Acum la Digi FM Alex Vidia DAFT PUNK FEAT PHARRELL WILLIAMS - Get Lucky

Audio După ce l-au retras pe Cătălin Cârstoiu din cursa pentru primărie, PSD și PNL vor să schimbe legea pentru managerii de spitale

1945313_1945313_Catalin-Cirstoiu-la-metrou

Cătălin Cîrstoiu a fost retras din cursa pentru Primăria Capitalei din cauza unor acuzații de incompatibilitate. Acum, PSD și PNL doresc să modifice legea care vizează managerii de spitale.

Cele două partide vor ca șefii spitalelor să nu mai aibă legături cu clinicile private prin intermediul familiei sau prin alți interpuși.

00:00

Încă de săptămâna trecută, coaliția de guvernare, lua în calcul această ordonanță care cumva ar trebui să clarifice situația managerilor de spital care au sau nu legături cu clinicile private. Mai exact, aceștia să nu mai trimită direct sau indirect pacienții de la stat la privat. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple nici în prezent, însă, în realitate, legea este cumva interpretabilă.

Mai mult decât atât managerii de spital ar urma să nu mai aibă legături cu clinicile private nici măcar prin intermediul familiei, prin intermediul prietenilor sau al apropiaților.

Vinerea trecută, coaliția de guvernare discuta să pună la punct această ordonanță până astăzi, când are loc ședința de guvern. Însă pe parcursul weekend-ului lucrurile s-au mai nuanțat, acum însă spun surse că ar avea nevoie de mai mult timp să pună la punct acest proiect și ar fi nevoie de discuții cu Colegiul Medicilor.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Bucharest, Romania. 9th Apr, 2024: Catalin Cirstoiu, the joint candidate for mayor of Bucharest of the Social Democratic Party (PSD) and the National Liberal Party (PNL), speaks at the election conference of the Bucharest branch of the Social Democratic P
Prima reacţie a lui Cătălin Cîrstoiu după ce PSD şi PNL au renunţat la candidatura sa
florin negrutiu 111
Motivul pentru care Cătălin Cîrstoiu a fost retras de PSD-PNL din cursa electorală
- European Summit March 2024 - 21/03/2024 - Belgium / Brussels / Brussels - Klaus Werner Iohannis. Heads of state round
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa electorală: „E cert...
Cătălin Cîrstoiu
PSD și PNL rup alianța la București: cele două partide renunță la Cîrstoiu și merg pe...
Te-ar putea interesa și
Bucharest,,Romania.,28th,Feb,,2023:,Nicu?or,Dan,(r),,The,General
Nicuşor Dan, favorit în cursa pentru Primăria Capitalei, cu 46,1% din opţiuni, conform unui...
marcel ciolacu
Marcel Ciolacu: „Candidatul la Primăria Capitalei, în acest moment, este Cătălin Cîrstoiu. Nu...
fostul premier Nicolae Ciucă
Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă rămâne candidatul la...
Cătălin Cîrstoiu
Cine este soția lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul din partea PSD-PNL la Primăria Capitalei. Cei...
Partenerii noștri
Digi24 Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la doar 100 de metri de casa lui, nu a cerut ajutor
Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27...
DigiSport Un singur jucător mai are contract cu CSA Steaua, după încheierea sezonului din Liga 2
Un singur jucător mai are contract cu CSA Steaua, după încheierea...
PeRoz Kim Kardashian, imagini nemaivăzute de la MET Gala. Sandalele cu toc invizibil i-au șocat pe fani: „Cum te-ai descurcat?”
Kim Kardashian, imagini nemaivăzute de la MET Gala. Sandalele cu toc...
Film Now Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și respect!” Actorul s-ar fi mutat deja din casa pe care o împărțeau
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben...
Digi World A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi cucerit are doar 23 de ani
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Adriana Bahmuțeanu, după discursul lui Selly de la NATO
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el...
Vizual comunicat de presă_Noaptea Muzeelor
Digi World prezintă „Ținutul Buzăului” - o trilogie documentară remarcabilă, proiectată în...
Slovakia's premier in critical condition after attempted assassination
Robert Fico îşi aminteşte atacul. Premierul Slovaciei, surprins de cât de repede s-a întâmplat...
messi
Lionel Messi domină clasamentul salariilor din Major League Soccer. Câți bani încasează anual