Acum la Digi FM E Bine Rău! MINELLI - Bug a Boo

Donald Trump, primul fost președinte american care este judecat penal. "E o persecuție politică", a spus el la intrarea în tribunal

Donald Trump
Donald Trump / Foto: Profimedia

Fostul preşedinte Donald Trump a mers luni, 15 aprilie, la tribunalul unde urmează să fie judecat pentru nereguli financiare în dosarul supranumit Stormy Daniels, caz în care riscă o condamnare ce nu l-ar împiedica să candideze din nou în toamnă la preşedinţia SUA, însă în mod sigur îl aduce în istorie: este primul fost şef al Casei Albe care este judecat penal.

Donald Trump a apărut la tribunalul din Manhattan în jurul orei locale 9:30 (16:30, ora României) cu o mină sobră şi a făcut o scurtă declaraţie reporterilor: "Aceasta este o persecuţie politică", a declarat Trump înainte de a intra în sala de judecată. El a spus că este "un asalt asupra Americii".

"Nu a existat niciodată aşa ceva", a punctat el intrând apoi în sala care era mai mult goală şi unde aşteptau deja procurorii, relatează CNN.

Trump, plată suspectă către Stormy Daniels, în campania electorală din 2016

Cine este Stormy Daniels, femeia aflată în centrul procesului intentat lui Trump pentru banii tăinuiţi / foto Profimedia

Trump este obligat să asiste la proces, care va începe cu selecţia juraţilor. El trebuie să răspundă acuzaţiilor legate de o plată pe care a făcut-o, în campania electorală din 2016, către vedeta porno Stormy Daniels, pentru ca a aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o presupusă relaţie sexuală pe care ar fi avut-o. Plata în sine nu este ilegală, dar banii nu au fost trecuţi ca atare în evidenţele contabile ale campaniei sale electorale din 2016, iar pentru aceasta Donald Trump s-a ales cu 34 de capete de acuzare pentru nereguli financiare.

Procesul, unde riscă o condamnare de până la 4 ani închisoare, i-ar putea complica încercarea de a recâştiga Casa Albă, dar nu îl va împiedica să candideze.

Selecţia juriului este de aşteptat să dureze aproximativ o săptămână, urmată de declaraţiile martorilor. Este de aşteptat ca procesul lui Trump să dureze cu totul între şase şi opt săptămâni.

Trump a intrat într-o sală de judecată în mare parte goală imediat după ora 9:30. S-a întors să se uite la reporterii din dreapta sa înainte de a merge la masa apărării împreună cu avocaţii săi.

Practic, primele demersuri sunt legate de selecţia celor 12 juraţi. Judecătorul Juan Merchan a făcut public chestionarul la care vor răspunde toţi potenţialii juraţi.  Printre cele 42 de întrebări se numără ce instituţii media urmăresc potenţialii juraţi, dacă au participat vreodată la un miting al lui Trump şi dacă susţin mişcări precum QAnon, Proud Boys sau Antifa. Chestionarul îi întreabă, de asemenea, dacă au convingeri puternice despre Trump sau despre caz. O altă întrebare sună astfel: "Aveţi sentimente sau opinii despre modul în care este tratat domnul Trump în acest caz?".

Unele persoane pot fi descalificate automat din juriu pe baza răspunsurilor lor la chestionar, scrie și News.ro.

Avocaţii pot respinge pe oricine "din motive întemeiate" atunci când răspunsurile lor sugerează că persoana respectivă ar putea să nu fie imparţială. De asemenea, fiecare parte poate respinge 10 juraţi, pentru aproape orice motiv. Procedura se încheie atunci când sunt aleşi 12 juraţi şi până la şase înlocuitori, scrie Reuters.

În timp ce o condamnare nu i-ar interzice lui Trump să preia din nou funcţia în cazul în care îl va învinge pe preşedintele democrat Joe Biden, un sondaj Reuters/Ipsos din această săptămână a arătat că ar putea fi un factor esenţial pentru alegători. O proporţie de 64% dintre alegătorii înregistraţi în sondajul efectuat pe parcursul a cinci zile au descris acuzaţiile ca fiind cel puţin "oarecum grave", comparativ cu 34% care au spus că acuzaţiile nu sunt grave.

Trump a pledat nevinovat pentru falsificarea înregistrărilor fiscale pentru a ascunde plata legată de o întâlnire sexuală pe care vedeta porno Stormy Daniels spune că au avut-o. Trump neagă că ar fi avut această întâlnire cu Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, dar a plătit-o totuşi, în campania din 2016, pentru a păstra tăcerea.

Trump s-a folosit în mod obişnuit de problemele sale juridice pentru a obţine sprijin politic şi pentru a strânge fonduri. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
xi
SUA avertizează că nu acceptă un joc al Chinei „pe două terenuri”, cu Occidentul şi cu Rusia...
Un adolescent în vârstă de 14 ani a murit după ce a mâncat chipsuri extrem de iuţi/ Shutterstock
Un adolescent în vârstă de 14 ani a murit după ce a mâncat chipsuri extrem de iuţi. Totul a...
Criptomonede/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați americani să fure 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12...
Antony Blinken/ Profimedia
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar, în timpul vizitei...
Te-ar putea interesa și
Donald Trump
Un nou sondaj îl arată pe Donald Trump câștigător în 5 din cele 6 state decisive, cu cinci...
Joe Biden/ Profimedia
Joe Biden a devenit viral după ce a făcut o glumă pe seama lui Trump: „Mi-aş fi dorit să-și...
Stormy Daniels
Avocata lui Donald Trump "a pus tunurile" pe Stormy Daniels: "Aţi ameninţat să-i faceţi rău...
LOS ABOGADOS DE SHAKIRA LLEGAN A LA AUDIENCIA POR EL JUICIO CONTRA SHAKIRA POR DELITOS CONTRA HACIENDA
Un tribunal spaniol a anunţat că a închis a doua serie de proceduri de fraudă fiscală...
Partenerii noștri
Digi24 Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și...
DigiSport Albion Rrahmani a vorbit despre plecarea de la Rapid, înainte de derby-ul cu FCSB
Albion Rrahmani a vorbit despre plecarea de la Rapid, înainte de derby-ul...
PeRoz "Părinții mei au avut unele îngrijorări". Mărturisirile unei tinere care s-a măritat cu un bărbat cu 19 ani mai mare
"Părinții mei au avut unele îngrijorări". Mărturisirile unei tinere care...
Film Now Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie...
Digi World Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor...
Stirile Kanal D Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională 2024 la Limba Română citit pentru clasa a 2-a
Unde și la ce oră se vor publica subiectele pentru Evaluarea Națională...
ProFM Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor două staruri
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
"Megalopolis" Red Carpet - The 77th Annual Cannes Film Festival
Francis Ford Coppola, după ce a lansat „Megalopolis” la Festivalul de la Cannes 2024: Am...
Sighisoara,,Romania,-,July,23,,2019,:,Sighisoara,Railway,Station
Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi. Au fost date amenzi de...
80th anniversary of Battle of Monte Cassino in Krakow
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice
Slovakia's Prime Minister Robert Fico injured in shooting
„Pronostic pozitiv” pentru starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico