Acum la Digi FM Gabriel Cindea CALVIN HARRIS FEAT. SAM SMITH - Promises (Beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Angajații care băteau copiii cu dizabilități dintr-un centru social din Ploiești, arestați la domiciliu

Arestați, reținuți, cătușe

Opt angajaţi ai unui centru social din Ploieşti au ajuns în arest la domiciliu după ce au fost filmaţi în timp ce agresau mai mulţi copii cu dizabilităţi. Este vorba de lucrători de la centrul „Sfântul Andrei".

Directorul general al Protecţia Copilului Prahova, Călin Viorel, a declarat că instituţia a suspendat contractele de muncă ale angajaţilor aflaţi în arest. Una dintre femeile pentru care s-a emis mandat de arest la domiciliu este acuzată de agresiuni faţă de opt copii, în timp ce colegi ai acesteia sunt acuzaţi de fapte similare. Iniţial, şase dintre angajaţii centrului Sfantu Andrei fuseseră arestaţi preventiv, iar alţi doi - lăsaţi în libertate.

Scandalul legat de bătăile aplicate de angajaţii centrului copiilor cu handicap sever a pornit iniţial în vara acestui an, când soţul uneia dintre angajate, aflat în divorţ de aceasta, a făcut publice nişte SMS-uri ce arătau cum o colegă de muncă o învăţa să-i bată pe copiii din centru. Ulterior, fără ştirea salariaţilor, anchetatorii au plasat în centru camere ascunse, bătăile fiind filmate.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Judecată, curte, tribunal, justiție,dreptate,proces
Elevă a unei şcoli din Bucureşti, trimisă în judecată după ce ar fi împins o...
Handcuffs Resting on Gavel Base with Judge's Mallet Symbolizing Crime and Law Enforcement
Un vlogger din București, condamnat la 11 luni de închisoare după ce a spus pe YouTube că...
georgescu
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care...
greva sanitas iulie 2026 (9)
A doua zi de grevă în Sănătate. Sanitas: „Suntem mai hotărâți, mai uniți. Revendicările...
Te-ar putea interesa și
Ilie Bolojan
Bolojan, despre greva angajaților din Sănătate: „S-a bazat pe minciună și dezinformare legat...
1560x1060px_comunicat(DIGIFM) (1)
Solidaritate fără frontiere - peste 700 de angajați din 4 țări, la prima ediție europeană...
Un tânăr de 18 ani a bătut şi ameninţat cu cuţitul un elev de 16 ani (2)
Un tânăr de 18 ani a bătut şi ameninţat cu cuţitul un elev de 16 ani în curtea unui liceu din...
Chisinau,,Moldova,-,June,18,,2023:,A,Police,Car,Pictured
Tânăr de 18 ani, arestat preventiv după ce a atacat un bărbat, într-un parc din Lugoj. Victima...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport "Nagelsmann de România" a semnat: "Nu va fi ușor"
"Nagelsmann de România" a semnat: "Nu va fi ușor"
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
King Charles III Presents Colours To The Royal Marines
Regele Charles a împlinit 78 de ani. De ce ziua monarhului britanic este sărbătorită de două...
Avril Lavigne In Concert - New York, NY
La 42 de ani, Avril Lavigne a devenit pentru prima dată mamă. Imaginile postate de artistă au...
President Zelenskyy and First Lady of Ukraine Visit Ireland
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, declară...
Bucharest, Romania. 21st Oct, 2026: Luca Niculescu, Prime Minister of Romania, speaks to the press at the end of the handover ceremony at the Ministry of Culture between outgoing minister Andras Istvan Demeter and incoming minister Ioana Ciocan. Credit: L
Premierul Luca Niculescu, după victoria României în procesul Roşia Montană: „Statul român are...