Acum la Digi FM RIHANNA - Unfaithful
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cursuri online la Academia de Poliţie, după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la condiţiile insalubre din sediul instituţiei

Academia de Poliție

Conducerea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” anunţă, sâmbătă, că începând de săptămâna viitoare şi până la vacanţa de Crăciun studenţi ai acestei instituţii vor face cursuri online, pentru „urgentarea activităţilor de reabilitare şi modernizare a spaţiilor sediului central” al instituţiei de învăţământ.

În ultimele zile, sindicatul poliţiştilor Europol a atras atenţia asupra „condiţiilor mizere” în care îşi desfăşoară activitatea unitatea de învăţământ, publicând imagini din sediul acesteia, relatează News.ro.

„Cu paşi rapizi ne îndreptăm spre finalizarea lucrărilor ce vizează reabilitatea Academiei de Poliţiei «Al. I. Cuza», sens în care conducerea instituţiei noastre, cu aprobarea Senatului Universitar, a luat decizia desfăşurării activităţilor didactice în mod sincron în perioada 27.11.2023 – 22.12.2023 pentru Facultatea de Poliţie – PSU licenţă – cu frecvenţă, respectiv PSU Masterat profesional pentru formarea ofiţerilor de Poliţie «Ştiinţe penale în asigurarea ordinii şi siguranţei publice». În acest sens, se doreşte dinamizarea şi urgentarea activităţilor de reabilitare şi modernizare a spaţiilor sediului central al Academiei în vedere optimizării şi îmbunătăţirii substanţiale a condiţiilor de desfăşurare  a întregului proces de învăţământ, şi nu numai, din Academia de Poliţie”, se arată într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. 

Sindicatul Europol a reacţionat la anunţul conducerii Academiei.  

„După 10 zile în care am arătat condiţiile insalubre, precare, periculoase, mizere, ce nu puteau fi comparate nici măcar cu cele din penitenciare, Consiliul de administraţie şi Senatul Academiei de Poliţie A. I. Cuza au luat decizia de a trimite studenţii acasă, cel puţin până după sărbătorile de iarnă.  Această decizie vine în contextul presiunii mediatice dar şi a refuzului conducerii Academiei de a ne permite accesul zilnic, pentru a monitoriza condiţiile în care studenţii şi angajaţii instituţiei de învăţământ îşi desfăşoară activităţile. Să nu uităm că nici până în acest moment, nu avem rezultatele probelor de laborator ca urmare a focarului de toxiinfecţie alimentară”, scriu reprezentanţii sindicatului, sâmbătă după amiază, pe Facebook.

Aceştia adaugă că „timp de un an, studenţii şi angajaţii Academiei au fost victimele unor incompetenţi, împuterniciţi/desemnaţi susţinuţi politic, plătiţi cu salarii de «lucrări de excepţie» majorate cu 50%, în timp ce firmele care au primit milioane de euro pentru modernizarea instituţiei au lucrat cu zilieri, în şantiere care încălcă normele legale, realizând lucrări de proastă calitate”.

Sindicaliştii se arată nemulţumiţi de faptul că timp de 10 zile, niciun oficial al Academiei nu a fost „cel puţin cercetat disciplinar şi nici nu li s-au încetat împuternicirile celor responsabili”, ei spunând că acest lucru „demonstrează că interesele financiare sunt uriaşe şi nu puteau fi tolerate fără susţinere de la vârful MAI”.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
School,Classroom,In,Blur,Background,Without,Young,Student;,Blurry,View
Toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Baia Mare vor ține cursuri online, după ce...
Academia de Poliție
Şapte angajaţi ai Academiei de Poliţie, dintre care trei cu funcţii de conducere, cercetaţi...
politie
63 de studenți de la Academia de Poliție au suferit o toxiinfecție alimentară. Unii au ajuns...
masina de politie
Încep înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Te-ar putea interesa și
Academia de Poliție
Sediul Academiei de Poliție din București, inundat în urma precipațiilor abundente: ”Apelul...
Imagini ireale din internatul Academiei de Poliție/ Sursă: Facebook Sindicatul Europol
Imagini ireale din internatul Academiei de Poliție. Studenții sunt obligați să stea în...
elevi-scoala-masca-inquam-virgil-simionescu
Ministerul Educației recomandă motivarea absențelor elevilor și cursuri online dacă greva de...
emilia sercan
Foştii şefi ai Academiei de Poliţie au fost condamnaţi cu suspendare în cazul şantajării...
Partenerii noștri
Digi24 Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de...
DigiSport Lovitură uriașă pentru FCSB: Denis Drăguș! Anunțul a fost făcut la miezul nopții
Lovitură uriașă pentru FCSB: Denis Drăguș! Anunțul a fost făcut la miezul...
PeRoz Zendaya, acuzată de lipsă de maniere după întâlnirea cu Brigitte Macron. Momentul de câteva secunde care a împărțit internetul
Zendaya, acuzată de lipsă de maniere după întâlnirea cu Brigitte Macron...
Film Now Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale. De ce a recurs la asta
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a...
Digi World Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez pentru că îi iubesc”
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de...
Digi Life 5 produse care sunt o risipă de bani. Ce nu trebuie să cumperi
5 produse care sunt o risipă de bani. Ce nu trebuie să cumperi
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Inauguration of Pope Leo XIV.
Papa Leon, externat la doar patru zile după operația pentru cancer pulmonar. Când își va relua...
Proteste violente în Belgia/ Profimedia
Proteste violente în Franța și Belgia. Peste 270 de arestări în Franța, după manifestațiile...
Ilie Bolojan
PNL votează Guvernul Luca Niculescu, dar trece în opoziție. Ce a decis partidul condus de Ilie...
Gina Kinsley/ Profimedia
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o...