Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

Politico: Klaus Iohannis, cotat cu cele mai mari şanse pentru a-i lua locul preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Klaus Iohannis a primit-o la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen/ Foto: Facebook
Klaus Iohannis a primit-o la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen/ Foto: Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul croat Andrej Plenković sunt cotaţi cu cele mai mari şanse, 3 din 5, să o înlocuiască eventual pe Ursula von der Leyen în fruntea viitoarei Comisii Europene, potrivit unei analize făcute de publicația Politico în care mai figurează Mario Draghi, Roberta Metsola, Christine Lagarde, Thierry Breton sau un candidat surpriză, toţi aceştia având însă mai puţine şanse în opinia publicaţiei de la Bruxelles.

La Bruxelles se fac numeroase speculaţii cu privire la persoana care ar putea fi aleasă ca viitor şef al executivului european, relatează Politico, citat de News.ro. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este în continuare favorită clară pentru a obţine un al doilea mandat de cinci ani în fruntea executivului comunitar, dar aceasta nu mai este totuşi chiar o certitudine. Asta înseamnă că în oraş se joacă un nou joc interesant, în principal de către politicieni, diplomaţi şi funcţionari care o critică pe şefa Comisiei: cine ar putea obţine postul, dacă nu von der Leyen? - arată autorii articolului.

Ei trec în revistă câteva dintre numele care sunt vehiculate fie pentru a fi propuse ca alternative reale, fie ca o modalitate de a face presiuni asupra Ursulei von der Leyen pentru a obţine concesii de la ea.

Citește și: Nemulțumiri în Comisia Europeană după ce Ursula von der Leyen a numit un apropiat într-un post bine plătit

Nu figurează pe această listă înşişi candidaţii principalelor partide politice care concurează cu von der Leyen. În pofida aşa-numitului proces „Spitzenkandidaten”, este puţin probabil ca Partidul Popular European să renunţe la preşedinţia Comisiei, dacă rămâne cea mai mare forţă politică de la Bruxelles, argumentează Politico.

Mario Draghi

În vârstă de 76 de ani, el a condus o coaliţie italiană cu o largă bază până când aceasta s-a dezintegrat în 2022, iar numele său apare adesea atunci când sunt vacante roluri de lider internaţional. Până acum, numele fostului prim-ministru italian şi preşedinte al Băncii Centrale Europene a fost legat mai ales de postul de preşedinte al Consiliului European (după ce Charles Michel va pleca).

Mario Draghi s-a întors deja în mijlocul politicii europene, lucrând la un plan oficial al Bruxelles-ului pentru a face blocul mai competitiv, pe care îl va prezenta imediat după alegerile europene, când liderii europeni vor negocia pentru posturile de conducere ale blocului. În plus, el este un apropiat al preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Totuşi, italianul nu are o afiliere politică clară şi este greu de înţeles de ce PPE ar ceda puternicul post de preşedinte al Comisiei Europene unei persoane fără loialităţi politice clare, scrie Politico. 

Astfel, şansele ca el să o înlocuiască pe Ursula von der Leyen sunt estimate la 2 din 5.

Roberta Metsola 

Dacă von der Leyen nu obţine sprijinul de care are nevoie, cealaltă candidată de top a PPE, Roberta Metsola, ar putea ieşi la suprafaţă. În calitate de preşedinte al Parlamentului European, Metsola a reuşit să se menţină deasupra disputelor politice, o tactică ce a ajutat-o anterior să îşi asigure postul actual.

În acelaşi timp, ea a dat dovadă de leadership în materie de politică externă şi a fost primul lider UE care a vizitat Kievul după invazia Rusiei din februarie 2022.

Citește și: Ursula von der Leyen, desemnată candidata popularilor europeni pentru preşedinţia Comisiei Europene

Originară din Malta, Metsola ar putea fi un câştig pentru sudul Europei atunci când se vor împărţi posturile de conducere. Într-o postare pe Instagram, săptămâna trecută, Metsola se îmbrăţişează cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis şi cu premierul polonez Donald Tusk - un indiciu că, oricare ar fi postul, ea are sprijin la vârf.

Argumentele în defavoarea ei ar fi că Malta este cea mai mică ţară din UE, atât ca mărime, cât şi ca populaţie. De asemenea, Metsola nu are nicio experienţă executivă, nici măcar în ţara sa de origine. Dosarul său conservator privind avortul a fost folosit împotriva ei la începutul preşedinţiei sale în legislativul UE.

Astfel, şansele de a o înlocui pe Ursula von der Leyen sunt 2 din 5.

Christine Lagarde 

De ce Christine Lagarde? Pentru că este franţuzoaică. 

Reticenţa lui Macron de a o susţine pe von der Leyen pentru postul de conducere a Comisiei Europene ridică o întrebare evidentă: După cinci ani de guvernare germană şi o perioadă şi mai lungă în care germanii sau austriecii au deţinut postul-cheie de şef de cabinet al preşedintelui Comisiei, nu cumva Macron vrea ca un francez să fie în fruntea Comisiei?

În calitate de fost ministru de finanţe şi actual preşedinte al Băncii Centrale Europene, Lagarde ar bifa căsuţa experienţei de conducere la nivel înalt şi are şi avantajul suplimentar de a fi femeie.

De ce, totuşi, nu ar avea foarte multe şanse? Tot pentru că este franţuzoaică. De asemenea, nu este teribil de populară în rândul propriului personal. În plus, nu există niciun indiciu că Lagarde, fostă şefă a FMI, ar fi dispusă să părăsească BCE înainte de sfârşitul mandatului său de opt ani sau chiar că Palatul Elysée se gândeşte serios să-i propună numele. De când a părăsit FMI, numele lui Lagarde a apărut aproape la fiecare remaniere a guvernului francez ca posibil ministru. Prin urmare, publicaţia o cotează cu doar o şansă din 5 să o înlocuiască pe Ursula von der Leyen.

Klaus Iohannis

De ce Klaus Iohannis? Preşedintele României este văzut ca fiind o persoană calmă, fermă şi este simpatizat de liderii europeni, în special în rândul conservatorilor. Atât Macron, cât şi cancelarul german Olaf Scholz l-au lăudat pentru că şi-a menţinut ţara ancorată în tabăra pro-occidentală şi pro-europeană după invazia Rusiei în Ucraina - ceea ce nu se poate spune despre Ungaria, Slovacia sau Bulgaria.

Spre deosebire de Polonia, România a respectat, de asemenea, cu stricteţe regulile pieţei unice a UE şi nu a impus în mod unilateral restricţii asupra cerealelor ucrainene - ceea ce a întărit reputaţia lui Iohannis ca un jucător de echipă pro-european, adaugă publicaţia.

Mulţi susţin că a venit timpul ca un est-european să conducă UE. În acest caz, vorbitorul de limbă germană Iohannis este bine plasat, provenind din aceeaşi familie politică PPE ca von der Leyen. Decizia PPE de a-şi organiza congresul electoral la Bucureşti atestă, de asemenea, poziţia sa în rândul liderilor conservatori ai grupului.

Citește și: Klaus Iohannis a primit-o la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen: „Am avut discuţii aprofundate despre cele mai importante teme europene”

Având în vedere că al doilea său mandat se va încheia în decembrie, Iohannis este în căutarea unui post internaţional de top. Luna trecută, el a decis să candideze la funcţia de viitor lider al NATO - dar aceasta va fi o bătălie dificilă, având în vedere sprijinul larg acordat premierului olandez Mark Rutte.

Ce ar cântări în defavoarea lui Iohannis? Propunerea de ultim moment a lui Iohannis de a-i „fura” lui Rutte rolul de lider al NATO a deranjat unele ţări din Europa de Vest. Astfel, şansele ca Iohannis să obţină funcţia de preşedinte al Comisiei Europene sunt 3 din 5.

Premierul croat Andrej Plenković provine şi el din PPE şi, ca şi în cazul lui Iohannis, numirea sa ar răspunde solicitărilor tot mai numeroase ca Europa de Est să obţină o funcţie de conducere. Alegerea unui croat ca preşedinte al Comisiei ar fi, de asemenea, un semnal pozitiv pentru viitorii membri ai UE (Croaţia este cel mai nou membru al UE).

Anunţul surprinzător al lui Plenković că va conduce lista de candidaţi la europarlamentare a partidului HDZ, aflat la putere în Croaţia, i-a făcut pe unii să suspecteze că vrea să abandoneze politica internă. Experienţa sa ca prim-ministru din 2016 i-a oferit cu siguranţă autoritate şi oportunităţi de relaţionare cu colegii săi lideri europeni.

Pe de altă parte, Plenković a respins zvonurile că ar putea să o înlocuiască pe Ursula von der Leyen, ceea ce, desigur, ar putea fi considerat un bun indiciu că este interesat de fapt de acest post, punctează Politico. Şansele de a o înlocui pe Ursula von der Leyen sunt, ca şi în cazul lui Iohannis, de 3 din 5.

Thierry Breton

De ce el? Ca şi în cazul Christinei Lagarde, pentru că este francez. Breton a declarat anul trecut pentru POLITICO că a fost un candidat de "plan B" pentru a deveni comisar european încă din 2019 (a obţinut postul doar după ce prima alegere, Sylvie Goulard, a fost eliminată în timpul audierilor de confirmare din Parlament). El a lăsat să se înţeleagă cu tărie că este deschis să devină din nou Planul B, în cazul în care candidatura lui von der Leyen nu va da rezultate.

În calitate de fost ministru francez de finanţe, Breton are experienţă de conducere la nivel înalt şi, deşi nu face parte din PPE, are înclinaţii conservatoare. Experienţa sa ca fost director general care a readus politica industrială pe agenda Comisiei îi permite să argumenteze că ar trebui să conducă un executiv al UE care se va concentra mult mai mult pe competitivitate.

Breton a devenit, de asemenea, cel mai important critic al lui von der Leyen în bula de la Bruxelles. Într-un tweet după nominalizarea ei ca principal candidat al PPE, Breton a remarcat că şefa Comisiei nu a avut tocmai un sprijin unanim în cadrul PPE pentru un al doilea mandat.

De asemenea, el a făcut parte din grupul de comisari care au criticat alegerea lui Markus Pieper ca reprezentant al Comisiei pentru IMM-uri. Şi în timp ce un oficial francez de rang înalt a declarat pentru Politico că Macron a fost "furios" în legătură cu tweetul despre von der Leyen, alţi oficiali francezi au declarat ulterior că locatarul de la Elysee nu a fost chiar atât de tulburat până la urmă.

Citește și: Ursula von der Leyen: "Putin este vinovat pentru crime de război şi va trebui să plătească. E responsabil pentru moartea lui Navalnîi"

Dezavantajul pentru Breton este că are poate mai mulţi duşmani decât prieteni în cercurile de vârf ale UE, inclusiv în cadrul Comisiei şi în rândul multor ţări UE, mulţi punând la îndoială palmaresul său. Autopromovarea sa tupeistă şi reputaţia sa de a vorbi înainte de a se concretiza ceva i-au iritat pe colegii comisari, în special pe şefa Concurenţei, Margrethe Vestager, dar şi pe mulţi dintre angajaţii şi funcţionarii publici cu care ar fi trebuit să lucreze, scrie Politoco.

Un articol răutăcios (şi anonim!) publicat în publicaţia franceză Atlantico l-a descris pe Breton ca fiind "cel mai prost comisar francez din ultimii 30 de ani", sugerând că are rivali hotărâţi să îl submineze. În plus, el nu este membru al PPE, iar controversa din jurul perioadei în care a fost şef al firmei franceze de tehnologie Atos este văzută ca un mare dezavantaj pentru orice potenţială confirmare din partea Parlamentului European.

Aşa se face că este cotat cu doar o şansă din 5 pentru a o înlocui pe actuala preşedintă a Comisiei Europene. Negocierile între grupurile politice pentru posturile de conducere europene, după alegerile europene, sunt întotdeauna pline de surprize. În 2019, nimeni nu ar fi pariat pe faptul că Ursula von der Leyen va deveni preşedinte al Comisiei, aşa că Bruxelles-ul ar putea fi surprins de un candidat de care nu a auzit sau pe care nu l-a întâlnit niciodată. Există chiar 2 şanse din 5 să aibă câştig de cauză un asemenea candidat surpriză, în evaluarea Politico.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
North Macedonia's first female president officially takes office
Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al...
Protest în faţa Palatului Cotroceni/ Foto: Captură video Facebook
Protest în faţa Palatului Cotroceni. Manifestanţii afişează un banner cu mesaj critic la...
Klaus Iohannis / Foto: Profimedia
Klaus Iohannis, primul șef de stat european care a primit premiul Distinguished International...
florin negrutiu 8 mai 2024
Florin Negruțiu, despre întâlnirea lui Klaus Iohannis cu Joe Biden: „Încă se caută un premiu...
Te-ar putea interesa și
Klaus Iohannis și Joe Biden
Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre cursa pentru șefia NATO: "E bine să existe doi...
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, premiat la "Oscarurile Washingtonului" pentru "cariera sa remarcabilă, pentru...
klaus iohannis (2)
Ce pensie lunară ar putea avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă, dintre care 10 ca...
- European Summit March 2024 - 21/03/2024 - Belgium / Brussels / Brussels - Klaus Werner Iohannis. Heads of state round
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa electorală: „E cert...
Partenerii noștri
Digi24 "Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine...
DigiSport Ce a spus Kevin De Bruyne despre EURO 2024, după ce a câștigat titlul cu Manchester City
Ce a spus Kevin De Bruyne despre EURO 2024, după ce a câștigat titlul cu...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Umbrelă în ploaie
Prognoza meteo pe două săptămâni. De când încep ploile însemnate cantitativ
admitere liceu
S-a publicat broșura pentru admiterea la liceu 2024. Informații utile din document
Prințul Paul
Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta
Tavi Colen/ Foto: Facebook
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp