Justine Musk, prima soție a lui Elon Musk, face dezvăluiri rare despre anii petrecuți alături de miliardar într-un nou documentar regizat de Alex Gibney. Scriitoarea vorbește despre dinamica dificilă a mariajului lor, despre moartea primului lor copil și despre relația complicată dintre Elon Musk și fiica lor, Vivian.
Documentarul „Musk”, cu o durată de aproximativ patru ore, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția pe 8 septembrie și urmează să ajungă în cinematografe pe 16 octombrie. Elon Musk nu a participat la realizarea producției și a criticat proiectul încă din 2023, numindu-l un „material făcut să mă atace”.
Justine Musk a făcut dezvăluiri despre căsnicia cu Elon: „Mă făcea să mă simt neînsemnată”
Justine și Elon Musk s-au căsătorit în anul 2000, iar fosta soție a fondatorului SpaceX susține că dezechilibrul de putere din relația lor s-a făcut simțit inclusiv în ziua nunții. În timp ce dansau pentru prima dată ca soț și soție, Elon i-ar fi spus: „Eu sunt masculul alfa în această relație”.
Ani mai târziu, Justine spune că a găsit un termen pentru ceea ce considera că trăise în mariaj, notează People. „Am învățat termenul «gaslighting» prin relația mea cu Elon”, afirmă ea în documentar. Prin „gaslighting” se înțelege o formă de manipulare psihologică prin care o persoană este determinată să se îndoiască de propria percepție asupra realității, a amintirilor sau a propriilor sentimente.
Justine susține că fostul ei soț o făcea adesea să se simtă „neînsemnată” și că uneori îi vorbea de sus, ca și cum ar fi fost una dintre angajatele sale. „Făcea în permanență remarci despre lucrurile despre care considera că îmi lipsesc”, povestește ea.
Primul copil al lui Justine și Elon Musk a murit la numai 10 săptămâni
Una dintre cele mai dureroase părți ale documentarului privește moartea primului copil al cuplului. Nevada Alexander Musk s-a născut în 2002 și a murit la numai 10 săptămâni, în urma sindromului morții subite la sugari.
Justine revine în documentar asupra unei afirmații făcute anterior de Elon Musk pe rețelele sociale. Miliardarul susținuse că și-a ținut fiul în brațe când acesta a murit. Fosta sa soție oferă însă o versiune diferită și spune că ea a fost cea care l-a ținut pe Nevada.
Justine își amintește și alte momente, mult mai obișnuite, din viața lor împreună. Potrivit acesteia, Elon era preocupat inclusiv de felul în care imaginea sa putea influența modul în care era perceput profesional.
La un moment dat, în timp ce își alegea hainele, i-ar fi spus: „Nu pot să arăt cool sau trendy, pentru că trebuie să arăt ca un inginer”.
Au mai avut cinci copii înainte să se despartă
După tragedia pierderii lui Nevada, Justine și Elon Musk au devenit părinții altor cinci copii. Printre ei se numără gemenii Griffin și Vivian, născuți în 2004. Căsnicia lor s-a încheiat în 2008.
O parte importantă a noului documentar este dedicată și relației dintre Elon Musk și Vivian, fiica sa transgender, de care miliardarul este înstrăinat. Musk a făcut de-a lungul timpului declarații publice controversate despre relația cu Vivian, afirmând inclusiv că și-ar fi „pierdut” fiica din cauza a ceea ce el numește „virusul minții woke”.
Potrivit afirmațiilor făcute de Justine în documentar, Elon Musk i-ar fi întrerupt asigurarea medicală lui Vivian după ce aceasta a dezvăluit că este transgender.nFosta lui soție mai susține că Musk „nu a încercat niciodată să repare lucrurile” în relația cu fiica sa. „Nu este în firea lui”, spune Justine.
Printre persoanele intervievate pentru documentar se numără și tatăl miliardarului, Errol Musk, fosta iubită a lui Elon, Ashley St. Clair, și cofondatorul Tesla, Martin Eberhard.
În ciuda mărturiilor dure făcute acum de Justine, relația publică dintre foștii soți pare să aibă și nuanțe mai puțin conflictuale. Într-o postare făcută pe X în luna ianuarie, Elon Musk și-a descris prima soție drept „o femeie extraordinară”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!