Acum la Digi FM TINIE TEMPAH - Girls Like - FEAT ZARA LARSSON
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cătălin Rădulescu este supărat pe români din cauza eșecului la referendum

catalin radulescu

Cătălin Rădulescu a declarat că este supărat pe poporul român pentru eşecul referendumului pentru familie. El a criticat atât PSD cât şi Biserica, despre care spune că ar fi trebuit să se implice mai mult, dar şi opoziţia, pentru boicotarea consultării populare.

„Personal, sunt mâhnit şi este pentru prima dată când sunt supărat pe poporul român, pentru că 87% suntem ortodocşi, credincioşi, creştini şi noi n-am înţeles nimic, absolut nimic, că acest vot până la urmă era din respectul pe care trebuia să-l dăm pe de o parte celor trei milioane de oameni care au cerut acest referendum, dar care cred că nici ei nu s-au dus toţi la vot, iar pe de altă parte era vorba de respect pentru înaintaşii noştri, pentru ce au clădit ei în decursul timpului. Eu aş fi organizat altfel, eu aş fi mediatizat foarte mult, aş fi explicat foarte mult în emisiuni de televiziune, aş fi făcut o campanie mult mai agresivă, în sensul bun al cuvântului. Eu cred că o vină mare o are şi Biserica. Chiar nu înţeleg cum Biserica n-a reuşit, noi fiind 87% ortodocşi şi credincioşi, cum n-a reuşit Biserica să scoată 30%. Hai să mai clarificăm o chestiune: aici a fost o mare minciună şi o mare capcană, noi nu suntem 18 milioane de alegători, eu vreau să ridic această problemă în Parlamentul României”, a declarat la RFI deputatul PSD.

Cătălin Rădulescu este de părere că trebuie făcută o analiză în partid, iar cine nu a ştiut să-şi facă treaba trebuie să răspundă.

„Preşedintele Liviu Dragnea şi-a dorit foarte mult şi a cerut foarte mult să se implice toate organizaţiile noastre PSD din toată ţara. Dacă oamenii din teritoriu n-au făcut ceea ce ar fi trebuit, trebuie făcută o analiză la nivel de partid şi cine n-a ştiut să-şi facă treaba trebuie să răspundă. Sunt convins că trebuia făcut altfel. Trebuia să se implice mult mai mult şi partidul şi Biserica. Nu mai spun că ceilalţi din Opoziţie chiar nu s-au implicat, ci din contră, au boicotat în mod permanent acest lucru”, a mai spus deputatul PSD.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Sorin Grindeanu
Grindeanu: „Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează şi nu aruncă inconştient în...
craciun romania, craiova
Când începe Postul Crăciunului 2026 și cât durează. Zilele cu dezlegare la pește și regulile...
Sorin Grindeanu
Florin Negruțiu: „În 2028, PSD va fi pe copcă. Mare parte din electorat se duce spre...
siegfried muresan (5)
Siegfried Mureşan: Acum înţelegem exact de ce a fugit Grindeanu de orice discuţie cu noi în...
Te-ar putea interesa și
luca niculescu
Luca Niculescu, aşteptat să depună în Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor...
Bucharest,,Romania,-,October,14,,2024:,Panorama,With,The,Chamber
Liderul deputaţilor liberali: PNL e gata să renunţe la guvernare, nu blochează instalarea...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu: "Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă...
grindeanu
Grindeanu: PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR
Partenerii noștri
DigiSport Gigi Becali a ”distrus” doi jucători, după Gloria Bistrița - FCSB 1-0: ”ZERO valoare! Le-aș da bani să plece”
Gigi Becali a ”distrus” doi jucători, după Gloria Bistrița - FCSB 1-0...
PeRoz 7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te pregătește cu adevărat pentru aceste schimbări
7 lucruri pe care le înveți abia după ce devii mamă. Nimeni nu te...
Film Now Halle Berry a pierdut custodia principală a fiului ei. Nu mai are voie să-l găzduiască peste noapte, după acuzațiile fostului soț
Halle Berry a pierdut custodia principală a fiului ei. Nu mai are voie...
Digi World Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl consideră esențial
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan Gosling, revenire spectaculoasă în muzică
A avut șansa de a face parte din Backstreet Boys, dar a refuzat. Ryan...
Digi Life Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne după data de expirare
Arunci mâncarea degeaba? Cât timp mai poți consuma lapte, ouă și carne...
Patrick Stewart, "Star Trek Nemesis" (2002)
Doliu la Hollywood! Patrick Stewart, legendarul actor din „X-Men” și „Star...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
eclicopter brabusit bosnia si hertegovina
Un elicopter militar s-a prăbușit în Bosnia și Herțegovina. Patru persoane au murit și 11 au...
2026 AO Opening Ceremony
Djokovic, întrebat la Basel despre Federer: „În afara terenului, nu am legat niciodată o...
The 2015 MusiCares Person Of The Year Gala Honoring Bob Dylan - Show
Neil Young a cerut despăgubiri 10 milioane de dolari, după ce Trump a folosit una dintre...
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania
Bilanţul deceselor în urma accidentului feroviar din Spania creşte la 69. Dintre cei 180 de...