Acum la Digi FM 29 ANDRA - Anotimp
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Boris Johnson este noul prim-ministru al Marii Britanii. Promite Brexit pe 31 octombrie

Boris Johnson

Artizanul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană este noul premier de la Londra. Colegii de partid i-au oferit lui Boris Johnson prin vot conducerea formațiunii politice majoritare în Parlamentul Regatului Unit.

66% dintre cei peste 160.000 de membri ai Partidului Conservator l-au susținut pe fostul primar al Londrei și ex-ministru de Externe.

Johnson va merge mâine la Palatul Buckingham, pentru a fi desemnat oficial de Regina Elisabeta a II-a pentru funcția de premier, rămasă vacantă după demisia Theresey May. Nu mai devreme de mâine seară va anunța componența noului cabinet.

La aflarea rezultatelor, Johnson a promis Brexit pentru 31 octombrie, anul acesta.

Printre primii lideri străini care au salutat decizia conservatorilor a fost președintele american Donald Trump. Acesta l-a felicitat pe Johnson, despre care a spus că „va fi mare”.

Negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, scrie și el, pe Twitter, că „suntem pregătiți să reluăm constructiv lucrul cu premierul Johnson pentru o «ieșire ordonată» a Marii Britanii din Uniunea Europeană”. Iar liderul naționaliștilor galezi spune că votul conservatorilor dă un elan proaspăt mișcării pentru independență.

Ivanka Trump, fiica președintelui Statelor Unite, l-a felicitat, pe Twitter, pe Boris Johnson pentru alegerea sa în funcția de viitor premier al citez „United Kingston”.

Nu este clar dacă fiica șeful Casei Albe a crezut că aceasta este denumirea Regatului Unit - United Kingdom în limba engleză - sau a fost o eroare de tastare.

Tweetul a fost postat imediat după ce conservatorii britanici l-au confirmat pe Johnson în fruntea partidului și implicit premier. La scurt timp, postarea a fost ștearsă și a apărut alta, corectă.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Isabelle Sava
Moarte fulgerătoare la doar 19 ani. Cine era Isabelle Sava, sportiva cu origini românești care...
Ray Booth (102 ani) și Win Booth (101 ani) / Foto: Profimedia
Ambii au trecut de vârsta de 100 de ani, iar pe ultimii 80 i-au petrecut împreună. Întâlnirea...
Peskov
Kremlinul afirmă că ajutorul britanic pentru Ucraina în ceea ce privește rachetele „toarnă gaz...
Nigel Farage
Partidul lui Nigel Farage vrea ca străinii din Marea Britanie să nu mai primească ajutoare...
Te-ar putea interesa și
George Smyth
Doi ciobani au găsit trupul neînsuflețit al tânărului britanic de 18 ani care a dispărut...
Ilie Bolojan
Bolojan: „Un guvern de armistiţiu, un guvern pe tranziţie, dacă nu se găseşte o formulă, poate...
Waving,Colorful,National,Flag,Of,Great,Britain.
Amenințare fără precedent din partea Iranului. Marea Britanie spune că este pregătită pentru...
Andy Burnham și regele Charles al III-lea/ Profimedia
Andy Burnham preia conducerea Guvernului britanic. Regele Charles al III-lea l-a desemnat...
Partenerii noștri
Digi24 Fiica lui Cazimir Ionescu, găsită moartă la 22 de ani: ce știe Poliția
Fiica lui Cazimir Ionescu, găsită moartă la 22 de ani: ce știe Poliția
DigiSport Avem urnele pentru faza ligii din Conference League! Varianta ”horror” și cea accesibilă pentru Universitatea Craiova
Avem urnele pentru faza ligii din Conference League! Varianta ”horror” și...
PeRoz Două zodii scapă, în sfârșit, de 2 ani de greutăți și sacrificii. Din 28 august începe o perioadă complet diferită
Două zodii scapă, în sfârșit, de 2 ani de greutăți și sacrificii. Din 28...
Film Now A ales o viață de „pustnică”, dar a revenit după 2 ani. Cine este actrița care a atras toate privirile la premiera „Practical Magic 2”
A ales o viață de „pustnică”, dar a revenit după 2 ani. Cine este actrița...
Digi World Bryan Johnson nu a dormit niciodată cu iubita lui, deși sunt împreună de patru ani. Motivul surprinzător invocat de milionarul obsedat de tinerețe
Bryan Johnson nu a dormit niciodată cu iubita lui, deși sunt împreună de...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua relație
"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei...
Digi Life Ai o astfel de persoană în viața ta? Studiile arată că te-ar putea îmbătrâni biologic cu aproape un an
Ai o astfel de persoană în viața ta? Studiile arată că te-ar putea...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
inundații și valuri de noroi în nepal
"Un cimitir uriaș". Sute de persoane au murit și peste 1400 sunt încă dispărute, după ce...
Ratko Mladic
Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, condamnat pentru genocid, a murit...
Maria Zaharova
Maria Zaharova comentează numirea lui Claudiu Năsui în guvernul Republicii Moldova: "Predau...
Khalid Sheikh Mohammed
"Creierul" atentatelor din 11 septembrie 2001 va fi judecat abia în 2028. De ce a întârziat...