Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Care sunt principalele măsuri din legea privind starea de alertă

Danca_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam / Octav Ganea

Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a prezentat principalele măsuri din proiectul de lege privind combaterea pandemiei de COVID-19, în perioada stării de alertă.

Care au fost principalele declarații ale lui Ionel Dancă, potrivit HotNews.ro:

  • Au fost reglementate pe perioada stării de urgenţă, care vor fi continuate pe perioada stării de alertă şi care necesită o reglementare la nivel de lege adoptată în Parlament
  • În domeniul economic, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în aceste spaţii.
  • Se pot suspenda comercializările de astfel de produse în centre comerciale, cu câteva excepţii: vânzarea produselor electrice și electrocasnice, dacă asigura livrarea acestora la domiciliu. activitatea operatrilor care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei, fiind întrerupt accesul cu restul centrului.
  • În domeniul sănătății, se păstrează prevederea actuală. Pe perioada stării de alertă, posturile vacante pot fi ocupate de personal contractual fără organizarea concursurilor.
  • Pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea purtării măștii în spații închise, în mijloace de transport public, la locul de muncă
  • Autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, deinfectanți, dispozitive medicale, pe perioada stării de alertă.
  • Pe perioada stării de alertă, autoritățile competente pot dispune măsuri de protecție și prevenție pentru angajații aflați în situații vulnerabile
  • Instituțiile și autoritățile pot angaja personal fără concurs în fucnție de nevoie pe durata determinată de 6 luni.
  • În ceea ce privește cultele religioase, potrivit proiectului de lege, activitatea acestora se exercită liber cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilită de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de Comitetul Național pentru Situații de Urgență cu consulatarea Departamentului cultelor
  • S-a schimbat regimul contravențiilor, astfel încât regimul juridic al contravențiilor este asimilat și pus în aport cu prevederile Ordonanței Nr.2/2001 pentru a evita situația ivită în contextul în care regimul contravențiilor stabilit în baza Ordonanței 1/1999 a fost declarat neconstituțional.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Foto: Inquam / Octav Ganea

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Femeile însărcinate vor avea dreptul la însoțitor la naștere și la intimitate. Ce schimbări...
elevi de liceu
Ce se întâmplă cu admiterea separată la liceu. Ministerul Educației, obligat să pregătească...
nicușor dan
Nicuşor Dan a promulgat legile privind criza de pe piaţa carburanţilor şi prelungirea TVA...
Ilie Bolojan Press Conference, Bucharest, Romania
Bolojan: Am declarat stare de alertă la nivel naţional, în luna august, ca efect al scăderii...
Te-ar putea interesa și
trotinete electrice
Trotinetele electrice, interzise într-o nouă capitală europeană. Decizia intră în vigoare din...
Cats and dogs living in harmony
Noi reguli în UE pentru proprietarii de câini și pisici. PE a adoptat primele norme pentru...
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan anunță măsurile după ce drona rusească cu explozibil a căzut în Galați: „Violarea...
parlament
Schimbare majoră după divorț. Nu mai ai nevoie de acordul fostului partener pentru a păstra...
Partenerii noștri
DigiSport După seria de postări virale, Paul Georgescu a rupt tăcerea: ”Recunosc că m-am distrat, dar e momentul să fac precizarea”
După seria de postări virale, Paul Georgescu a rupt tăcerea: ”Recunosc că...
PeRoz 4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie 2026, banii încep să vină mai ușor
4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua...
Film Now Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și Tubbs
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan...
Digi World 10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă amprenta asupra noastră
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox...
Digi Life Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl consumi toamna
Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl...
Luca Niculescu
Florin Negruțiu: „Guvernul Luca Niculescu se naște orfan”. Ce decizie va...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Cardinal Robert Francis Prevost Leads Rosary Prayers For Health Of Pope Francis
Și fratele papei Leon se luptă cu cancerul. Cumnata suveranului pontif: „Continuăm să ne rugăm...
Merz, Rutte And Jetten Visit 1 German-Netherlands Corps
Mark Rutte: Ţările NATO „trebuie să facă mai mult” pentru a ajuta Ucraina în privinţa apărării...
pod
Atenţionare de călătorie. Bulgaria, restricţii de circulaţie pe Podul Prieteniei între 19 şi...
Roma - comunicazioni del Presidente del Consiglio in vista del Consiglio europeo
Meloni, despre acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina: O „alegere foarte riscantă”