Acum la Digi FM INA WROLDSEN - Strongest

Scene de „groază absolută” în nordul Fâşiei Gaza. Sunt cadavre lăsate pe străzi şi oameni înfometați, spune un oficial ONU

fasia gaza
Imagine din Fâșia Gaza / Foto: Profimedia

Martin Griffiths, persoana responsabilă cu operaţiunile de ajutor ale ONU în Gaza, a descris o imagine îngrozitoare a condiţiilor din Fâşie, relatând că colegii săi au asistat la „scene de groază absolută”, informează CNN.

„Cadavrele zac întinse pe stradă. Oameni cu semne evidente de foamete opresc camioanele în căutarea a ceea ce pot obţine pentru a supravieţui”, a declarat Griffiths, subsecretarul general al ONU pentru afaceri umanitare şi coordonator pentru ajutor de urgenţă, membrilor Consiliului de Securitate al ONU. vineri, relatează News.ro.

Griffiths a spus că mulţi oameni nu mai aveau case în care să se întoarcă, cu adăposturi în enclavă care găzduiesc mult mai mulţi oameni decât ar putea face faţă.

Mâncarea şi apa se termină şi riscul de foamete creşte pe zi ce trece, a adăugat el.

Sistemul de sănătate, a spus el, se află „într-o stare de colaps”, în care femeile nu au putut să nască în siguranţă, copiii nu se pot vaccina, bolile infecţioase sunt în creştere şi oamenii caută adăpost în curţile spitalelor.

Într-o critică usturătoare, Griffiths a spus că eforturile echipei sale de a trimite convoaie umanitare în nord s-au lovit de întârzieri şi refuzuri ca urmare a unor condiţii imposibile, siguranţa lucrătorilor umanitari fiind pusă în pericol.

"Ordinele de evacuare sunt necruţătoare. Pe măsură ce operaţiunile terestre se deplasează spre sud, bombardamentele aeriene s-au intensificat în zonele în care civililor li s-a spus să se mute pentru siguranţa lor", a declarat  Griffiths referindu-se la politicile de evacuare ale Israelului.

"Nu există un loc sigur în Gaza. O viaţă umană demnă este aproape imposibilă", a spus el.

Dar şeful umanitar al ONU le-a cerut oamenilor să nu uite „cele 1.200 de persoane ucise, miile rănite şi sutele luate în atacul brutal al Hamas şi al altor grupuri armate asupra Israelului din 7 octombrie şi relatările despre violenţa sexuală odioasă”.

"Ceea ce am văzut din 7 octombrie este o pată pe conştiinţa noastră colectivă. Dacă nu acţionăm, va deveni un urmă de neşters asupra umanităţii noastre", a spus Griffiths.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
volodimir zelenski - president.gov.ua
Zelenski îşi amână călătoriile în străinătate, din cauza situaţiei tensionate de pe front...
Benjamin Netanyahu
Netanyahu, declarații pentru prima dată privind numărul morților din Fâșia Gaza. 30.000 de...
Emmaneul M
Emmanuel Macron, despre conflictul din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război”
Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia/ Profimedia
Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia, în urma unui atac cu dronă din Ucraina
Te-ar putea interesa și
The Weeknd/ Profimedia
The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza
Sophie, ducesa de Edinburgh
Ducesa Sophie, cumnata regelui Charles, primul membru al familiei regale care merge în...
Hand,Hold,A,Slice,Of,Bread,Over,Sky,Background.,Color
Insecuritatea alimentară s-a agravat în 2023. Aproape 282 de milioane de oameni au avut nevoie...
Debris left behind after Israeli forces' withdrawal from Gaza City
UE cere anchetă independentă asupra gropilor comune descoperite în spitalele din Fâşia Gaza
Partenerii noștri
Digi24 Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și...
DigiSport A înscris primul gol pentru Universitatea Craiova și după meci a dat declarația serii, cu zâmbetul pe buze
A înscris primul gol pentru Universitatea Craiova și după meci a dat...
PeRoz "Părinții mei au avut unele îngrijorări". Mărturisirile unei tinere care s-a măritat cu un bărbat cu 19 ani mai mare
"Părinții mei au avut unele îngrijorări". Mărturisirile unei tinere care...
Film Now Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie...
Digi World Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor...
Stirile Kanal D O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea pleca în vacanță. Minciuna a avut, în schimb, picioare scurte: „Mă aştept să...”
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la...
ProFM Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor două staruri
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
A Bonhams staff member holds up a napkin on which a written commitment was made to Lionel Messi, when he was 13-years-old, for a contract from FC Barcelona in December 2000, on display at Bonhams in London before it is offered at auction. Picture date: We
Şerveţelul pe care a fost semnat primul „contract” al lui Messi cu FC Barcelona, vândut la...
Standing,Baby's,Feet,Wearing,Baby,Shoes,(1,Year,And,2
O bonă din București, plasată sub control judiciar după ce ar fi agresat fizic un copil de un...
"Megalopolis" Red Carpet - The 77th Annual Cannes Film Festival
Francis Ford Coppola, după ce a lansat „Megalopolis” la Festivalul de la Cannes 2024: Am...
Sighisoara,,Romania,-,July,23,,2019,:,Sighisoara,Railway,Station
Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi. Au fost date amenzi de...