Acum la Digi FM Digi FM CYRIL - Stumblin In

Galerie Foto Ducesa Sophie, cumnata regelui Charles, primul membru al familiei regale care merge în Ucraina, de la începutul războiului

Sophie, ducesa de Edinburgh
Sophie, ducesa de Edinburgh, vizită în Ucraina / Foto: Profimedia

Cumnata regelui Charles, Sophie, ducesa de Edinburgh a Marii Britanii, a vizitat Ucraina, întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu soţia sa, Olena, în prima călătorie în această ţară a unui membru al familiei regale britanice de la începutul războiului început de Rusia,

Sophie, în vârstă de 59 de ani, soţia fratelui mai mic al regelui Charles, prinţul Edward, a făcut această vizită surpriză în numele Ministerului britanic de Externe pentru a-şi arăta solidaritatea cu cei afectaţi de război şi ca parte a activităţii sale de a susţine supravieţuitoarele violenţei sexuale legate de conflict, a precizat Palatul Buckingham într-un comunicat.

"Este adevărat că femeile şi fetele plătesc cel mai mare preţ în ceea ce priveşte costul uman atunci când vine vorba de modul în care sunt afectate, de modul în care pot fi folosite ca arme de război", a spus ea într-un discurs rostit în timpul vizitei. "Violul este folosit pentru a înjosi, pentru a degrada şi pentru a distruge, iar noi trebuie să avem rezultate mai bune în încercarea de a preveni acest lucru", a adăugat ea.

Ministerul de Externe a precizat că ducesa Sophie şi-a prezentat condoleanţele faţă de cei care şi-au pierdut viaţa la Bucea, un oraş din apropierea Kievului unde forţele ruseşti sunt acuzate că au comis crime de război, inclusiv execuţii şi violuri, înainte de a fi recucerit în urmă cu doi ani.

Sophie, ducesa de Edinburgh, vizită în Ucraina / Foto: Profimedia

Ea s-a întâlnit cu supravieţuitoare ale violenţei sexuale legate de conflict şi cu supravieţuitori ai torturii, a precizat ministerul, precum şi cu copii care au fost aduşi înapoi în Ucraina după ce au fost separaţi de familiile lor şi duşi în Rusia.

Ea s-a întâlnit, de asemenea, cu femei voluntare care şi-au ajutat comunităţile să facă faţă consecinţelor atacurilor prin activităţi de îngrijire a sănătăţii mintale pentru copii.

Marea Britanie a fost unul dintre cei mai vocali şi activi susţinători ai Ucrainei de la invazia rusă şi a promis un sprijin nemilitar de peste 4,7 miliarde de lire sterline (5,91 miliarde de dolari).

De-a lungul anilor, ducesa a vizitat o serie de ţări pentru a evidenţia impactul conflictelor istorice şi în curs de desfăşurare. Vizita ducesei Sophie în Ucraina urmează vizitelor anterioare pe care le-a făcut în ţări precum Kosovo, Sierra Leone, Sudanul de Sud, Republica Democratică Congo şi Columbia pentru a asculta mărturii directe de la victimele violenţei sexuale legate de conflicte.

"Am întâlnit atât de mulţi ucraineni minunaţi în Regatul Unit, care şi-au găsit un cămin acolo", a spus ea, înainte de a adăuga că "inimile lor rămân aici. Ei ar dori să se întoarcă acasă într-o zi şi sperăm că acest lucru se va întâmpla".

Ducesa s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu prima-doamnă, Olena Zelenska. Sophie le-a transmis, de asemenea, un mesaj privat într-o scrisoare din partea regelui. Ea a vizitat o catedrală împreună cu prima-doamnă în capitala Kiev, relatează SkyNews și News.ro.

Citește și: Regele Charles îşi reia activităţile publice. Ce spun medicii despre cum răspunde la tratamentul contra cancerului

Citește și: Prinţul Harry, din nou în Marea Britanie. Va celebra cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus la Londra

Citește și: Prințul Harry și Meghan Markle, "retrogradați" pe site-ul oficial al familiei regale. Ultimii prezentați și descriși cu o scurtă biografie comună

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
SIMONA TARANU
Simona Țăranu: Nu am fost vreo prințesă, nu mă alerga mama cu homarul...
Piață agroalimentară, legume, fructe, alimente, cumpărături
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
Iranian President leaves Tehran for Tajikistan and Uzbekistan
Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului. Noi...
UEFA Europa Conference League Saison 2023-2024 Toumba Stadion Thessaloniki, 14.12.2023 PAOK Thessaloniki - HJK Helsinki
Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK
Pe aceeași temă
80th anniversary of Battle of Monte Cassino in Krakow
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice
xi
SUA avertizează că nu acceptă un joc al Chinei „pe două terenuri”, cu Occidentul şi cu Rusia...
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu susține că România va continua să ofere ajutor Ucrainei, mai ales refugiaților...
volodimir zelenski - president.gov.ua
Zelenski îşi amână călătoriile în străinătate, din cauza situaţiei tensionate de pe front...
Te-ar putea interesa și
Meeting of Russian Foreign Minister Sergei Lavrov with Sierra Leonean Minister of Foreign Affairs and International Cooperation Timothy Kabbah at the Reception House of the Russian Foreign Ministry.
Lavrov spune că Rusia este pregătită dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul...
O dronă lansată din Ucraina a provocat un incendiu la rafinăria rusă din Volgograd/ Foto: Captură video TikTok
O dronă lansată din Ucraina a provocat un incendiu la rafinăria rusă din Volgograd: „Nu s-au...
Emmaneul M
Emmanuel Macron, despre conflictul din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război”
Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia/ Profimedia
Incendiu la o rafinărie din Kaluga, în Rusia, în urma unui atac cu dronă din Ucraina
Partenerii noștri
Digi24 "Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine...
DigiSport ”Messi al Turciei”, record absolut la Real Madrid! Niciun jucător din istoria ”Galacticilor” nu a reușit așa ceva
”Messi al Turciei”, record absolut la Real Madrid! Niciun jucător din...
PeRoz A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai...
Film Now Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai...
Digi World De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de...
Stirile Kanal D Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
Trei rugaciuni puternice care sunt vindecatoare de boli
ProFM Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost bulversat la început”
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după...
Digi Life O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în...
Ultimele știri din matinal
dumitru prunariu
14 mai 1981, ziua în care cosmonautul Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu. Ce...
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
Ultimele știri
Umbrelă în ploaie
Prognoza meteo pe două săptămâni. De când încep ploile însemnate cantitativ
admitere liceu
S-a publicat broșura pentru admiterea la liceu 2024. Informații utile din document
Prințul Paul
Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta
Tavi Colen/ Foto: Facebook
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp