Acum la Digi FM Shakira ft. Burna Boy - Dai Dai
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Austria anunţă că îl va aresta pe Vladimir Putin, dacă președintele Rusiei va intra pe teritoriul său

Vladimir Putin
Vladimir Putin / Foto: Profimedia

Ministerul Federal al Justiției din Austria a anunțat că țara sa, fiind membru al Statutului de la Roma, are obligația de a respecta mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internațională (CPI) și a subliniat că niciun șef de stat nu poate beneficia de imunitate în fața acestei instanțe.

„Austria este parte a Statutului de la Roma. Acest lucru înseamnă că Austria, la fel ca toate celelalte părți din acord, este obligată să coopereze cu CPI. Mandatele de arestare emise de Curte trebuie executate, iar persoanele căutate de Curte trebuie să fie arestate“, a transmis instituţia austriacă, potrivit Libertatea.

Ministerul Justiției din Austria a mai precizat că în 2019, în cazul președintelui sudanez Omar Hasan Ahmad al-Bashir, Curtea Penală Internațională a stabilit că „nici măcar șefii de stat nu au imunitate în fața Curții”.

„Nimeni nu este mai presus de lege, ceea ce înseamnă în mod concret că fiecare crimă ar trebui să fie investigată pe deplin. Nu ar trebui să existe impunitate”, a mai precizat instituția austriacă.

Pe 14 martie, Curtea Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru crime de război. Rusia nu recunoaște însă Curtea Penală Internațională, astfel că arestarea nu se poate realiza dacă Putin nu este predat de autoritățile de la Moscova sau dacă președintele rus nu intră într-o țară care a semnat Statutul de la Roma.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Katerina, fiica lui vladimir putin
Vladimir Putin, bunic pentru a patra oară. Tatăl copilului s-ar numi Zelenski, la fel ca...
Bucharest, Romania. 10th Nov, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, holds a press conference at Cotroceni Presidential Palace in Bucharest, Romania. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Președintele Nicuşor Dan: În momentul acesta, Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre...
Atacuri devastatoare asupra Kievului / Profimedia
Atacuri devastatoare asupra Kievului! Un pod important a fost lovit, iar alimentarea cu...
Kopenhagen, Dänemark, 01.10.2025: Schloss Amalienborg: Abendessen für Vertreter Europäische Politische Gemeinschaft (EPG
Chişinăul se aşteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situaţia din...
Te-ar putea interesa și
ucraina (11)
Războiul din Ucraina se va încheia în lunile următoare, crede Lukașenko: "Nu mai sunt forţe şi...
Navă turcească încărcată cu cereale, lovită de o dronă în Marea Neagră
România a condamnat la OCDE atacurile Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră...
Vladimir Putin
Putin amenință Europa cu războiul. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin: „Suntem...
Elon Musk
Elon Musk, lăudat pe față de Vladimir Putin: "Este cu adevărat un geniu"
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport ”O tragedie nenorocită!”. Verdict categoric după România - Polonia: OUT de la națională
”O tragedie nenorocită!”. Verdict categoric după România - Polonia: OUT de...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat publicul: "Ne mângâi sufletele"
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor"...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
The Museum of Modern Art Film Benefit Presented By CHANEL
Michelle Pfeiffer, mesaj dulce la aniversarea căsniciei: „33 de ani alături de acest bărbat...
simion (8)
George Simion, la protestul din Capitală: „Acesta nu este mitingul AUR. Noi am răspuns numai...
The Eurovision Song Contest 2013 - Day 4 Rehearsals and Photocalls
Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată într-o piesă de Crăciun lansată...
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...