Acum la Digi FM Alex și Antonia ENRIQUE IGLESIAS - FRIA
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Boeing ştia despre problemele modelului 737 MAX, dar nu a luat nici o măsură

Boeing 737 MAX 8

c cu un an înainte de prăbuşirea zborului Lion Air, dar a ales să nu ia nicio măsură, potrivit CNN. În cele două tragedii aviatice, din Indonezia și Etiopia au murit 346 de oameni.

Compania Boeing ştia de un an că avioanele 737 MAX aveau probleme, dar nu ar fi luat nici o măsură, scrie presa de peste ocean. Mai exact, gigantul american a recunoscut că a aflat din 2017 că cele mai multe modele nu aveau instalat un sistem special de alertă, care anunţa că un senzor e defect.

Iniţial, oficialii companiei credeau că sistemul respectiv este instalat pe toate aeronavele 737 MAX, dar când au aflat că nu e aşa, nu au făcut nimic în acest sens. Un an mai târziu, în 2018, un senzor care furniza date eronate a dus la prăbuşirea primului 737 MAX, în Indonezia. Câteva luni mai târziu, un alt avion a căzut din acelaşi motiv în Etiopia.

Aproape 350 de oameni au murit în cele două tragedii, iar de atunci, toată flota de 737 MAX a fost consemnată la sol.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Momentul în care un avion militar s-a prăbușit în timpul unui show aerian din Grecia/ Profimedia
Momentul în care un avion militar s-a prăbușit în timpul unui show aerian din Grecia. Mii de...
Boeing 737 - 800
57 de ani de Boeing 737: Povestea „autobuzului aerian” care a cucerit lumea. De la 3 milioane...
This image, distributed by Iranian state media on April 3, 2026, purports to show debris from a U.S. F-15E fighter jet allegedly shot down in Iran. U.S. officials have said one crew member was rescued and a search was underway for the second, while Irania
Trump anunţă că al doilea pilot american dispărut în Iran este acum în siguranţă. „Una dintre...
Un avion plin cu bani s-a prăbușit în Bolivia/ Profimedia
Un avion plin cu bani s-a prăbușit în Bolivia. Polițiștii au folosit gaze să alunge populația...
Te-ar putea interesa și
The,Pentagon,From,Above,In,Washington,,Dc
Pentagonul anunţă un contract de 8,6 miliarde de dolari pentru avioane F-15 destinate...
Un avion UPS s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Louisville/ Foto: X
Un avion UPS s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Louisville. Cel puţin 12 persoane au...
avion ultrausor prabusit
Un avion ultraușor s-a prăbușit în Vaslui. Pilotul, un bărbat de 65 de ani, a murit
Un avion din Hong Kong a lovit un vehicul la aterizare/ Profimedia
Un avion din Hong Kong a lovit un vehicul la aterizare, a ieşit de pe pistă şi a căzut în...
Partenerii noștri
DigiSport Jose Mourinho a surprins toată sala de conferință cu afirmația sa despre Federico Valverde
Jose Mourinho a surprins toată sala de conferință cu afirmația sa despre...
PeRoz Meghan Markle, furioasă pe un designer celebru din cauza lui Kate Middleton. Ce i-a reproșat acestuia: „M-ai făcut de râs!”
Meghan Markle, furioasă pe un designer celebru din cauza lui Kate...
Film Now Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la "Armageddon: "Îl iubesc. Este cel mai dulce tip din lume"
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la...
Digi World Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat"
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu...
Digi Life Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține bucătăria proaspătă
Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul...
preot mort dupa ce o cruce a cazut peste el (1)
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Volodimir Zelenski
Zelenski spune că ar candida dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc în timpul războiului
Barbara Palvin (3)
Barbara Palvin, pe podiumul Victoria’s Secret la doar șase săptămâni după ce a născut. Modelul...
Sun and clouds in blue sky
Prognoza meteo până pe 1 noiembrie: oscilaţii termice de la o zi la alta în aproape toată țara...
President of Romania Nicusor Dan invites political parties at Cotroceni Palace, Bucharest - 17 Sep 2026
Kelemen Hunor: Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susţinere pe şase luni