Cutremur în judeţul Galaţi. Seismul s-a produs la o adâncime de 5 kilometri
Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, miercuri după-amiază, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 5 kilometri, anunţă Institutul pentru Fizica Pământului.
Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, miercuri după-amiază, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 5 kilometri, anunţă Institutul pentru Fizica Pământului.
Aventura lui Lewis Hamilton cu Ferrari a început cu adevărat miercuri, în Italia. Britanicul, care a sosit luni la sediul echipei din Maranello, a făcut miercuri pentru prima dată o sesiune de teste cu monopostul roşu, relatează AFP.
Republica Moldova se retrage din concursul muzical Eurovision 2025. Decizia a fost luată „în urma unei analize detaliate a situaţiei actuale, precum şi a provocărilor economice, administrative şi artistice”, au precizat organizatorii.
Aproape 40 de copii şi peste 60 de adulţi s-au evacuat, miercuri, dintr-o clădire în care funcţionează un complex de servicii pentru copii cu dizabilităţi, în municipiul Piteşti, după ce un incendiu a izbucnit într-o cameră tehnică din cadrul imobilului. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua.
Un elev de 16 de ani de la un liceu din Slatina a fost agresat de un coleg, în vârstă de 18 ani, incidentul având loc într-o pauză. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.
Unele imagini cu depunerea jurământului de către Donald Trump se viralizează, pentru că arată că mâna preşedintelui nu era pusă pe Biblie, relatează BBC.
Preşedintele american Joe Biden a graţiat luni preventiv, în ultimele minute ale mandatului, cinci membri ai familiei sale, spunând că vrea să împiedice ca ei să fie vizaţi de „investigaţii nefondate şi motivate politic”, relatează Reuters şi CNN.