Acum la Digi FM ARMIN VAN BUUREN & GARIBAY FEAT. OLAF BLACKWOOD - I Need You

Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina

World Youth Festival on the Federal Territory "Sirius". Open dialogue as part of the educational marathon "Znanie. First" "Image of Russia: reality and imposed stereotypes."
Dmitry Peskov. Foto: Profimedia

Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate în secret şi folosite de armata ucraineană mai devreme luna aceasta, relatează agenţiile AFP şi EFE.

"Statele Unite sunt direct implicate în acest conflict, au pornit pe un drum care urmăreşte creşterea razei de acţiune a sistemelor de armament", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov. Livrarea acestor rachete către Ucraina "nu va putea schimba deznodământul operaţiunii militare speciale", crede Peskov, făcând referire la campania militară rusă contra Ucrainei.

Oficialii ruşi au acuzat de mai multe ori SUA de implicare în acest conflict nu doar prin livrările de arme şi muniţii către Ucraina, ci şi prin susţinerea oferită acesteia cu informaţii despre ţintele ruseşti obţinute cu ajutorul sateliţilor, dronelor de recunoaştere şi avioanelor spion.

Livrarea de rachete ATACMS cu rază de acţiune de circa 300 de kilometri va permite armatei ucrainene să lovească mai multe astfel de ţinte ale armatei ruse mult în spatele frontului. Rachete de acest fel au fost deja furnizate Kievului în mare secret în luna martie şi au fost folosite pe 17 aprilie într-un atac asupra unui aerodrom rus în Crimeea, unde a fost distrus un sistem antiaerian S-400.

Anterior, Statele Unite au mai oferit Ucrainei rachete ATACMS, dar cu o rază de acţiune mai mică, de 165 de kilometri. Cele care vor fi livrate acum sunt incluse într-un pachet de ajutor militar de circa un miliard de dolari, primul pe care Washingtonul îl oferă Kievului după ce Congresul a deblocat noi fonduri de sprijin pentru Ucraina, ce însumează 60,8 miliarde de dolari. Până la deblocarea acestui ajutor, asistenţa totală financiară şi militară oferită Ucrainei de către SUA de când a început invazia rusă în februarie 2022 se ridică la circa 113 miliarde de dolari, transmite Agerpres.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
praf saharian romania
Ploaie cu praf saharian peste România. Cât mai durează fenomenul...
Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, despre efectele prafului saharian asupra sănătății...
profimedia-0843583552
„De ce eu?”. Celine Dion face dezvăluiri despre starea ei de...
Pe aceeași temă
Flags,Of,Usa,And,Poland.,Linen,Flags,Close-up.,Flag,Made
Polonia doreşte să aibă cele mai bune relaţii posibile cu SUA, indiferent de cine se află la...
Russian Foreign Ministry Spokesperson Maria Zaharova
Rusia blamează ţările baltice pentru ruperea majorităţii legăturilor cu Moscova
Vladimir Putin, la slujba de Paște (3)
În plin război cu Ucraina, Putin a participat la slujba de Înviere, oficiată de capul...
Continuation of the 60th Munich Security Conference (MSC)
Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate, anunță TASS
Te-ar putea interesa și
The Minister of Defense Hon. Guido Crosetto in Rome
Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în...
transplant (1)
Al doilea transplant de rinichi de porc la o persoană în viaţă, realizat în SUA. Pacienta a...
mama lui aleksei navalnii (3)
Preotul rus care a ţinut slujba de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie...
razboi ucraina
Există informații că situația de pe frontul ucrainean se va înrăutăți într-o lună: "Vor exista...
Partenerii noștri
Digi24 O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află și nu a mai scăpat cu viață
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe...
DigiSport Florentino Perez a intrat definitiv în istoria lui Real Madrid! Performanța unică stabilită
Florentino Perez a intrat definitiv în istoria lui Real Madrid...
PeRoz O fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului
O fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă...
Film Now Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există animozități!”
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul...
Digi World O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele...
ProFM Loredana Groza, fabuloasă într-o salopetă ultra mulată, la 52 de ani. Fanii: „Te-ai născut să fii grozavă!”
Loredana Groza, fabuloasă într-o salopetă ultra mulată, la 52 de ani...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Săptămâna Luminată 2024
Săptămâna Luminată 2024: Semnificația și tradițiile fiecărei zile
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
strada surpata slanic (2)
Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova. Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în...
Bernard Hill
Actorul britanic Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani. A jucat, între altele, în...
Benjamin Netanyahu
Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul...
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Tragedie în ziua de Paște. Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac. Ce au...