Cristian Matei a fost de acord să povestească, pentru Digi FM, ce a însemnat recuperarea după incendiul de la Colectiv.
Arsuri de ce grad ai suferit în Colectiv şi pe ce suprafaţă din corp? Care au fost cele mai afectate zone?
- Am avut arsuri de gradul 2 B şi 3, care au afectat aproximativ 30 % din suprafaţa corpului. Cele mai afectate zone au fost următoarele:
- creştetul capului, pentru că focul a căzut din tavan, precum şi partea din spate a capului, adică ceafa, pentru că a avut loc o explozie după ce focul şi substanţele toxice din club au intrat în contact cu oxigenul de afară (după ce s-a deschis o uşă) - iar eu, fiind undeva la intrare, explozia din club a venit din spatele meu şi mi-a ars ceafa.
- zona superioară a spatelui, respectiv umerii
- ambele braţe, de la umeri în jos, precum şi palmele şi degetele - pentru că explozia de care am menţionat anterior m-a prins cu mâinile ridicate. Mâinile le-am avut ridicate pentru că, în timp ce mă îndreptam spre ieşire, filmam incendiul cu telefonul mobil, pentru Ştiri, iar după ce am fost prins în "dopul" de la ieşire nu le-am mai putut coborî, pentru că toţi oamenii erau lipiţi unii de ceilalţi la modul propriu. Mâna dreaptă, în care am ţinut telefonul, a ars cel mai tare, medicii propunând la un moment dat amputarea unor degete, însă, din fericire, şeful departamentului de chirurgie plastică din Israel a insistat să continue un anumit tratament, care până la urmă a avut succes.
La cât timp după Colectiv ai început operaţiile? Dar procedurile de reconstrucţie?
- Prima operaţie am făcut-o a doua zi după tragedia din Colectiv, în spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, iar după 2 sau 3 zile a urmat un transplant la mâna stângă, dar care NU a avut succes, iar pielea nu s-a prins cum trebuie. Au urmat alte operaţii în Israel, cărora le-am pierdut numărul, pentru că au fost multe.
Care a fost procedura birocratică pentru începerea reconstrucţiei(acte etc)?
- Dacă te referi la intervenţiile chirurgicale estetice (de eliminare a cicatricilor de tip keloid), la reconstrucţia chirurgicală a palmei mâinii drepte (pe care nu o mai pot folosi la capacitate maximă), precum şi la refacerea ambelor urechi, procedura birocratică este relativ simplă, pentru decontarea cheltuielilor de către Ministerul Sănătăţii fiind necesar doar completarea unui formular şi copii după actele de identitate. În schimb, cea mai mare problemă din acest punct de vedere a reprezentat-o şi o reprezintă în continuare acordarea concediului medical. Ca să obţin concediu medical trebuie să mă duc la medicul de familie, care mă trimite la un medic de specialitate, care la rândul său mă trimite la o comisie de sănătate din cadrul Sectorului de care aparţin. Asta înseamnă câteva zile pierdute la fiecare medic, din cauza programărilor şi a aglomeraţiei. De asemenea, medicul respectiv (cel de specialitate) refuză să acorde concediu medical dacă urmează să plec pentru o intervenţie chirurgicală în străinătate, pentru că, spune el, nu este în jurisdicţia sa dacă mă operez în altă ţară. Astfel, pot sa-mi iau concediu medical doar după ce ies de la operaţie (care înseamnă câteva
zile pierdute pentru mine, fiind în altă ţară), drept pentru care am renunţat să mai solicit concediu medical şi mă folosesc de concediul de odihnă, inclusiv acum, la operaţiile din acest an.
Unde ai făcut prima procedura de reconstrucţie?
- Prima operaţie de reconstrucţie am făcut-o în Bucureşti, la o clinică privată de chirurgie, care mi-a fost recomandată de alte victime ale incendiului din Colectiv. Însă, pe lângă faptul că după operatie (la mâna dreaptă) degetele erau la fel de lipite ca înainte de această intervenţie, cei care m-au operat au atins probabil un nerv la un deget, care acum este foarte afectat, îmi provoacă dureri mari şi uneori nu pot folosi toată mâna dreaptă. Cu alte cuvinte... au greşit în timpul operaţiei. Consider că am avut ghinion, pentru că, repet, alţi răniţi au fost multumiţi şi mi-au recomandat această
clinică. În plus, medicul a lucrat "pro bono", adică gratuit. După această experienţă nu m-am mai operat în România. Toate operaţiile le-am făcut şi le fac în continuare în Israel.
Cât te-a ajutat statul român în toată perioada asta?
- Statul român m-a ajutat şi mă ajută cu decontarea tuturor cheltuielilor medicale: tratamente cu laser pentru cicatrici şi intervenţii chirurgicale.
Care sunt diferenţele dintre România şi Israel în privinţa aparaturii pentru reconstrucţia marilor arşi?
- Diferenţele dintre România şi Israel în privinţa aparaturii pentru reconstrucţia marilor arşi sunt enorme. În primul rând trebuie să ne aducem aminte că în România nu există un spital pentru marii arşi, ci doar nişte secţii în unele spitale, care nu fac faţă numărului foarte mare de răniţi. Apoi, în linii mari, pot spune că exista două feluri de intervenţii medicale în cazul marilor arşi, care se pot efectua DUPĂ ce rănitul a trecut de faza iniţială (transplant, tratament, recuperare): 1 - operaţiile necesare, obligatorii, pentru ca victima să îşi recupereze funcţionalitatea membrelor afectate - şi 2, operaţiile estetice, care nu sunt obligatorii, ci ţin doar de confortul psihic al victimei.
Pentru cele estetice există mai multe clinici private în România, care probabil sunt la fel de dotate din punct de vedere tehnic ca şi cele din Israel. Însă când vine vorba de spitalele de stat româneşti, pentru operaţii mai grele, acestea sunt cu mult în urma celor israeliene, din cauza aparaturii. Avem medici foarte buni (mulţi dintre ei fiind angajaţi în Israel), însă condiţiile de lucru sunt inferioare.
Un alt aspect este cel legat de cicatricile de tip keloid, care apar din cauza arsurilor, fiind o reacţie de apărare a corpului uman, după ce pielea, celulele, sunt supuse unor traume. În cazul meu, de exemplu, au apărut cicatricile keloide după câteva luni de la incendiul din Colectiv, într-o zonă care nu fusese atinsă de foc, ci doar de caldura foarte puternică. Din păcate, nu există un tratament concret pentru eliminarea acestor cicatrici, deoarece, dacă sunt scoase cu bisturiul, există riscul să apară din nou, poate şi mai mari decât erau iniţial. La unele persoane functionează această metodă, la altele nu. Eu urmez în prezent, cu succes, un tratament experimental cu o tehnologie bazată pe laser la cel mai mare centru medical din Orientul Mijlociu (spitalul Tel Hashomer, Israel), acesta fiind singurul loc din Europa/Orientul Mijlociu, după informaţiile mele, unde se poate aplica un astfel de tratament.
A contat în procedura de reparaţie şi reconstrucţie viteza cu care ai fost transferat în Israel?
- Nu a contat în procedura de reparaţie şi reconstrucţie viteza cu care am fost transferat în Israel. În schimb, faptul că am fost al doilea rănit de la Colectiv care a plecat din România ca să se opereze într-o altă ţară (Israel) mi-a salvat viaţa, mai mult ca sigur, deoarece în România am fost infectat cu două bacterii nosocomiale extrem de puternice, care m-ar fi ucis într-un final. Existenţa acestor bacterii a fost confirmată de medicii israelieni. Tot ceea ce ţine de reconstrucţia pielii şi a organelor, în cazul arsurilor de gradul III (şi poate şi II), începe de obicei după MINIM 1 an de la producerea
arsurilor, după ce organismul şi celulele încep să-şi revină. De asemenea, vreau să subliniez faptul că, în România, kinetoterapia (adică recuperarea fizică dupa accident) nu îi învaţă pe cursanţi cum să trateze şi arsurile - cum se întâmplă de exemplu în Belgia sau Israel, unde se învaţă încă din facultate aceste proceduri - astfel că medicii români habar n-au avut cum să procedeze pentru recuperarea victimelor de la Colectiv, care nu-şi mai puteau folosi mâinile, din cauza arsurilor, de exemplu. La spitalul Bagdasar Arseni, unde am pornit prima dată exerciţiile de recuperare, kinetoterapeutul a fost trimis la cursuri de specializare în arsuri în Belgia chiar când mă "trata" pe mine, ca să înveţe, adică, exact atunci...
Ce e cel mai greu în perioada de reconstrucţie?
- Ce e cel mai greu? Depinde, de la caz la caz, în funcţie de zona care a fost afectată de foc, de gravitatea rănilor, de vârsta pacientului şi uneori chiar de tipul de piele (contează de exemplu şi dacă este fumător, pentru că fumatul este asociat şi cu îmbătrânirea prematură a pielii, întârzierea epitelizării plăgilor, apariţia infecţiilor, precum şi cu agravarea a numeroase
boli dermatologice).
Strict în cazul meu, cel mai greu este când îmi fac analizele de sânge, dar şi atunci când mi se face anestezie generală (destul de des, de câteva ori pe an), pentru că medicii nu îmi găsesc venele. Este un fenomen cunoscut, atunci când venele "se ascund". Din acest motiv, mi-este greu să suport numeroasele încercări de a găsi vena cu acul sub piele.
Apoi, pentru o operaţie de reconstrucţie a mâinii drepte a fost nevoie de un transplant de piele - piele care a fost luată de undeva din zona burţii. Am fost nevoit să suport două dureri în acelaşi timp, timp de câteva luni: una la burtă (chiar în dreptul curelei de pantaloni) şi alta la mână. Repet, sunt cazuri individuale, care diferă în funcţie de pacient. Şi sunt cazuri mult mai grave decât al meu, cu oameni care au rămas complet fără degete sau fără bucăţi din nas, urechi, scalp, etc.
De asemenea, eu mai am de făcut cel puţin trei operaţii anul acesta, care sunt "necesare", şi nu estetice: două la urechi şi una la mână. Abia după aceea mă voi gândi şi la cele estetice. Cred că cel mai greu pentru un mare ars în România este faptul că nu există specializare în medicina de recuperare post-operatorie. Kinetoterapeuţii nu au experienţă sau efectiv nu ştiu cum să procedeze, iar cicatricile keloide (care se formează automat) sunt foarte greu de tratat, aproape imposibil în România. De asemenea, foarte important, este faptul că în continuare, în spitalele din România, marii arşi îşi pun vieţile în pericol, din cauza infecţiilor nosocomiale.
Sursă foto: Cristian Matei, arhivă personală
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
