Acum la Digi FM Ramon Cotizo ARMIN VAN BUUREN - Forever (Stay Like This)

Paul Auster, autorul american al „Trilogiei New Yorkului”, a murit la vârsta de 77 de ani

Paul Auster/ Profimedia
Paul Auster/ Profimedia

Paul Auster, autorul a 34 de cărţi, printre care se numără şi apreciata Trilogie New Yorkului”, a murit la vârsta de 77 de ani.

Scriitorul a murit marţi din cauza complicaţiilor provocate de cancerul pulmonar, a confirmat prietenul şi colegul său scriitor Jacki Lyden pentru The Guardian, relatează News.ro.

Auster a devenit cunoscut pentru „ficţiunea sa postmodernistă extrem de stilizată şi ciudată, în care naratorii sunt rareori altfel decât nesiguri, iar fundamentul intrigii este în continuă schimbare", scria în 2010 romanciera Joyce Carol Oates.

Poveştile sale se joacă adesea cu teme legate de coincidenţă, şansă şi destin. Mulţi dintre protagoniştii săi sunt ei scriitori, iar ansamblul operei sale este autoreferenţial, personaje din primele romane apărând din nou în romanele ulterioare.

Paul Auster (n. 1947) este originar din Newark, New Jersey. Pasiunea pentru citit a început încă din copilărie, iar de refugiul în bibliotecă îşi va aminti mai târziu, în volumul autobiografic „Hand to Mouth”, ca de un „exil în propria casă". Îşi face studiile superioare la Columbia University şi călătoreşte în Franţa, unde şi locuieşte pentru o scurtă perioadă.

La revenirea în America se angajează şi începe să scrie romanele „În ţara ultimelor lucruri” şi „Palatul lunii”. Viaţa pariziană îl atrage din nou, aşa încât la începutul anilor 1970 se mută în Franţa, de unde se întoarce în 1974. Notorietatea în lumea literată vine odată cu „Trilogia New Yorkului” (1985-1986), urmată de „În ţara ultimelor lucruri” (1987), „Palatul lunii” (1989), "Muzica întâmplării" (1990), „Leviathan” (1992), „Mr. Vertigo” (1994), „Tombuctu” (1999), „Cartea iluziilor” (2002), „Noaptea oracolului” (2003), „Sunset Park” (2010), „4 3 2 1” (2017).

A devenit cunoscut şi în cinematografie, ca scenarist sau regizor - „Smoke” (scenariu; film premiat în 1995 la Festivalul de la Berlin); „Blue in the Face” (scenariu şi regie, alături de Wayne Wang; filmul îi are în distribuţie pe Harvey Keitel şi Lou Reed); „Lulu on the Bridge” (scenariu şi regie); „The Inner Life of Martin Frost” (scenariu şi regie). Cărţile sale au fost traduse în peste 40 de limbi. 

Romanul „Băiatul sclipitor”, care reface biografia lui Stephen Crane, scriitorul care a transformat literatura americană de la începutul secolului trecut - prima carte scrisă de Auster după magistralul „4 3 2 1”, a apărut în librăriile din România, editată de Pandora M.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani/ Shutterstock
Vara anului 2023, cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani. Ce...
Fresh cherries in box at a farmers market
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este...
Playing,Games,Of,Chance,,Lotto-concept.,Completing,A,Lottery,Ticket.romania,,Bucuresti.
Loto 6/49. Un pensionar din București a câștigat premiul cel mare cu...
Pe aceeași temă
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi/ Profimedia
Ce se întâmplă în Iran când un preşedinte moare în timpul mandatului?
Un adolescent în vârstă de 14 ani a murit după ce a mâncat chipsuri extrem de iuţi/ Shutterstock
Un adolescent în vârstă de 14 ani a murit după ce a mâncat chipsuri extrem de iuţi. Totul a...
Emily Goldberg/ Foto: Instagram
Fosta iubită a lui Avicii a murit, la șase ani de la moartea DJ-ului suedez. Emily Goldberg...
Ian Gelder/ Profimedia
Actorul britanic Ian Gelder, care l-a interpretat pe Kevan Lannister din Game of Thrones, a...
Te-ar putea interesa și
Diego Maradona/ Profimedia
Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona. Opt cadre medicale...
Cole Brings Plenty/ Profimedia
Actorul Cole Brings Plenty, în vârstă de 27 de ani, starul serialului "1923", a fost găsit mort
Ana Stark-Stănişel/ Foto: Facebook
Ana Stark-Stănişel, una dintre cele mai valoroase handbaliste din istoria României, a încetat...
Arina Sabalenka și Konstantin Koltsov/ Foto: Twitter
Aryna Sabalenka, prima reacție după moartea lui Konstantin Koltsov: „Este o tragedie...
Partenerii noștri
Digi24 Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
DigiSport Răzvan Lucescu a ieșit la atac după ce a câștigat titlul cu PAOK: ”Mi-a fost furat!”
Răzvan Lucescu a ieșit la atac după ce a câștigat titlul cu PAOK: ”Mi-a...
PeRoz Jane Seymour, topită după iubitul la care nici nu mai spera: "Nu credeam că voi mai avea o relație. El e cel mai iubitor bărbat"
Jane Seymour, topită după iubitul la care nici nu mai spera: "Nu credeam...
Film Now Jennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a "scăpat" actorului, după zvonurile divorțului
Jennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea pleca în vacanță. Minciuna a avut, în schimb, picioare scurte: „Mă aştept să...”
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la...
ProFM Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată ca o tânără de 30
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Urmează noi alegeri...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Poliție Mexic/ Shutterstock
Alegeri în Mexic: Nouă persoane au decedat în două atacuri asupra unor candidaţi