Acum la Digi FM SMILEY - Indragostit (desi n-am vrut) (beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Dalai Lama, prima călătorie în SUA din 2017. A ajuns la New York pentru un tratament medical

Dalai Lama/ Profimedia
Dalai Lama/ Profimedia

Dalai Lama, liderul spiritual al budiştilor tibetani, aflat în exil, a sosit duminică la New York înainte de un tratament medical pentru genunchi, fiind întâmpinat de sute de susţinători care îl aclamau şi scandau, relatează Reuters.

În vârstă de 88 de ani, Dalai Lama a făcut cu mâna de la fereastra deschisă a unei limuzine în timp ce aceasta se apropia de hotelul său din Manhattan. El a mers încet până la intrare, susţinut de ajutoarele sale, relatează News.ro.

Dalai Lama a fugit în India în 1959, după o revoltă eşuată împotriva dominaţiei chineze din Tibet.

Laureatul premiului Nobel pentru pace se luptă de ani de zile cu probleme de sănătate.

Unii susţinători au sosit cu câteva ore înainte pentru a se asigura că vor putea să-l vadă pe cel care face prima sa călătorie în Statele Unite din 2017.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Am ştiut că trebuie să vin aici pentru această ocazie unică în viaţă. Şi cred că faptul că am aşteptat afară în ultimele patru sau cinci ore a meritat cu siguranţă", a declarat Tenzin Kunkyi. "Există un puternic sentiment de comunitate atunci când eşti aici, toată lumea împarte pâine... pe lângă faptul că primim o binecuvântare văzându-l pe Sanctitatea Sa, consolidăm şi legătura noastră tibetană aici, afară", a adăugat ea.

Nu este clar dacă Dalai Lama, pe care Beijingul îl consideră un separatist periculos, se va întâlni cu vreun oficial american în timpul călătoriei sale. El spune că nu urmăreşte obţinerea independenţei Tibetului.

Susţinătorii săi, mulţi îmbrăcaţi în robe colorate, au dansat pe străzile din faţa hotelului. Unii au condus toată noaptea pentru a-l putea vedea la New York.

Un grup de congresmeni americani s-a întâlnit săptămâna trecută cu Dalai Lama în India şi au declarat că nu vor permite Chinei să influenţeze alegerea succesorului său. Aceştia vor să împingă Beijingul să reia discuţiile cu liderii tibetani, blocate din 2010.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Suzanna Metcalf, livratoare pizza
A greșit o comandă de pizza și se aștepta să fie certată. Ce a urmat i-a schimbat viața pentru...
Tragedie în New York. Doi oameni au murit, iar 17 au fost răniți după prăbușirea unei clădiri cu trei etaje/ Profimedia
Tragedie în New York. Doi oameni au murit, iar 17 au fost răniți după prăbușirea unei clădiri...
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
Mihaela Pleșa
Fiica unei românce care a fugit de comunism a câștigat din nou alegerile în Texas. Cine este...
Te-ar putea interesa și
alegeri sua
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
atac de amploare iin moscova
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Us,And,Russia,Relationship,Trump,Putin,Zelensky
Europenii nu vor participa direct la noile discuţii ruso-ucrainene mediate de SUA, transmite...
President Trump Holds Rally For Michigan Republican Candidates In Port Huron
„Nu va scăpa de mânia lui Dumnezeu!” Nicki Minaj şi guvernatoarea Hochul se atacă reciproc...
Partenerii noștri
Digi24 Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt...
DigiSport Sabalenka - Svitolina 3-6, 6-3, 1-6 / Andreeva - Shnaider 6-2, 6-1. S-a stabilit ”careul de ași” de la Turneul Campioanelor!
Sabalenka - Svitolina 3-6, 6-3, 1-6 / Andreeva - Shnaider 6-2, 6-1. S-a...
PeRoz 3 zodii scapă de probleme începând din acest weekend. Mercur își încheie retrogradarea, iar viața lor se poate schimba radical
3 zodii scapă de probleme începând din acest weekend. Mercur își încheie...
Film Now "Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri surprinzătoare despre relația cu legendarul actor
"Tata nu este Dumnezeu". Fiul lui Jack Nicholson, mărturisiri...
Digi World Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie veche de 40 de ani
Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată și ce face la 63 de ani Joey Tempest din trupa Europe, idolul rock care făcea furori în anii '80 cu "The Final Countdown"
Cum arată și ce face la 63 de ani Joey Tempest din trupa Europe, idolul...
Digi Life Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care are efecte surprinzătoare asupra organismului
Ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea. Substanța din cacao care...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
770985763_1442072517742412_5424988551733545614_n
Grasu XXL, invitat special la primul concert Nicole Cherry de la Sala Palatului, pe 24...
ciucu
Primarul Capitalei spune că va fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurarea...
A petrecut noaptea singură într-o cabană abandonată și a avut parte de o experiență terifiantă/ Profimedia
A petrecut noaptea singură într-o cabană abandonată și a avut parte de o experiență...
Close-up of Romanian money.
Irlanda şi România au avut cele mai puternice creşteri economice din UE în T3, arată Eurostat