Ilie Bolojan, către Ludovic Orban, după ce Forța Dreptei a fuzionat cu PNL: "Bine ai venit...
florin, oana, vlad, lucian
Florin Negruțiu și Lucian Mîndruță, de ziua Digi FM: cum au ajuns la radio și ce și-ar spune...
theurs
The Urs, la Digi FM: „Mai duc doi ani și gata, mă apuc de grădinărit. Nu mai vreau să cânt”