Acum la Digi FM Alex și Antonia 29 INNA - MORENITO (beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Angela Merkel, tremur necontrolat în cadrul unei ceremonii oficiale

merkel tremur

Angela Merkel a început să tremure necontrolat în timpul ceremoniei de primire la Berlin a noului preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski. Ea avea spasme severe, iar la un moment dat, şi-a cuprins o mână cu cealaltă, pentru a-şi controla tremuratul.

Întrebată de jurnalişti dacă sunt motive de îngrijorare în privinţa sănătăţii sale, Angela Merkel a spus că nu e nimic serios. Era doar deshidratată. „Între timp, am băut cel puţin trei pahare cu apă. Era evident că exact asta mi-a lipsit. Acum mă simt foarte bine”, a spus ea.

Şi totuşi nu e prima dată când trece prin astfel de momente. Presa germană scrie că i s-a făcut la fel de rău în timpul unei vizite în Mexic. Totuși, un specialist neamț spune că nu i se par întemeiate suspiciunile unui eventual Parkinson în cazul Angelei Merkel și mai degrabă i se pare că e vorba despre o deshidratare, când se pierd electroliți, mai ales că la Berlin este foarte cald. În plus, Angela Merkel și-a revenit foarte repede după aceea, ceea ce îndepărtează ideea unei afecțiuni mai grave.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Drone Possibly Armed With Explosive Discovered At Leipzig Airport
Incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig a fost un „scenariu de atac hibrid”, susține...
Germany v Curacao: Group E - FIFA World Cup 2026
Jurgen Klopp confirmă discuţiile pentru postul de antrenor al Germaniei: „Sunt pregătit”
Julian Nagelsmann, selecționerul Germaniei la CM 2026
Selecţionerul Julian Nagelsmann nu demisionează după ce Germania a fost eliminată de la CM...
soldier germany german federal republic german marines army war soldier germany german federal republic rifle arm weapon german
Germania ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Motivul pentru care...
Te-ar putea interesa și
Germania-Coasta de Fildeș
CM 2026. Germania s-a chinuit cu Coasta de Fildeș și a învins abia în prelungiri
gemeni
O femeie din Germania a născut gemeni pentru a treia oară. „Este ceva greu de crezut”
Macron And Merz Meet In Berlin
Berlinul şi Parisul îngroapă proiectul avionului de luptă franco-german, blocat de luni de...
Daniela Klette
Cea mai căutată femeie din Germania, 13 ani de închisoare după ce s-a ascuns trei decenii de...
Partenerii noștri
Digi24 Fiica lui Cazimir Ionescu, găsită moartă la 22 de ani: ce știe Poliția
Fiica lui Cazimir Ionescu, găsită moartă la 22 de ani: ce știe Poliția
DigiSport S-a făcut de râs: echipa de 141.150.000 €, OUT din Europa! A pierdut dramatic în fața unei formații de 10 ori mai slabe
S-a făcut de râs: echipa de 141.150.000 €, OUT din Europa! A pierdut...
PeRoz Două zodii scapă, în sfârșit, de 2 ani de greutăți și sacrificii. Din 28 august începe o perioadă complet diferită
Două zodii scapă, în sfârșit, de 2 ani de greutăți și sacrificii. Din 28...
Film Now A ales o viață de „pustnică”, dar a revenit după 2 ani. Cine este actrița care a atras toate privirile la premiera „Practical Magic 2”
A ales o viață de „pustnică”, dar a revenit după 2 ani. Cine este actrița...
Digi World Bryan Johnson nu a dormit niciodată cu iubita lui, deși sunt împreună de patru ani. Motivul surprinzător invocat de milionarul obsedat de tinerețe
Bryan Johnson nu a dormit niciodată cu iubita lui, deși sunt împreună de...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua relație
"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei...
Digi Life Ai o astfel de persoană în viața ta? Studiile arată că te-ar putea îmbătrâni biologic cu aproape un an
Ai o astfel de persoană în viața ta? Studiile arată că te-ar putea...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
inundații și valuri de noroi în nepal
"Un cimitir uriaș". Sute de persoane au murit și peste 1400 sunt încă dispărute, după ce...
Ratko Mladic
Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, condamnat pentru genocid, a murit...
Maria Zaharova
Maria Zaharova comentează numirea lui Claudiu Năsui în guvernul Republicii Moldova: "Predau...
Khalid Sheikh Mohammed
"Creierul" atentatelor din 11 septembrie 2001 va fi judecat abia în 2028. De ce a întârziat...