Acum la Digi FM VAMA - Perfect fara tine

David Popovici, fără greşeală la Naţionalele de la Otopeni. Patru probe, patru medalii de aur: „Sunt în grafic pentru JO”

popovici (1)
David Popovici. World Aquatics Championships. Fukuoka. Profimedia

David Popovici a câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot în bazin de 50 m pentru seniori, tineret şi juniori I-II, competiţie care are loc la Otopeni. Este a patra medalie de aur obţinută de Popovici la actuala ediţie.

“Sunt foarte mulţumit. Cred că n-am mai coborât de aproape un an sub 48. Cred că da, sunt în grafic pentru JO. Mă bucur că am îndeplinit obiectivul principal la aceste campionate şi anume să mă calific la Campionatele Europene. Singurele obiective pentru JO sunt să dau tot ce am mai bun. Mai mult decât atât nu am ce să fac”, a declarat Popovici în direct la TVR Sport, potrivit News.ro. 

Pentru sportiv urmează Mare Nostrum în Barcelona şi Campionatele Europene din Serbia, iar apoi Jocurile Olimpice. ‘După aceea, o vacanţă binemeritată”, spune el.

Sâmbătă, la Otopenii, el a parcurs 100 m în 47 de secunde ş 86 de sutimi. Pe locul doi s-a clasat Patrick Dinu (49.16), iar pe poziţia a treia a terminat George Adrian Raţiu (49.53).

Zilele trecute, David Popovici a triumfat şi la 50 m liber, 200 m liber şi 400 m liber.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MELANIA
Melania Medeleanu: Lucrurile se pot schimba dacă noi căpătăm încredere
zuckerberg yacht
Yahturile miliardarilor din domeniul tehnologiei, de la Mark...
maria cârneci
Maria Cârneci, despre cum a început povestea de dragoste cu soțul...
Palatul construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik/ Foto: Captură video Youtube
Imagini inedite din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”...
Pe aceeași temă
David Popovici
David Popovici și-a luat pauză de la facultate pentru a se dedica 100% pregătirii pentru JO de...
David Popovici
David Popovici, magistral la Naţionalele de la Otopeni. El s-a impus şi la 400 m liber: “Nu e...
David Popovici
David Popovici, încă o medalie de aur la Naţionalele în bazin de 50 m. El s-a impus la 200 m...
David Popovici
David Popovici plătește gărzile de corp de la JO din buzunarul lui și al echipei sale. Va sta...
Te-ar putea interesa și
16th FINA World Short Course Swimming Championships 2022
David Popovici, două medalii de aur şi record al competiţiei la Euro Meet Luxemburg
16th FINA World Short Course Swimming Championships 2022
David Popovici: „Crăciun fericit! Încercaţi să petreceţi cât mai mult timp alături de...
20th World Aquatics Championships Fukuoka 2023
David Popovici, după bronzul obținut la Europene: "E tot ce s-a putut azi. În continuare...
David Popovici
David Popovici, medalie de bronz în cursa de 100 m liber, la Europenele de înot de la Otopeni
Partenerii noștri
Digi24 Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara...
DigiSport Ce nebunie! Leverkusen a egalat în minutul 90+7 și a stabilit un record absolut de invincibilitate
Ce nebunie! Leverkusen a egalat în minutul 90+7 și a stabilit un record...
PeRoz Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer: „Este o luptă grea în care nu există învinși!”
Iulia Albu, prima reacție după ce Mihai Albu a anunțat că a fost...
Film Now Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de de doi dintre foștii iubiți la premiera celui mai nou film al ei
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten...
Digi World Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele...
Stirile Kanal D Medicul care l-a operat pe Florin Piersic a rupt tăcerea! Ce a găsit, de fapt, în corpul marelui actor
Medicul care l-a operat pe Florin Piersic a rupt tăcerea! Ce a găsit, de...
ProFM Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și...
Digi Life Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De...
Ultimele știri din matinal
testul ana baniciu
De la pofte de sarcină la numele bebelușului: Ana Baniciu a dezvăluit totul la Digi FM
marius moga digifm
Marius Moga: "Tata a zis: Vreau să nu se mai vorbească pe la colțuri! Ne facem o casă dom...
minelli IMG_91072
Minelli: De la "Mariola" la "Bug a Boo", concerte pentru milionari și o surpriză pentru un...
florin negruțiu
Florin Negruțiu și detectorul de minciuni de la AUR
Ultimele știri
vlad oprea
Primarul din Sinaia neagă acuzațiile de corupție și abuz de putere: "Totul e o făcătură...
New York, United States. 01st May, 2024. Robert F. Kennedy Jr. speaking at a press conference in Brooklyn, New York City. Credit: SOPA Images Limited/Alamy Live News
Robert F. Kennedy Jr., candidat la preşedinţia SUA, s-a confruntat cu grave probleme de...
PREMIUM EXCLUSIVE: Barron Trump seen with his mother Melania in June, 2023, as father Donald’s campaign team accuse a judge for trying to prevent the former president from attending his son's high-school graduation
Barron Trump, fiul cel mic al lui Donald Trump, se pregătește să intre în arena politică. Ce...
Accident în Snagov, după amplasarea limitatorului de viteză inteligent/ Foto: Captură video Facebook
Accident în Snagov, după amplasarea limitatorului de viteză inteligent. Șoferul susține că s-a...